Inovaţie: cooperativa din Alba care vinde produse direct de la producători, fără intermediari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60 de producători agricoli din judeţele Alba, Cluj, Mureş, Sibiu şi Hunedoara s-au asociat într-o cooperativă agricolă cu ajutorul căruia au reuşesc să îşi valorifice mult mai uşor şi la preţuri mult mai bune produsele din fermele proprii.

Primul pas a fost făcut prin deschiderea unui magazine în Alba Iulia, denumit ”Bunătăţuri Româneşti”, care are un real succes în rândul consumatorilor. Se găsesc aici zarzavaturi, brânzeturi, mezeluri, păstrav, pâine coaptă pe vatră, vinuri care sunt vândute la preţuri de producător, fără adaosul intermediarilor.

Producătorii membri în asociaţie administrează peste 500 hectare de pământ cu un efectiv cuprins din peste 100 de capete de bovine, 100 de capete de porcine, peste 500 de ovine şi 100 de capre. Pe terenurile agricole se cultivă de la porumb şi floare soarelui, până la afine, gulii şi broccoli. De asemenea, producătorii din asociaţie deţin peste 50 de solarii întinse pe o suprafaţă totală de 4 hectare de teren. Ideea asocierii producătorilor a pornit de la Tudor Man, preot ortodox în satul Tibru din Alba. Împreună cu câţiva prieteni a înfiinţat Cooperativa Agricolă Horticola Alba (CAHA) în anul 2011.

”Scopul a fost acela de a-i asocia pe micii producători şi de a le creşte puterea de cumpărare şi valorificare a produselor. Pe cont propriu nu este posibil să obţii un preţ corect pentru produse, pentru că intervin marii comercianţi care strivesc orice iniţiativă locală. Iniţial, am colaborat cu câteva magazine din Alba Iulia, dar nu am reuşit să obţinem ceea ce am dorit. Prin urmare, am decis să deschidem propriul magazin. Este un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm pe viitor”, a spus Tudor Man. 

image

Dragoş Delean este unul dintre membrii asociaţiei, care îşi valorifică produsele prin intermediul magazinului ”Bunătăţuri româneşti”. ”Am peste un hectar de teren cultivat cu legume. Am obţinut o finanţare de 40.000 de euro din fonduri europene cu care vreau să amenajez şi câteva solarii. Magazinul din Alba Iulia este pentru noi o oportunitate deosebită de a valorifica produsele. Înainte stăteam în piaţă zile întregi şi nu reuşeam să vând toată marfa”, a afirmat producătorul din comuna Rădeşti. 

Nicolae Romoşan deţine o fermă cu 500 de oi şi 20 de vaci în comuna Vinţu de Jos. Produce un tip de caşcaval maturat foarte apreciat şi solicitat pe piaţă. “Am intrat în coperativă ca să vindem aceste produse, să fim mai aproape de clienţii din judeţul Alba şi din oraş deoarece la mulţi le este greu să se deplaseze până la Vinţu de Jos ca să le cumpere. Sunt membru în cooperativă şi sperăm să o ducem în viitor mult mai sus. Pentru noi, asocierea este foarte importantă tocmai pentru vânzarea produselor şi cred că este o idee foarte bună. Eu am fost puţin şi prin Europa şi am văzut că sunt foarte multe de genul acesta acolo”, a declarat Nicolae Romoşan. 

image

Magazinul din Alba Iulia este primul deschis de o cooperativă agricolă din România. ”Sprijinim producătorii să vândă fără intermediari. Avem produse tradiţionale, cu atestat tradiţional, avem şi produse bio. Sunt toate româneşti, de la noi. Avem ulei de casă, făină, saleuri, produse din lactate, din Alba Iulia, Timişoara, Cluj şi Zalău”, a spus Alin Bobeanu, şeful magazinului ”Bunătăţuri Româneşti”. Cererea este atât de mare, încât unii producători nu pot produce acum cât ar cumpăra clienţii.

   

image

Reprezentanţii magazinului folosesc la maxim şi reţelele sociale de unde află preferinţele consumatorilor şi unde anunţă produsele care tocmai au fost puse pe rafturile magazinului situat în Alba Iulia pe Bvd. Revoluţiei 1989, nr. 22, bl. V4. ”Am primit costiţă afumată degresată 24 lei/kg, ciolan afumat 20 lei/kg, tobă 21,50 lei/kg de la Compil Moţul şi sirop de cătină 0,750 ml 24,20 lei/buc de la Cămara lui Matei”, asfel sună un anunţ postat pe pagina de socializare a cooperativei din Alba. 

Citiţi şi:

Cum a apărut fierul de călcat. Istoria lungă şi încurcată a unuia dintre cele mai folosite aparate de uz casnic

Mărturii cutremurătoare din Zarca Aiudului, închisoarea în care comuniştii au omorât sute de deţinuţi politici

„Cugireana“, cel mai lung tren de navetişti din Europa, transporta zilnic 7.000 de oameni la fabrica de armament

Revolta de la Cugir, din decembrie 1989: clădiri şi maşini incendiate, doi miliţieni linşaţi de mulţimea înfuriată

Discursul istoric susţinut de Corneliu Coposu în 1990 la Congresul Partidului Conservator britanic: „Vrem să integrăm biata noastră ţară în Europa“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite