Casa Fluturilor din Praid şi-a deschis porţile şi anul acesta şi poate fi deja vizitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa cu Fluturi de la Praid www.casafluturilor.ro
Casa cu Fluturi de la Praid www.casafluturilor.ro

În anul 2012 a fost deschisă la Praid prima Casă de Fluturi, permanentă din România, iar în fiecare vară îşi deschide porţile vizitatorilor. După primul week-end de când a fost deschisă, anul acesta, casa a adunat deja sute de curioşi. Peste 200 de fluturi tropicali, din12 specii pot fi văzuţi în casa fluturilor.

Proiectul “Casa cu fluturi” a pornit în anul 2011, când la Muzeul din Odorheiu Secuiesc a fost creată prima casă cu fluturi tropicali, o expoziţie temporară. Crearea casei de fluturi a fost precedată de o perioadă de culegere de informaţii pentru cei care au pornit proiectul, care a durat doi ani.

Deschiderea unei astfel de expoziţii la prima auzire poate să pară simplă, dar se ascund în ea multe dificultăţi. Pe parcursul expoziţiei de două luni am adunat cu hărnicie experienţă, adică cum trebuie clociţi aceşte fluturi, cu o cromatică minunată, sosiţi de la multe mii de kilometri distanţă, cum pot fi menţinuţi în viaţă, respectiv modul de inducere spre nutriţie, în aşa fel încât aceste cicluri să fie interesante, senzaţionale şi pentru vizitatori. Încurajaţi de succes şi posedând experienţa dobândită am decis ca în anul 2012 să construim la Praid prima casă de fluturi permanentă din România” dezvăluie proprietarul Casei cu Fluturi din Praid, Kilyén Barna

Fluturii ajung la noi de la fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa sub forma de cristalide. Într-o clocitoare construită special pentru acest scop se nasc fluturii splendid coloraţi transformaţi din omizi, pe care curioşii îi pot observa zburând între aşa numitele plante gazdă tropicale.

Preţul este foarte mare, îi comandăm la ferme de fluturi din America Centrală, Asia, Africa. Preţul variază între 4 şi 8 euro/bucata, la care se adaugă costul transportului. Şi, deşi pare tentant, nu ne-am gândit niciodată să comercializăm nici crisalidele şi nici fluturii. Întregul nostru demers are doar scop didactic. Au fost cazuri în care ni s-a cerut să vindem fluturii, dar nu am acceptat. Noi vrem doar să arătăm aici cum se metamorfozează şi cum trăiesc fluturii, proces care durează cam două săptămâni” mai spune Kilyén Barna

Istoria Caselor cu fluturi şi câte astfel de case există în Europa şi în România

Cea mai apropiată casă de fluturi permanent o putem întâlni la Viena – “Schmetterlinghaus” de renume mondial, iar la  Budapesta, Grădina Zoologică şi Botanică al Capitalei găzduieşte casa fluturilor cu funcţionare pe timpul verii.

fluturi

Istoria caselor de fluturi îşi are originea în Anglia, când în Dorset, în anul 1978 s-a construit prima casă de fluturi în lume. După aceasta s-au construit numeroase astfel de case de fluturi în Statele Unite ale Americii până în Asia. Astfel a fost construit de exemplu Butterfly World în Florida de către Robert Boender, în 2008 Changi Butterfly Garden în aeroportul de la Singapore şi cea mai mare casă de fluturi, Eden House în Anglia. Cu toate că aceste case de fluturi se deosebesc la prima vedere, asemănarea esenţială al acestora se concretizează prin faptul că fluturii pot fi admiraţi liber, zburând în aer, asigurând astfel o experienţă unică în rândul vizitatorilor. Datorită acestei caracteristici casele fluturilor sunt îndrăgite indiferent de vârstă şi constituie o experienţă extraordinară, adică într-un cuvânt sunt populare” mai spune proprietarul

Kilyén Barna, împreună cu soţia lui – Melánia, au terminat Facultatea de Geografie din Cluj în anul 2005. Pe timpul verii administrează împreună Casa cu Fluturi.

fluturi

Din 2005 până la 2010 eu am fost profesor de geografie de 5 ani la Odorheiu Secuiesc. Au fost anii superbi pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult. Mélania lucrează la Fundaţia Comunitară din Odorheiu Secuiesc ca coordonator de proiect. In lunile verii noi suntem împreună la Praid şi administrăm împreună expoziţia. Fluturii noştri ajung la noi de la fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa sub forma de cristalide. Într-o clocitoare construită special pentru acest scop se nasc fluturii splendid coloraţi transformaţi din omizi pe care curioşii îi pot observa zburând între aşa numite plante gazdă tropicale. Am acordat o atenţie deosebită pentru prezentarea vizitatorilor a cursului cloacerii, deoarece numai privilegiaţii au şansa să observe acest proces care cutreieră natura” mai spune Kilyén Barna

200 de fluturi din 12 specii diferite de fluturi pot fi văzuţi la Praid

Fluturele de azur (Morpho peleides), graţioşii fluturi zebră (Heliconiinae), fluturii bufniţă uriaşă (Calligo memnon), precum şi fluturele zmeu de hârtie (Idea leuconoe), care zboară ca un cearceaf sunt doar câteva din speciile care pot fi văzute, atunci când intraţi în Casa Fluturilor.

fluturi

În incubatorul pentru coconi avem 12 specii diferite – unii sunt aurii, alţii ca o frunză uscată, alţii ca un păianjen mare, unii verzi ca frunzele. Aici temperatura trebuie să fie constantă, între 26-30°C, iar umiditatea de 80% până la 100%. Având aceste condiţii, într-o zi-două se nasc, ies din cocon, apoi se întorc înapoi pe coconul gol, unde fluturii îşi ung aripa cu un lichid special care face aripile să „înflorească“ şi să ajungă la dimensiunea normală. Şi totul se întâmplă în doar două minute. După ce fluturele îşi unge aripile, acesta mai are nevoie de încă două-trei ore pentru ca aripile să se întărească şi să fie capabil să zboare perfect. Apoi, după primul zbor înăuntrul incubatorului, îi lăsăm liberi afară. Plimbându-ne într-un mediu plăcut putem admira fluturii cunoscuţi din filmele de natură despre junglele tropicale. Aşa este de exemplu cu o coloristică de albastru superb fluturele de azur, ori fluturele atlas, care poate atinge dimensiunea de 25 centimetri, sau marele maestru în voalare, fluturele-frunză indian” precizează proprietarul

Casa Fluturilor din apropierea salinei Praid poate fi vizitată din iunie până în septembrie, zilnic între orele 9 şi 19. Preţul biletului de intrare pentru copii şi studenţi este 6 lei, iar pentru adulţi costă 7 lei. Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii pe pagina de web a proiectului (www.casafluturilor.ro)

Cei doi soţi îşi doresc să extindă proiectul, iar pe viitor să construiască o casă pentru fluturi şi mai mare, mai modernă, iar astfel vizitatorii să poată vedea fluturii pe tot parcursul anului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite