Franţa, în haos cu o săptămână înainte de lovitura de start a Euro 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune de protest în Franţa FOTO AFP
Acţiune de protest în Franţa FOTO AFP

Cu o săptămână înainte de începerea Euro 2016, Franţa, ţara gazdă, este cuprinsă de haos. Criza socială cauzată de neînţelegerile dintre sindicate şi guvern asupra reformei Legii Muncii continuă, piloţii Air France vor face grevă în primele zile ale turneului de fotbal, în timp ce starea de urgenţă a fost menţinută pe întreg teritoriul francez până la 26 iulie, ca urmare a atentatelor de anul trecut de la Paris şi a ameninţărilor teroriste.

Guvernul socialist francez se confruntă de ceva timp atât cu ameninţări la adresa securităţii naţionale, cât şi cu o criză socială şi cu greve susceptibile să submineze economia şi să-i îngrijoreze pe profesioniştii din sectorul turistic, relatează agenţia France Presse.

Grevele din Franţa, declanşate de o minoritate a salariaţilor, dar înţelese de majoritatea francezilor, afectează în special transportul în comun, furnizarea de energie electrică şi rafinăriile de petrol, precizează agenţia citată.

„Ceea ce guvernul este pe cale să facă este să reglementeze fiecare dintre aceste situaţii“ aflate la originea conflictelor care s-au concentrat pe contestarea reformei Legii Muncii, a dat asigurări ministrul Muncii, Myriam El Khomri, potrivit Agerpres.

Totuşi, sindicatele par de neclintit în revendicările lor. O manifestaţie naţională faţă de reforma Legii Muncii este prevăzută pe 14 iunie, la patru zile de la startul Euro 2016.

Grevă la Air France în perioada 11-14 iunie

Executivul francez a trebuit să facă deja concesii în mai multe sectoare strategice, precum controlul aerian. Cu toate acestea, nu a reuşit să împiedice o acţiune de grevă a piloţilor Air France, prevăzută între 11 şi 14 iunie, nici greva pe termen nelimitat a angajaţilor SNCF (transportul feroviar), bastion al sindicatului contestatar CGT.

Piloţii Air France îşi acuză compania că recurge tot mai mult la subcontractori şi denunţă politica sa privind dezvoltarea filialei low-cost Transavia în Europa. Vineri, pentru a treia zi consecutiv, greva de la SNCF a provocat perturbări importante.

Sub presiunea guvernului şi a sindicatelor reformiste, conducerea SNCF a decis joi să „accelereze“ negocierile asupra timpului de lucru al feroviarilor, aflaţi în centrul mişcării contestatare.

Liderul CGT, Philippe Martinez, a dat asigurări că nu se pune problema de a bloca desfăşurarea Euro 2016, dar a promis pentru această săptămână „cea mai puternică mobilizare din ultimele trei luni“ a contestatarilor.

De fapt, cu o săptămână înainte de lovitura de start a Euro 2016, care va fi dată la meciul Franţa-România, adversarii reformei Legii Muncii îşi multiplică acţiunile-ţintă cam peste tot în ţară. Ei ocupă centre de comutare a traficului feroviar şi centrale electrice de înaltă tensiune, în scopul de a provoca întreruperea traficului sau pene de curent. De asemenea, în ultimele zile, mii de persoane au manifestat la Nantes şi Rennes (vest), Lyon (centru-est), Marsilia (sud-est) şi Toulouse (sud-vest), precum şi la Paris. Confruntările care au avut loc cu ocazia acestor manifestaţii s-au soldat cu răniţi printre poliţişti şi manifestanţi.

Potrivit guvernului, reforma Legii Munci ar trebui să liberalizeze piaţa locurilor de muncă şi să favorizeze o reducere a şomajului, a cărui rată a ajuns în Franţa la 10 %. Dar criticii săi consideră că ea va creşte incertitudinea salariaţilor. Cerând retragerea acesteia, ei îşi multiplică manifestaţiile începute în martie.

Stare de urgenţă pe teritoriul Franţei

Pe de altă parte, autorităţile franceze au decis prelungirea stării de urgenţă pe tot teritoriul ţării până pe 26 iulie.

„Urmare a atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015, starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării se va menţine până la 26 iulie 2016, cel puţin. Starea de urgenţă permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate oraşele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative“, informează MAE într-un comunicat.

Hoteluri goale

În acest context tensionat, situaţia rezervărilor hoteliere este sumbră la Paris şi în cele nouă oraşe gazdă, informează AFP, potrivit news.ro.

„În prezent, avem 60% dintre camere rezervate în cele 10 oraşe gazdă pentru zilelele (în care vor avea loc meciurile de la - n. red.) Euro“, programat în perioada 10 iunie - 10 iulie, a precizat preşedintele departamentului pentru hotelieri din cadrul uniunii sindicale UMIH, Laurent Duc.

Îngriojoraţi, proprietarii de hoteluri speră că vor fi făcute rezervări de tip last-minute. „Va depinde de meciuri, dar este clar, în special la Paris, unde sunt propuse 80.000 de camere în oraş şi 140.000 cu tot cu periferia, că nu va fi plin“, se plânge preşedintele Sindicatului Naţional al Hotelierilor şi Proprietarilor de Restaurante şi Cafenele (GNI), Didier Chenet.

Preţul unei nopţi de cazare va creşte semnificativ în timpul competiţiei. Potrivit site-ului de rezervări HRS, o cameră de hotel va fi cu 21% mai scumpă în timpul turneului european de fotbal. „În medie, preţul unei camere de hotel în cele 10 oraşe (gazdă - n. red.) va fi de 131 de euro pe zi“, conform site-ului de rezervări HRS.

În ceea ce priveşte biletele pentru Euro 2016, aproape toate au fost vândute deja. Circa 2,5 milioane de spectatori sunt aşteptaţi la meciuri, dintre care 1,5 milioane de străini.

Călătoreşte în siguranţă

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă“ (disponibilă gratuit în „App Store“ şi „Google Play“), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite