Românul dispărut în atentatul de la Nisa a fost găsit mort. Soţia şi copilul sunt în spital. Iohannis: Nimic nu poate justifica astfel de acte teroriste abominabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atentat la Nisa. O familie formată din trei români a dispărut în atentatul din Nisa, iar la puţin timp după, în spitalele din oraş au fost descoperiţi, încă în viaţă, fiul în vârstă de 8 ani şi mama. Tatăl, Cristian Coman, a fost declarat dispărut. Marţi, prietenii cuplului au anunţat pe Facebook că trupul bărbatului a fost identificat printre victimele atentatului.

 „Mămici, tăticul Cristian a fost găsit. De acum, printre îngeri. Se va ruga pentru iubita lui soţie şi fiul lor, de acolo, de lângă El. Dumnezeu să-l odihnească, deşi nu de asta avea nevoie la cei 34 de ani! Vă mulţumesc“, a postat marţi o apropiată a familiei pe grupul de Facebook „Mămici mai tari ca Google“. Membrii grupului s-au implicat activ în ultima perioada pentru localizarea victimelor din tragedia de la Nisa.

MAE a confirmat că românul şi-a pierdut viaţa în atentatul din Nisa.

„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autorităţile franceze au confirmat decesul", transmite MAE.

Procedura de identificare a corpului neînsufleţit al victimei de cetăţenie română, efectuată de către autorităţile franceze, s-a finalizat în urmă cu puţin timp, cu sprijinul autorităţilor române, mai spune ministerul.

Iohannis şi Cioloş, mesaje de condoleanţe 

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj de condoleanţe pentru familia şi apropiaţii românului decedat în atacul de la Nisa, dând asigurări că România va continua lupta împotriva flagelului terorist cu toate instrumentele disponibile.

„Am primit cu profund regret vestea, recent confirmată de autorităţile franceze, a decesului cetăţeanului român care a fost dat dispărut în urma atacului terorist de la Nisa, din cursul serii de joi, 14 iulie. Adresez cele mai sincere condoleanţe familiei şi le sunt alături în aceste momente de cumplită durere. Le doresc însănătoşire grabnică şi multă putere soţiei şi copilului celor doi, care se află internaţi la Nisa. Sunt în legătură permanentă cu Ministerul Afacerilor Externe şi reprezentanţii misiunilor diplomatice române din Franţa, care acordă tot ajutorul şi sprijinul necesare în această situaţie dramatică. Nimic nu poate alina durerea celor apropiaţi, aşa cum nimic nu poate justifica astfel de acte teroriste abominabile. În aceste clipe grele, vreau să reiterez hotărârea fermă a României de a continua, alături de partenerii noştri europeni şi internaţionali, lupta împotriva flagelului terorist, cu toate instrumentele şi mecanismele disponibile.”

Şi premierul Dacian Cioloş a transmis un mesaj de condoleanţe, afirmând că ele reprezintă "puţină consolare", însă veştile sunt mai bune cu privire la soţia şi copilul său, a căror stare este stabilă.

"Între oamenii ucişi în atacul barbar de la Nisa este şi un cetăţean român. Ştiu că este puţină consolare pentru familie şi pentru cei dragi lui, dar vreau să-i rog să accepte regretul meu enorm şi condoleanţe pentru pierderea avută. Este o tragedie care a lovit o familie întreagă. Soţia şi copilul lui, răniţi grav în atentat, sunt şi ei internaţi în spitale din zonă. Din fericire, din informaţiile pe care le avem la această oră, starea acestora este stabilă. Autorităţile noastre, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada noastră la Paris, serviciul consular, sunt la dispoziţia acestor familii şi vom face tot ce este omeneşte posibil să le ajutăm”, transmite Cioloş, în mesajul de condoleanţe.

Dacian Cioloş mai spune că sunt veşti mai bune şi în privinţa celorlalţi doi români răniţi în atac. "Amândoi sunt încă spitalizaţi, dar evoluţia lor medicală este pozitivă", a mai spus Cioloş.

Soţia şi copilul sunt în spital 

Soţia bărbatului, Adriana, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită de autorităţi duminică, într-un spital din Nisa, fiind în stare gravă, dar stabilă. Sâmbătă a fost găsit şi copilul familiei, care este internat tot într-un spital din oraş, fiind rănit, dar cu o evoluţie bună, potrivit medicilor.  

Starea lor de sănătate evoluează pozitiv. În prezent, reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia, precum şi consulul onorific la Nisa, se află alături de familia cetăţeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite