Mihai Ghimpu: Proiectul de independenţă a Republicii Moldova a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Proiectul privind independenţa Republicii Moldova a eşuat, iar unirea cu România este şansa Republicii Moldova, a declarat preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „TV 7”.

Potrivit lui Ghimpu, eşuarea independenţei poate fi explicată prin două motive: „În primul rând, nu am avut conducători buni care să conducă ţara spre bunăstarea populaţiei. În al doilea rând, este din cauza Federaţiei Ruse, care ne-a şantajat ba cu preţul la gaze, ba cu embargouri”.

Mihai Ghimpu consideră că unirea cu România este dorită şi de către reprezentanţii minorităţilor etnice. „L-am auzit pe un găgăuz că doreşte unirea cu România. Când l-am întrebat de ce, a spus că îl interesează să aibă o pensie mai bună”, a argumentat liderul liberal.

Întrebat dacă Plahotniuc conduce ţara, Ghimpu a infirmat. „Nu noi ne-am dus la Plahotniuc, dar el a venit la noi. Unde era Plahotniuc în 2008? Era la Voronin. Iar în 2009 s-a orientat spre partidele de orientare pro-europeană. Trebuia să mă las de drumul european şi să mă duc pe drumul Tambov?”, a declarat preşedintele PL.

Mihai Ghimpu susţine că alianţa aflată la guvernare a obţinut succese considerabile. „Lucrurile merg bine, a fost creată o stabilitate politică, au fost restabilite relaţiile cu Uniunea Europeană, va fi semnat Acordul cu FMI. Trebuie să fii duşman ca să spui că lucrurile nu merg”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite