34 de persoane evacuate din cauza inundaţiilor şi două drumuri parţial închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
E85 a fost inundat în zona Domneşti
E85 a fost inundat în zona Domneşti

Peste 100 de persoane din patru judeţe au fost evacuate preventiv în ultimele 24 de ore, din cauza inundaţiilor, însă cele mai multe s-au întors deja la casele lor, a declarat, sâmbătă dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

„În ultimele 24 de ore nu au mai fost înregistrate situaţii dramatice sau de risc deosebit pentru populaţie, fiind evacuate preventiv 113 persoane din patru judeţe. La această oră, sunt în continuare evacuate 34 de persoane, restul întorcându-se la casele lor. În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate intervenţii cauzate de situaţii de urgenţă în 155 de localităţi. Menţionez că nu avem localităţi izolate“, a declarat Monica Dajbog.

De asemenea, două drumuri naţionale, DN 2, în judeţul Vrancea, şi DN 13 C, în judeţul Mureş, sunt parţial închise.

Traficul pe DN 13C Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita) este întrerupt pe ambele sensuri. Din cauza precipitaţiilor abundente, rampa de acces pe podul peste râul Târnava Mare s-a surpat. Ruta ocolitoare recomandată de poliţişti este: Sighişoara - Bălăuşeri - Sovata - Praid - Lupeni - Cristuru Secuiesc.

În judeţul Vrancea, circulaţia este întreruptă pe DN2, între localităţile Domneşti-Sat şi Adjud, pe tronsonul kilometric 224 – 227, din cauza râului Trotuş care a ieşit din matcă, inundând suprafaţa carosabilă. Rută ocolitoare: Tişiţa - Bârlad - Podu Turcului - Adjud.

Purtătorul de cuvânt al MAI a apreciat că situaţia revine la normal, precizând că nu mai sunt în vigoare atenţionări meteorologice, dar rămân valabile avertizări hidrologice, inclusiv un cod roşu de inundaţii până sâmbătă, la ora 14.00, pe cursuri de ape din nouă judeţe din Moldova şi din centrul ţării.

Inundaţii la Botoşani: 4 localităţi au fost năpădite de ape după ce un pârâu şi-a ieşit din matcă

Ploile din ultimele zile au provocat inundaţii la Botoşani. Pârâul Miltenin şi-a ieşit din matcă şi a inundat patru sate. Două familii au fost evacuate iar hectare întregi de teren au fost potopite de ape.

Inundaţii la Botoşani. Patru localităţi au fost năpădite de ape după ce un pârâu şi-a ieşit din matcă. Au fost evacuate două familii
Inundaţii la Botoşani. Patru localităţi au fost năpădite de ape după ce un pârâu şi-a ieşit din matcă. Au fost evacuate două familii

Peisaj apocaliptic lăsat în urmă de o ploaie torenţială într-un sat buzoian

Furia naturii a lăsat vineri urme adânci în localitatea buzoiană Merei. O rupere de nori a produs torenţi puternici care au rupt un drum comunal de acces către satul Nenciuleşti. Accesul auto către 300 de persoane este practic imposibil.Torenţii formaţi pe dealuri au săpat sub stratul de asfalt şi au erodat terasamentul distrugând stratul de asfalt. 

nenciulesti

Valori record de apă căzută peste judeţul Neamţ în numai 24 de ore

Raportările oficială arată că în intervalul 2-3 iunie, în judeţul Neamţ au fost cantităţi record de precipitaţii care au dus la formarea viiturilor şi au creat pagube materiale. Judeţul este în continuare sub avertizare hidrologică de cod portocaliu până sâmbătă, 4 iunie, la ora 18.00. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii s-au înregistrat în municipiul Roman, unde au căzut 157 de litri pe metrul patrat în ultimele 24 de ore, Piatra Şoimului – 88,4 l/mp, Gârcina – 86,1 l/mp, Tarcău – 83,4 l/mp, Tazlău – 79,5 l/mp, care au condus la crelteri importante de niveluri şi debite  pe cursurile de apă într-un interval extrem de scurt.

Valori record de apă căzută peste judeţul Neamţ în numai 24 de ore: 157 de litri pe metrul pătrat la Roman, peste 80 de litri în alte patru localităţi
Valori record de apă căzută peste judeţul Neamţ în numai 24 de ore: 157 de litri pe metrul pătrat la Roman, peste 80 de litri în alte patru localităţi

Bârladul sub ape. Cum arată străzile oraşului după o ploaie torenţială

Ploaia torenţială de vineri după-amiază a inundat străzile oraşului. Zona Gării este cea mai afectată, iar ieşirea  din oraş către Tecuci a fost la un pas să fie blocată. Pe mai multe străzi, canalele de scurgere au refulat şi apa a depăşit nivelul bordurilor, blocurile părând să iasă direct din ape. 

     

Inundaţii la Galaţi. DN 26 a fost parţial închis după ce carosabilul a fost acoperit de apă şi aluviuni în zona localităţilor Vlădeşti şi Slobozia Oancea

Vineri după-amiază traficul rutier a fost întrerupt de DN26 din cauza aluviunilor depuse pe carosabil din cauza viiturilor formate pe versanţi ca urmare ploii torenţiale care a căzut în zonă.

Inundaţii la Galaţi. DN 26 a fost parţial închis după ce carosabilul a fost acoperit de apă şi aluviuni în zona localităţilor Vlădeşti şi Slobozia Oancea
Inundaţii la Galaţi. DN 26 a fost parţial închis după ce carosabilul a fost acoperit de apă şi aluviuni în zona localităţilor Vlădeşti şi Slobozia Oancea

Aşa arăta DN 26 la Slobozia Oancea vineri după amiază FOTO Grupul Şoferilor/Faceboook

Furtună pe litoral: o casă din Năvodari a ars după ce a fost lovită de trăsnet, locuinţe inundate

O locuinţă din Năvodari a ars după ce, conform primelor informaţii, a fost lovită de trăsnet. Din fericire, nu au fost victime. Mai multe străzi din municipiul Constanţa au fost inundate, vineri seară, în urma unei ploi torenţiale. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meterologie, în localităţile Constanţa, Ovidiu, Lumina, Valu lui Traian, Cumpăna, Agigea, Eforie şi Tuzla cantităţile de precipitaţii au depăşit 25 de litri pe metru pătrat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite