Poliţistul Godină, despre lăsarea în libertate a tânărului care a produs un accident mortal şi a fugit: simţi că cineva îşi bate joc de munca ta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul maşinii care a lovit mortal o femeie a fost lăsat în libertate FOTO Facebook Marian Godină
Şoferul maşinii care a lovit mortal o femeie a fost lăsat în libertate FOTO Facebook Marian Godină

Poliţistul Marian Godină, cel care a reuşit să mobilizeze o întreagă reţea de socializare să identifice şoferul unui autoturism care a produs miercuri un accident mortal şi a apoi a fugit de la locul faptei, a comentat pe Facebook decizia procurorului de a-l lăsa pe făptaş în libertate.

Potrivit poliţistului scriitor din Braşov acestea sunt „momentele în care simţi că cineva îşi bate joc de munca ta”.

„Procurorul nu a propus arestarea preventivă a şoferului, astfel că acesta a plecat acasă liber ca pasărea cerului. Frustrant! Incredibil de frustrant pentru toţi cei care au muncit la acest caz. Cam acestea sunt momentele în care simţi că cineva îşi bate joc de munca ta”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Marian Godină a reuşit să demareze o întreagă campanie de identificare a unui tânăr care în dimineaţa zilei de miercuri a lovit mortal o persoană şi apoi a fugit de la locul faptei. 

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă pe bulevardul Energeticienilor din Sectorul 2 al Capitalei. Victima, o femeie care, din primele cercetări, ar fi traversat neregulamentar, a murit la câteva ore după ce a fost internată în spital, arată Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Datorită apelului lui Godină, dar şi a ajutorului dat de către internauţi, tânărul care conducea un Opel Vectra şi care nu are permis auto a fost identificat vineri.

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a decis cercetarea în stare de libertate, fără vreo măsură preventivă, a tânărului de 23 de ani care conducea fără permis şi a produs un accident mortal după care a fugit.

Decizia luată de procuror nu poate fi contestată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite