Blestemul aromân care a devenit imn: „Părinteasca dimândare“. Legământul pe care-l face neamul din sudul Balcanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aromâni FOTO proiectavdhela.ro
Aromâni FOTO proiectavdhela.ro

Populara poezie „Părinteasca dimândare“ este considerată imnul aromânilor, care se juruiesc din generaţie-n generaţie să ţină cu orice preţ la limba strămoşească şi la tradiţiile care i-au ajutat să-şi păstreze identitatea.

Cel care a compus versurile de la „Părinteasca dimândare“ („Mustrarea/Blestemarea părintească“) este Constantin Belimace, un aromân născut în Macedonia, în anul 1848, în satul Mulovişte.

Înfocat luptător pentru drepturile aromânilor din Balcani, Constantin Belimace vine în 1873 la Bucureşti, pentru a studia să devină dascăl pentru copiii de aromâni din Balcani. Cu alţi trei literaţi aromâni (Andrei Bagav, Ştefan Mihăileanu, C. Cairetti), scoate o revistă intitulată Macedonia. Îşi deschide un birt pe strada Şelari, frecventat de aromâni. Aşa ajunge să se împrietenească îndeaproape cu cărturarii care-l ajută să-şi publice versurile în reviste.

Poezia „Părinteasca dimândare“ a fost scrisă într-un moment de cumpănă pentru soarta aromânilor din Macedonia natală. Vizitat de mama sa la Bucureşti, Belimace află veşti proaste despre cei de acasă, care trăiau vremuri de restrişte. Aşa aşterne rândurile care aveau să exprime cel mai bine tradiţionalismul aromân: „Blestem mare să aibă în casă / Care de limba lui se lasă“.

„Din timiditate i-l prezintă lui Andrei Bagav ca versuri folclorice: «Dacă-i adevărat că-i din popor, apoi ai dezgropat o comoară; dacă-i făcută de tine, aceasta-ţi face osul neuitat, frate Costache». Criticul literar Hristu Cândroveanu compară poemul cu imnul naţional francez „Marseillaise“, consemnează realizatorii site-ului aromânul.ro.

Mânat de îndemnul de a fi aproape de neamul său, Constantin Belimace pleacă înapoi în Macedonia şi lucrează ca intendent al liceului românesc din Bitola - Macedonia. În 1916, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, este luat de bulgari şi dus prizonier în Bulgaria, alături de alţi militanţi aromâni din Macedonia. Supravieţuieşte şi se întoarce la Bitola, unde va rămâne până la finele vieţii, în 1928.

Poemul său este lăsat moştenire neamului aromân, oriunde s-ar afla. O interpretare magistrală i-a dat neuitatul actor Toma Caragiu, el însuşi aromân.

Constantin Belimace Sursa foto Facebook Societatea de cultură macedo-română

Constantin Belimace autorul imnului Părinteasca Dimândare Sursa foto Facebook Societatea de cultură macedo-română

Părinteasca dimândare

„Părintească blestemare

Porunceşte cu foc mare

Fraţi de-o mumă şi de-un tată

Noi, Aromâni din vremea toată

De sub lespezi de morminte

Strigă ai noştri buni părinţi

«Blastem mare să aibă în casă

Care de limba lui se lasă.

Care îşi lasă limba lui

Arză-l-ar para focului

Chinui-s-ar de viu pe locu

Frige-i-s-ar limba în focu

El în vatră părintească

De copii să nu se fericească

De familie cununi să nu sărute

Prunc în leagăn să nu înfaşe

Care fuge de a lui mumă

Şi de parintescul nume

Fugi-i-ar dorul Domnului

Şi dulceaţa somnului!»“


„Părinteasca Dimândare
N-aspirgiură cu foc mare
Fraţ di mumă şi di-un tată,
Noi, Armani di eta toată.
Di sum plocile di murmintsa
Strigă-a nostri buni părinţî
«Blastem mari s-aibă-n casă
Cari di limba-a lui s-alasă.
Cari-şi lasă limba-a lui
S-lu-arda pira-a focului,
Şi s-dirina viu pri loc,
Să-li si frigă limba-n foc
El an vatra-li părintească
Fumealia s-nu-şi harisească;
Di fumeli curuni s-nu başe
Nicu an leagăn sî nu-nfaşe.
Cari fudze di-a lui mumă
Şi di părinteasca-li numă,
Fugă-li doară-a Domnului
Si dulţeamea-a somnului!»“

Pe aceeaşi temă:

Primul film documentar despre aromâni, semnat de Toma Enache, prezentat la cinema

„Nu este ultima carte semnată Virgil Coman“, a anunţat profesorul Tahsin Gemil la lansarea volumului despre aromânii şi meglenoromânii din Banat

Simona Halep, apărată de aromâni: „Suntem căpoşi, dar corecţi. Dacă ne apucăm de o treabă, o ducem la capăt“

Fascinanta Dobroge, din cufărul bunicii la Muzeul de Artă Populară. Hainele etnice ale strămoşilor şi obiectele de decor din casele lor

Cum se prepară celebrele „Oauă Ţărgăsiti“, micul dejun preferat de aromânii de la Dunărea de Jos


http://aromânul.ro

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite