Familia de români Nan a învins Norvegia şi şi-a luat acasă, după un an de chin, cei doi copii „confiscaţi” de autorităţi: „Îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Nan s-a reunit după un an de suferinţă. FOTO: Facebook/Episcopia Europei de Nord
Familia Nan s-a reunit după un an de suferinţă. FOTO: Facebook/Episcopia Europei de Nord

Copiii familiei Nan din Norvegia, desprinşi de părinţi în luna octombrie a anului 2015, s-au întors în acest weekend în familie. Decizia de reîntregire a familiei Nan a fost luată săptămâna trecută de un tribunal norvegian, care a dispus întoarcerea copiilor lângă părinţii de care au fost desprinşi în urmă cu un an.

După un an în care au stat despărţiţi de părinţii lor, de lângă care au fost luaţi de Protecţia Copilului şi plasaţi în grija unei familii surogat, Dragoş (doi ani şi jumătate) şi Bianca (şapte ani), s-au întors în familie. Astfel, după un an de suferinţă şi luptă în Justiţie, Dumitru (45 de ani) şi Mihaela (38 de ani), originari din judeţul Maramureş, şi-au primit înapoi copiii luaţi de lângă părinţi în luna octombrie a anului trecut. Victoria obţinută de familia Nan împotriva Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia, vine la câteva luni după ce familia Bodnariu, rămasă fără cinci copii luaţi de Barnevernet, a reuşit să învingă sistemul norvegian, să îşi recupereze copiii şi să se întoarcă în România. Reîntregită, familia Nan mai are încă de luptat cu Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia.

Românii din Norvegia, alături de familia Nan

Acesta este şi motivul pentru care cei doi soţi nu au vrut să ofere declaraţii presei, reunirea familiei fiind anunţată de Episcopia Europei de Nord, pe pagina de Facebook, acolo unde au fost postate şi fotografii cu copiii întorşi lângă părinţii lor. De altfel, Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcop al Europei de Nord, fost în toată aceată perioadă alături de Mihaela şi Dumitru Nan.

„Evenimentul reîntregirii familiei Nan, prin revenirea acasă a copiilor preluaţi abuziv de Barnevernet, Bianca-Mihaela şi Dragoş-Dumitru, este trăit, cu emoţie, de întreaga comunitate a românilor din Tromsø, care, alături de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, s-a strâns în jurul celor doi părinţi greu încercaţi. Pentru început, vineri, 28 octombrie 2016, în casa lor, împreună cu părintele lor duhovnicesc, Preasfinţitul Macarie, Mihaela şi Dumitru s-au întărit sufleteşte, cu spovedanie şi rugăciuni de mulţumire, întru bucuria reîntâlnirii cu copiii lor”, se arată în comunicatul Episocopiei Europei de Nord.

Potrivit aceleiaşi surse, sâmbătă 29 octormbrie, familia Nan a participat alături de românii din Tromsø la Sfânta Liturghie săvârşită de Părintele Episcop Macarie în cadrul parohiei ortodoxe române locale. „Experienţa traumatică a despărţirii nedrepte a familiei Nan ne-a readus aminte, într-un mod dureros, de importanţa existenţei unor comunităţi unite şi puternice în credinţă. Nădejdea noastră este ca românii din ţările nordice şi de pretutindeni să redescopere şi să păstreze darul nepreţuit al unităţii de neam şi credinţă, darul împreună-pătimirii şi al împărtăşirii bucuriilor şi biruinţelor”, se mai arată în comunicatul Episcopiei.

Familia Nan FOTO Facebook

„Îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”

Mihaela şi Dumitru Nan au rămas fără cei doi copii în data de 27 octombrie 2015. Pentru că li s-a spus că nu au voie să vorbească, soţii Nan şi-au purtat crucea în tăcere. Soţii Bodnariu, care şi-au făcut public cazul, le-a dat curaj şi soţilor Nan. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” în luna ianuarie a acestui an, Dumitru şi Mihaela Nan au povestit coşmarul norvegian pe care l-au trăit. Dumitru Nan a arătat că, în data de 27 octombrie, în timp ce era la serviciu, a fost sunat şi chemat la Poliţie. A sunat-o pe soţie, de la care a aflat că şi ea a fost chemată la Poliţie, unde cei doi soţi au fost interogaţi timp de şase ore, după care au fost lăsaţi să plece. Afară i-au aşteptat doi angajaţi ai Serviciului de Protecţie a Copilului, în vârstă de aproximativ 30 de ani fiecare. Asistenţii sociali le-au spus părinţilor că fetiţa a declarat că a fost bătută şi nu mai au dreptul la copii.



Dumitru şi Mihaela Nan, alături de copiii lor, înainte de ruptura produsă de Barnevernet

„Când am auzit asta, m-am clătinat pe picioare”, declara Dumitru Nan. Românul a mai declarat că în momentul în care au fost luaţi copiii, soţia sa a început să plângă şi să ţipe, iar asistenţii sociali i-au spus că dacă are nevoie de un psihiatru, o pot ajuta ducând-o la psihiatru. „Le-am spus că le dau tot ce am, casă, apartament. Nu îmi mai trebuie nimic. Să îmi dea copiii şi plec din ţară”, povesteşte Dumitru Nan. „Pur şi simplu îţi iau sufletul din tine şi pleacă cu el”, declara şi Mihaela Nan, la începutul acestui an.

copii Barnevernet cu banda articol

Un an de coşmar pentru familia Nan

 

Din prima săptămână din care au rămas fără copii, Dumitru şi Mihaela Nan au primit dreptul de a-i vedea pe Bianca şi Dragoş, aflaţi la o distanţă de 300 de km de casă, câte două ore pe săptămână. Întâlnirile aveau loc într-o cameră de hotel, în prezenţa asistenţilor de la Serviciul de Protecţie a Copilului. Momentele întâlnirilor cu copiii în această perioadă erau dramatice. Dumitru Nan a povestit că la prima întâlnire de două ore, fiica sa de şapte ani a stat nedezlipită de el.  „A sărit direct în braţe la mine. În astea două ore, mai mult de o oră a stat în braţe la mine şi o mai pupam. Am fost acuzat că a fost foarte jenant că am ţinut fetiţa la mine în braţe şi am pupat-o”, a mai povestit Dumitru Nan, potrivit căruia toate despărţirile de părinţi erau un chin, copiii plângând şi agăţându-se de părinţi să fie luaţi acasă.

Odată cu trecerea timpului, situaţia familiei Nan s-a agravat. La începutul lunii februarie a acestui an, cei doi părinţi au primit dreptul de a-şi vedea copiii doar de patru ori pe an. Ulterior, în luna mai, cei doi fraţi au fost despărţiţi şi plasaţi în familii diferite. Familia Nan a continuat, însă, lupta cu Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, iar după un an de coşmar, cei doi copii s-au întors lângă părinţii lor. Lupta  familiei Nan cu Barnevernet este, însă, departe de a fi încheiată, cei doi părinţi având de demontat şi într-un proces penal acuzaţiile de lovire a copiilor.

Cazul Bodnariu a deschis Cutia Pandorei

Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia – Barnevernet a ajuns în atenţia publicului din România odată cu preluarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu. Cei doi soţi au fost acuzaţi de violenţe asupra copiilor. Încă de la începutul dramei lor, soţii Bodnariu şi-au făcut public cazul, acuzând autorităţile norvegiene de abuz. Marius şi Ruth Bodnariu au recunoscut că s-a mai întâmplat să le aplice corecţii fizice copiilor, dar acestea au fost reduse ca intensitate şi nu s-a pus niciodată problema de abuz. Cazul familiei Bodnariu a declanşat un val de susţinere fără precedent. Mii de români din ţară şi diaspora, în mare parte membri ai comunităţii neoprotestante din care fac parte Marius şi Ruth, s-au solidarizat cu familia Bodnariu şi au protestat la începutul acestui an împotriva sistemului de Protecţie a Copilului din Norvegia.



Manifestaţie de susţinere a familiei Bodnariu în Chicago, SUA 

În luna aprilie a fost organizat un protest global, zeci de mii de oameni ieşind în stradă pentru susţinerea familiei Bodnariu. „ Noi nu jucăm x şi 0 cu Norvegia. Noi am aruncat la coşul de gunoi orice hârtie de strategie. Noi îi spunem Norvegiei ce facem şi facem. Am dovedit că suntem credibili. Tot ce am anunţat am făcut şi vom putea să le facem. Dacă Norvegia nu se va grăbi să dea cât mai curând copiii, va urma o avalanşă de acţiuni. (…) Dacă vor să luptăm împotriva imaginii şi a statutului internaţional al Norvegiei până când această imagine va fi umbrită nu au decât să îşi permită să nu dea înapoi copiii familiei Bodnariu. E o luptă a  celor două mari dureri: durerea de a recunoaşte că au greşit şi să dea înapoi copiii, măcar că vor crea un precedent şi se vor destabiliza ca sistem sau durerea de a-şi distruge imaginea şi statutul internaţional. Care durere va fi mai mare va determina ce va face Norvegia, iar ceea ce noi trebuie să facem este să creăm a doua durere atât de mare încât să le fie mai uşor decât să dea copiii înapoi decât să îi ţină”, declara pastorul Cristian Ionescu, care este stabilit în SUA şi care a fost unul dintre iniţiatorii protestelor din cazul Bodnariu. În urma protestelor, autorităţile norvegiene, l-au restituit familiei Bodnariu pe copilul cel mic, iar în 3 iunie familia Bodnariu a fost reîntregită, întorcându-se acasă şi ceilaţi patru copii. În cursul verii, familia Bodnariu a venit în vacanţă în România, hotărând să se stabilească aici definitiv. 

image
Familia Bodnariu FOTO Facebook/Daniel Bodnariu
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite