Psihologii avertizează în privinţa dependenţei de Pokémon GO: „Jucătorii sunt expuşi unor situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pokémon GO se joacă cu mintea oamenilor. Psihologii avertizează că cel mai populat joc din toate timpurile expune utilizatorii la situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol.

Pokémon GO a devenit rapid una dintre cele mai descărcate aplicaţii, punând stăpânire pe întreaga lume. Aproximativ 90% dintre adulţii care au descarcat jocul au vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, potrivit companiei de publicitate mobile StartApp. Jocul, care permite oamenilor să vâneze monstri virtuali, este deja mai popular decât Tinder, având şanse mari să devină cea mai de succea aplicaţie din toate timpurile. 

Conform psihologilor, prin numărul mare de oameni care ies pe străzi, încercând să prindă pokemoni, jocul oferă sentimentul de apartenenţă. Totodată, în momentul în care reuşesc să facă o captură a monştrilor virtuali, apare satisfacţia imediată, una dintre tehnicile de maipulare identificate în acest joc.

„Acest joc virtual a strâns atât de mulţi utilizatori, într-un timp atât de scurt şi din cauza tehnicilor de manipulare în masă. De exemplu, se adresează adultului ca şi cum ar avea o gândire infantilă (o tehnică de manipulare foarte des folosită de autorităţi). La nivel global, oamenii sunt învăţaţi încă de mici să fie obedienţi şi să asculte de autoritate, sub ameninţarea pedepselor. Aşadar, oamenii se supun autorităţii, chiar dacă aceasta este absurdă sau abuzivă. Autoritatea comandă şi impune. În jocul Pokemon avem astfel de comenzi, sugestii: “ Prinde-i pe toţi” etc. O altă tehnică de manipulare folosită este cea în care tot timpul faci apel la sentimente, nu la raţiune, provoci omul să reacţioneze sub impulsul emoţiilor. Inducerea spiritului de turmă este o altă tehnică de manipulare. Explicaţia este simplă, oamenii sunt foarte uşor de controlat şi manipulat, dacă le incurajezi reacţiile emoţionale. Acest joc este un experiment ce demonstrează cât de uşor suntem de manipulat”, spune psihologul Iuliana Fulaş.

În general, jocurile video activează o parte a creierului care este controlată de către dependenţă. Din moment ce jucătorii încearcă să găsească şi să prindă monştri virtuali, sistemul nervos se activeaza, iar adrenalina incepe să ridice ritmul cardiac.

„Jocul crează adrenalină, iar adrenalina provoacă dependenţă. Jocul Pokemon îi scoate pe utilizatori din casă, aceştia având posibilitatea să se cunoască şi în realitate, nu doar în mediul virtual, şi să socializeze. Ies din anonimat şi îi transformă în personaje principale, eroi, în viaţa reală. Situaţiile riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol, întalnite în goana după Pokemoni crează adrenalină în exces în creier, ceea ce îi face pe utilizatori să acţioneze instinctiv. Cei pe care îi vedem că aleargă nauciti pe străzi după Pokemoni sunt dependenţii de jocurile online, sau dependenţii de adrenalină. Dacă până acum stăteau doar în faţa calculatorului, acest joc i-a scos pe toţi pe străzi. O dependenţă te poate determina să faci lucruri pe care nu credeai că o să ajungi să le faci vreodată. Adrenalina creată de joc este un drog natural al celor care vor să câştige. Adrenalina înseamnă un ritm cardiac crescut, o creştere a presiunii sanguine şi nu relaxare. Permanentizarea excesului de adrenalină epuizează  şi apare starea de oboseala”, spune specialistul.

În comparaţie cu generaţiile trecute, tinerii din ziua de astăzi au pierdut o mare parte din arta conversaţiilor faţă în faţă şi experienţa jocurilor în spatele blocului. Au ajuns dependenţi de telefoane, aşa că nu este de mirare că au căzut imediat în capcana popularului joc. Mai grav este că utilizarea telefonului poate distrage atenţia jucătorilor, acest lucru ducând la adevărate pericole.

„Copiii care utilizează această aplicaţie trebuie să fie conştienţi că Pokemon este doar un personaj imaginar. Ei trebuie să fie foarte atenţi pe unde merg, nu să rămână concentraţi doar la telefon. Ar fi de preferat să meargă doar în parcuri să alerge după Pokemoni. În acelaşi timp, accesul la acest joc ar trebui să fie limitat din cauza dependenţei pe care o crează”, avertizează psihologul iuliana Fulaş.

Pokémon GO este disponibil în 35 de ţări, jucătorii fiind captivaţi de noua formă de combinare a realităţii cu lumea virtuală, unde pot captura creaturi cunoscute sub numele de Pokémon.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite