VIDEO „Asistăm la o acaparare a conducerii Poliţiei de către corupţi şi incompetenţi“. Mărturii exclusive din sistemul MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Păscuţ vorbeşte deschis despre problemele din sistem FOTO Arhivă personală
Emil Păscuţ vorbeşte deschis despre problemele din sistem FOTO Arhivă personală

Emil Păscuţ, liderul Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul“, vorbeşte deschis, într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul“, despre problemele din Poliţia Română mai mult sau mai puţin cunoscute, de la cadrul legislativ la problemele de logistică şi cele care ţin de pregătirea personalului.

Campania lansată, săptmâna trecută, de cotidianul „Adevărul”, „România infractorilor necunoscuţi”, continuă astăzi cu un amplu interviu în care Emil Păscuţ, unul din cei mai curajoşi lideri sindicali ai poliţiştilor, şeful Sindicatului „Diamantul”, vorbeşte deschis despre problemele din sistem, de la legislaţie la resurse umane sau dotări.

Unul dintre aspectele despre care discutăm în campania România infractorilor necunoscuţi” ţine de problemele cu care se confruntă oamenii din sistem care vor să îşi facă bine meseria şi care întâmpină diverse dificultăţi, pornind de la dotări, continuând cu presiunile care se fac asupra lor. Ce le îngreunează munca poliţiştilor oneşti în rezolvarea dosarelor cu autor necunoscut?

În primul rând, lipsa legislaţiei corespunzătoare. Şi mă refer nu la legislaţia penală, nu la Codul Penal, ci şi la legislaţia propusă prin ordine şi instrucţiuni de ministru. Al doilea aspect ţine de faptul că asistăm la acapararea clasei de conducere a Poliţiei de către nişte mici corupţi şi incompetenţi, mă refer la managementul Poliţiei. Şi a treia problemă vine din deficienţele de logistică.

Să le luăm pe rând. Care sunt problemele de ordin legislativ?

Legea Poliţiei Judiciare este o lege de toată ruşinea, 364/2004, care are jumătate de pagină. Este insuficientă. Ca şi Legea 360, legea cadru a poliţiştilor. În această jumătate de pagină sunt mai multe norme în care se face trimitere la emiterea de ordine de ministru care să reglementeze anumite aspecte ale statutului poliţistului judiciar. În cei doi ani care au trecut, avem patru decizii de Curte Constituţională pe legislaţia poliţienească în care s-a concluzionat că articolele de lege prin care se deleagă competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului în sfera raportului de serviciu al poliţistului, care se deleagă către ministru, ca să reglementeze el în mod expres, sunt neconstituţionale.

Au apărut, rând pe rând, aceste patru decizii, din 2012 şi până în prezent şi, din păcate, Ministerul ăsta rămâne într-o imobilitate rece, pentru că direcţia asta juridică generală e plină de incompetenţi, indivizi care au ajuns acolo în niciun caz pe merit, ci sunt nepoţei, nepoţi, nepoate. În Ministerul de Interne sunt câteva sute de ordine care nu sunt secrete, care au caracter normativ, şi care nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, Constituţia României ne învaţă că actul normativ nepublicat este inexistent. Este o diferenţă uriaşă între realitatea juridică şi realitatea practică, în care există oameni incompetenţi, care nu sunt în stare să înţeleag mesajul legii sau pur şi simplu îl dispreţuiesc şi, aşa, avem un Minister de Interne în care, să zicem, viaţa poliţistului se desfăşoară în limitele acestor ordine de ministru nepublicate şi care nu reprezintă legea.

 Vorbeaţi apoi despre „acapararea clasei de conducere a Poliţiei de către incompetenţi”. Cum s-a ajuns la asta?

Înainte de anul 2002, Poliţia era un sistem militarizat. În 2002, a venit această Lege 360/2002 privind statutul poliţistului, care a demilitarizat sistemul public de poliţie, iar poliţiştii au devenit funcţionari civili. Chiar dacă s-a demilitarizat, reglementarea a fost în percepţie, pentru că, de exemplu, la articolul 22 alineatul 5 din această lege, chiar din anul 2002 scrie că funcţiile de Poliţie se vor stabili printr-o lege ulterioră, în termen de şase luni de la emiterea prezentei legi. Aceste funcţii, care nu se găsesc în Legea 360, nu se găsesc nici în prezent în nicio altă lege. Suntem în anul 2016, din 2002 până în 2016 poliţiştii români nu au denumiri de funcţii stabilite printr-o lege. Suntem de râsul curcilor, denumirile funcţiilor de Poliţie se află ca act primar într-o hotărâre de Guvern secret de stat. E o ruşine absolută să ai funcţii de poliţist denumite într-un act secret de stat.

Tot secretul ăsta de stat e o bătaie de joc în tot sistemul public, nu doar în Ministerul de Interne. În Ministerul de Interne sunt o grămadă de oameni nepregătiţi cărora li s-a dat puterea de a decide asupra regimului unor documente MAI. Aceşti indivizi nu au nici cea mai mică înţelegere a scopului Legii 182/2002 privind regimul documentelor clasificate şi, pur şi simplu, abuzează de funcţia lor pentru a clasifica documente care nu ar avea nicio raţiune pentru a fi ascunse publicului.

O să vă dau exemplu, ordinele privind salarizarea poliţistului. Incredibil, sunt secretizate! Regulamentele de organizare şi funcţionare ale unor direcţii generale din aparatul central al MAI, care sunt structuri de suport, la fel sunt secretizate. Şi vă dau exemplu regulamentul Direcţiei Generale Finaciare, al Direcţiei de Resurse Umane, al Corpului de Control al ministrului, toate actele astea normative ar trebui publicate ca să afle tot cetăţeanul conţinutul acestora şi, bineînţeles, şi poliţiştii. În realitate, ele sunt secretizate, pentru că unele vor să ascundă ceva. Vor să ascundă că ei acolo, în aparatul central, structurile astea de suport nu îndeplinesc atribuţii de Poliţie şi că ocupă ilegal personalul lor funcţii de Poliţie, iar asta înseamnă o cheltuială suplimentară pentru stat.

La fel cu salarizarea, de ce sunt secretizate acele ordine? Pentru că vor să se joace cu salariile şi, bineînţeles, să favorizeze o alcătuire greşită a salariilor indivizilor, în sensuri diferite, să poată creşte salariul unuia, să poată scădea salariul altuia, ca să-i împiedici pe oameni să cunoască, să protesteze, să conteste la o instanţă. Din luna mai a intrat în vigoare o hotărâre de guvern emisă, de fapt, în 2015, privind salariul minim garantat de 1.250 de lei. Datorită acestor secretizări excesive iniţiate de capul acestei Direcţii Generale Financiare, din luna mai până în luna august, circa 7.000 de tineri agenţi de poliţie din toată ţara au avut salariul de funcţie sub acest minim garantat prin hotărâre de guvern. Şi în aceeaşi hotărâre de guvern se stabileşte că reprezintă o contravenţie încălcarea acestei hotărâri cu minimul garantat. Noi am făcut, în acest sens, o sesizare la Guvern, la ministrul Muncii, la MAI, să-i dea acestui domn director general al Direcţiei Generale Financiare 7.000 de amenzi, câte una pentru fiecare agent de care şi-a bătut joc.

Poliţia e compusă din Corpul Ofiţerilor şi Corpul Agenţilor de Poliţie. Agenţii de Poliţie sunt cei care au absolvit şcoli postliceale, ofiţerii, şi nu există excepţie, sunt toţi oameni cu facultate. Din păcate, de-a lungul anilor, s-a pervertit regula potrivit căreia ofiţer de Poliţie este cel care are facultate de Drept. Uşor-uşor, corpul ăsta al ofiţerilor de Poliţie a fost infiltrat cu mii de ingineri, cu tot felul de oameni care nu au reuşit în profesiile alese la facultăţi civile şi care, pe relaţii informale, au reuşit să intre în Poliţie ca ofiţeri. Acum, în loc să avem ofiţeri majoritari absolvenţi de Drept, pentru că Poliţia aplică Dreptul, Corpul Ofiţerilor de Poliţie nu mai este compus majoritar din jurişti, din oameni cunoscători ai Dreptului, ci avem ingineri, agronomi, horticultori, toate pârghiile posibile de absolvenţi pur şi simplu au corupt profesionalismul acestui corp al ofiţerilor.

În continuare, problema este cum ajung o grămadă de incompetenţi din Poliţia asta să ocupe, ca prin minune, cele mai mari servicii de conducere? Sistemul de promovare din Poliţia Română este grav viciat şi oameni lipsiţi de competenţă, prin nişte concursuri netransparente, ajung să ocupe funcţii de conducere de la nivelul la care începe să conteze pentru Poliţia Română cine este în acea funcţie de conducere. Poate un şef de birou afectează viaţa a patru-cinci inşi, dar deja când vorbim de şefi de IPJ-uri, de şef de IGP, de şefi de direcţii, acolo performanţa, educaţia, morala lor afectează sute şi mii de poliţisti. Au ajuns în aceste funcţii ca membri ai unor clanuri formate din rude, din prieteni, din cumnaţi. Vă dau un exemplu, Tobă (fost ministru de Interne şi fost şef al Poliţiei Române – n.r.) a fost finul faimosului Toma Zaharia, iar finul lui Tobă este acum şeful Poliţiei Capitalei.

„O făcătură pentru ca nişte incompetenţi să-şi tragă diploma”

Unul din scandalurile „la ordinea zilei” este cel legat de lucrările de doctorat plagiate. 

Este o mizerie cruntă, hai să zicem că nu vorbim de desfiinţarea Academiei de Poliţie, dar şcoala asta doctorală de acolo ar trebui imediat desfiinţată. S-a mai inventat, tot pentru ca să se denatureze performanţa serviciului de Poliţie, s-a inventat la această Academie de Poliţie o aşa-zisă ştiinţă de Ordine Publică, care e o impostură, nu există aşa ceva. O ştiinţă se formeaz în zeci, în sute de ani, are teorii proprii, are principii proprii, are o filosofie a ei profundă, nu există ştiinţa ordinii publice. E o făcătură pentru ca tot felul de incompetenţi să-şi tragă nişte diplome, într-un domeniu nou, necunoscut intelectualilor de forţă. Inventezi ceva şi restul nu se bagă, bineînţeles, că e ceva nou, nu cunoaştem.

Încă o dată repet, poliţistul aplică Dreptul şi este evident că poliţistul trebuie să cunoască Dreptul, nimic altceva, nu există ştiinţa ordinii publice. E exact ca la judecători, există ştiinţa judecătoriei? Şi judecătorii, şi procurorii, şi notarii, şi avocaţii, şi poliţiştii, toţi practică Dreptul. Numai în România, în Ministerul de Interne, se poate să inventezi ştiinţe, pentru ca tot felul de indivizi precum generalul Oprea (Gabriel Oprea, fost ministru de Interne - n.r.) şi alţii ca el să urce în statul social, să se umple de diplome şi noi să ne minunăm că, vai!, cât de mulţi intelectuali are România.

Cât de mult îngreunează lipsa dotărilor munca poliţiştilor în aceste dosare cu autor necunoscut?

Despre ce dotări să vorbim într-o Poliţie Română care are 3.059 de posturi comunale şi mai mult de jumătate au WC-ul în fundul curţii? Asta spune tot despre Poliţia Română. Să nu vă gândiţi la fosă septică, nu e cazul. E ca şi cum partea de Poliţie rurală e în anii 50, suntem proaspăt după război. Poliţia Română are probleme şi cu resursele umane, iar asta e cea mai gravă problemă, are probleme şi cu legislaţia administrativă, care ţine de ministru, nu de Parlament, şi are probleme şi cu resursele financiare. Senzaţia mea e că resurse sunt, dar că sunt folosite prost.

E o fractură uriaşă între indivizii din aparatul central, hai să zicem ceea ce ar însemna efectiv personalul ministerului, şi oamenii care fac poliţie adevărată şi care sunt în pază la unităţile de Poliţie. E o fractură pentru că cei din aparatul central, în general, sunt nepoţi, nepoţei, nepoţici, aduşi acolo de tineri, nu sunt oameni care, să zicem, au avut 10-15 ani de experienţă în munca de Poliţie şi, după aceea, pe baza educaţiei, a inteligenţei, a experienţei, au fost aduşi în aparatul central. Sunt oameni de până în 30 de ani acolo, sunt directori generali care au vârstă de 30 şi ceva de ani. E inadmisibil aşa ceva! Să nu credeţi că eu nu apreciez inteligenţa sau că omul de 30 şi ceva de ani nu poate să fie într-atât de inteligent, dar nu e cazul în Ministerul de Interne. E plin de vanitate şi de prostie în aparatul ăsta central.

„Poliţia, ca sistem, e defectă. Vrei Poliţie sănătoasă, trebuie să o reformezi“

Ce dotări s-ar putea face cu bani relativ puţini?

Vă dau un exemplu. Am intrat şi noi într-o era a tehnologiei, sunt anumite forţe de Poliţie care au aceste minunate camere video la purtător, care pe mine mă încântă. Cei din aparatul central nu sunt în stare să cumpere 10.000 de astfel de camere şi să le dea, de exemplu, la posturile de Poliţie rurală, la Circulaţie, la Intervenţii, pentru că prin ţară apar o grămadă de conflicte în care sunt implicaţi poliţişti, prin sate. De exemplu, un poliţist intră în conflict cu cinci-şase indivizi şi problema e că nu ştii unde e adevărul, pentru că acest poliţist e singur şi cei cinci-şase sunt împreună. Cum să aibă omul ăla curaj să-şi folosească pistolul, cum să justifice el legalitatea unei măsuri, când el e singurul care mărturiseşte pentru el? O cameră din asta video la purtător, care ar costa 500 - 600 de euro, e perfect accesibilă. Mi se pare o nimica toată să investeşti zece milioane de euro în aşa ceva, o sumă nesemnificativă pentru bugetul unei ţări. Poliţia, ca sistem, e defectă. Vrei Poliţie sănătoasă, trebuie să o reformezi. Sunt probleme care sunt cunoscute numai că nu se vrea.

Care este încărcătura de dosare pentru un poliţist judiciar?

Media este între 70 şi 100 de dosare per poliţist. E un număr colosal. Un dosar din se rezolvă cu inteligenţă, îţi trebuie timp de studiu, îţi trebuie ajutoare, pentru că un dosar penal nu implică doar muncă individuală. Un poliţist judiciar trebuie tratat cu respect, cu atenţie, el e primul om care formează dosarul, nu procurorul, şi contează foarte mult cum e alcătuit dosarul de către poliţist. Dacă îl căsăpeşti cu o sută de dosare, cu 200 de dosare, de se darămă fişetul pe el, îl îndobitoceşti, apare o stare de demotivare, de refuz, omul ăla nu mai este format. Ajung să aibă atâtea dosare pentru că nu există suficient personal calificat, subliniez, pentru a putea face muncă de poliţist.

Cine este Emil Păscuţ

Emil Păscuţ, liderul Sindicatului Poliţiştilor din românia - „Diamantul”, este ofiţer de poliţie, absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, şi a participat la mai multe misiuni internaţionale, printre care Eulex Kosovo (2008 –-2010), EUPM Bosnia Herţegovina (2005 - 2006) şi Misiunea de Administraţie Interimară a Organizaţiei naţiunilor Unite în Kosovo (2000 - 2002).

Campania ”România infractorilor necunoscuţi” continuă marţi, 20 septembrie, cu un amplu material despre scandalurile de corupţie care au zguduit Poliţia Română, despre legăturile foştilor sau actualilor şefi din poliţie cu interlopi, politicieni sau alte personaje controversate. 

Vă mai recomandăm: 

CAMPANIE „Adevărul” - România infractorilor necunoscuţi: 600.000 de dosare de crime, violuri şi furturi, ascunse în sertarele Sistemului

Poliţia Iaşi, ruşinea României la dosare cu autor necunoscut: locul I la violuri, furturi, tâlhării şi înşelăciuni. Cazuri terifiante: „Mi-au rupt mandibula în două locuri”

Ce spun cititorii „Adevărul“ despre ţara infractorilor invizibili. „Nepăsarea, complicitatea, lipsa de profesionalism fac din România un rai al infractorilor“

Cum a ajuns Ardealul „să bată“ Moldova la crime nesoluţionate. CAMPANIE „Adevărul“ - România infractorilor necunoscuţi

Paradoxul de pe harta infracţionalităţii româneşti. Vrancea este judeţul în care nicio crimă nu rămâne nepedepsită

Inconştienţii din Poliţie care nu ţin nici măcar evidenţa dosarelor cu autori necunoscuţi. Cazul Vâlcea: nimeni nu mai notează nimic informatizat din 2009

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite