Hocheista din Naţionala României care joacă într-o echipă de băieţi. Este singura din istoria ţării: „Mă ajută imens asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Bobu, o adolescentă din Galaţi în vârstă de 16 ani, apără porţile a nu mai puţin de patru echipe de hochei pe gheaţă: două naţionale şi două de club. La echipa Gladiators, Bianca este nădejdea băieţilor atunci când adversarii trag cu pucul spre poartă.

Are doar 16 ani, dar este deja o vedetă a hocheiului românesc. Gălăţeanca Bianca Bobu reuşeşte performanţa unică de a fi portarul a patru echipe de hochei în acelaşi timp. Şi nu orice echipe, ci naţionala de senioare a României, naţionala de fete U16, echipa de club (senioare) Triumf Bucureşti şi, nu în ultimul rând, echipa de băieţi Gladiators, adică varianta U16 a campioanei României la hochei, HCM Dunărea Galaţi.

De altfel, Bianca este singura fată care a apărat vreodată, în istoria hocheiului pe gheaţă românesc, poarta unei echipe de băieţi într-o competiţie oficială.

Un sport frumos, dar periculos

Fără doar şi poate, hocheiul este un sport pentru oameni puternici. Nu-i la îndemâna oricui să jongleze cu „pastila“ din cauciuc, grea de 170 de grame, în timp ce stă pe gheaţă, pe nişte lame înguste de câţiva milimetri, iar adversarii (hocheiul se joacă între două echipe a câte şase oameni, dintre care unul este portar, iar ceilalţi – jucători de câmp) caută să-i fure „obiectul muncii“.

Dacă evoluezi ca portar, cum este Bianca, e şi mai greu, căci eşti o ţintă vie, spre care se îndreaptă, pe parcursul celor 60 de minute ale meciului, de sute de ori pucul care atinge deseori peste 100 de kilometri pe oră. Ba chiar şi mai mult, până la 150 de kilometri pe oră, devenind o veritabilă ghiulea.

Deloc întâmplător, jucătorii poartă un echipament de protecţie destul de elaborat, ba chiar portarii arată ca nişte roboţi. Meciurile se desfăşoară pe patinoare înconjurate de mantinele şi panouri din plexiglas rezistente la şocuri, pentru siguranţa spectatorilor.

De altfel, tânăra sportivă mărturiseşte că nu i-a fost şi nu-i este uşor şi că vânătăile sunt la ordinea zilei în „branşă“.

Bianca, fata de la ţară

Deşi joacă pentru patru echipe (trei dintre ele având „sediul“ la Bucureşti), Bianca locuieşte în continuare la ţară, în satul Şiviţa, din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi. Îi place viaţa la ţară, chiar dacă rareori are timp să se bucure de ceea ce are în jur. Ce o face să se întoarcă de fiecare dată în sat este iubirea imensă pe care i-o poartă bunicii ei, o respectabilă doamnă în vârstă de 80 de ani.

A juca hochei înseamnă pentru Bianca un sacrificiu pe care nu foarte mulţi l-ar accepta. Nu de alta, dar programul ei este unul demn de un spartan, căci include zilnic şi o navetă de cel puţin 42 de kilometri. Asta, desigur, dacă nu are meci la Bucureşti sau prin alte locuri din ţară.

„Trebuie să recunosc că este destul de obositor acest program. Mă trezesc la ora 5.00 dimineaţa, plec cu trenul din Şiviţa, merg la şcoală, apoi la antrenament până târziu“, mărturiseşte sportiva.

Bianca Bobu nu neglijează şcoala. Este elevă în clasa a X-a la Grupul Şcolar „Elena Doamna“ din Galaţi. Dar, dacă pentru majoritatea colegilor ei este prilej de relaxare cu familia sau cu prietenii, pentru tânăra hocheistă, viaţa devine şi mai trepidantă la sfârşit de săptămână, pentru că intră în febra meciurilor.

Dacă nu are meci de campionat cu echipa ei de bază, adică „Gladiatorii“ U16 de la Dunărea Galaţi, atunci sigur este la Bucureşti, cu Triumf, sau este convocată la unul dintre loturile naţionale. La Naţionala U16 este portarul titular, iar la Naţionala de senioare este deocamdată doar rezervă, însă crede că nu va mai dura mult până se va impune.

Această viaţă agitată o oboseşte, dar o şi încântă în acelaşi timp. „Am mai mereu turnee cu echipa din Galaţi, dar şi cu cea din Bucureşti. E obositor, dar simt că aparţin gheţii“, evaluează lucrurile cu luciditate Bianca.

„Adunam vânătaie după vânătaie”

Adolescenta din Şiviţa mărturiseşte că s-a simţit atrasă de hochei încă de acum opt ani, pe când era doar în clasa a II-a la Şcoala Generală din satul Şiviţa. Cei de la HCM Dunărea Galaţi veniseră să facă un triaj pentru copii şi juniori în sat, iar fetiţa agilă, neastâmpărată, a decis să meargă şi ea să vadă ce se întâmplă.

A fost selectată de antrenor, aşa că a început antrenamentele. A început ca jucător, poziţie în care s-a antrenat până pe la 12 ani.

„Când m-am aflat prima oară pe gheaţă, mi-a fost puţin frică. Adunam vânătaie după vânătaie de la căzături, dar am continuat să vin, pentru că simţeam că aici este locul meu. Sunt o fire mai energică, îmi place să simt viteza patinatului, pucul. După patru ani am ajuns în poartă şi îmi place ceea ce fac, căci şi în poartă trebuie să fii agil“, mărturiseşte Bianca.

Şi antrenorul gălăţean Cristi Muneanu îşi aminteşte cu plăcere de începuturile Biancăi Bobu în ale hocheiului. „Niciunul dintre copiii aceia nu mai văzuse un patinoar. Ne-am dus la şcoală cu un laptop şi cu doi copii, un băiat şi o fată, îmbrăcaţi în echipamentul de hochei, mai puţin patinele.

Le-am explicat elevilor, la orele de sport, clasă cu clasă, ce înseamnă hocheiul pe gheaţă, ba chiar am făcut şi un mic concurs cu ei, ce avea drept premiu câte un echipament“, povesteşte Cristi Munteanu.

Antrenorul explică ce anume caută atunci când se duce să selecţioneze viitorii hocheişti: „Pentru noi, ca antrenori, cel mai important lucru la copii era să aibă calităţile fizice de bază: viteză şi îndemânare. Patinatul se poate învăţa cu uşurinţă, mai ales dacă se începe la vârste fragede, iar când copiii sunt agili sunt buni pentru hochei“.

De la prezentări la selecţie şi antrenamente n-a fost decât un pas. În câteva zile, la Şiviţa s-a format o grupă de 20 de copii, printre care şi Bianca, dintre care cam jumătate au rămas nucleul de bază. „O vreme i-am adus la antrenamente cu maşina mea, după ce microbuzul s-a stricat, dar a meritat să fac asta“, spune Cristi Munteanu.

„Mă înţeleg bine cu băieţii”

Binca nu consideră că ar fi vreo problemă faptul că joacă într-o echipă de băieţi, într-un sport aşa de dur ca hocheiul. Într-un fel, nici măcar nu are de ales, căci la Galaţi nu există nicio echipă feminină completă, iar de mutat din oraş nici nu poate fi vorba, căci nici nu vrea să audă că ar putea să fie departe de bunica ei.

În acelaşi timp, însă, i se pare că jocul într-o echipă de băieţi îi dă mai multă forţă, o ajută să progreseze mai mult decât dacă ar fi făcut parte doar dintr-o echipă de fete, mai ales că hocheiul feminin românesc nu este la un nivel prea ridicat. 

„Mă înţeleg foarte bine cu băieţii din echipă, sunt una dintre ei. Din hocheiul feminin nu am încă niciun model. Jucând cu băieţii, m-am orientat mai mult spre ei. Jucătorul pe care îl apreciez foarte mult este Radu Viorel, portarul de la campioana CSM Dunărea Galaţi“, ne-a mai destăinuit Bianca. 

CITEŞTE ŞI:

Povestea fabuloasă de viaţă a lui Cătălin Geru, cel mai mare hocheist al României: „După 29 de ani de hochei, am vrut să fac şi altceva. M-am angajat la Carrefour“

Povestea portăriţei de handbal care încă apără în prima ligă, la 45 de ani. A stabilit un record absolut în România

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite