Cât de faimoşi au fost, de fapt, voievozii legendari ai românilor. Cine-i cunoştea cu adevărat în Europa
0
Câţiva voievozi români au ajuns faimoşi pe tot continentul. Mărturiile contemporanilor furnizează informaţii preţioase despre cum erau cunoscuţi liderii faimoşi ai valahilor. Unii au devenit vestiţi pentru cruzime şi sadism, alţii au fost omagiaţi pentru vitejie şi firea lor războinică.
În Evul Mediu, continentul european era dominat de mari puteri medievale, precum Franţa, Anglia, Imperiul Romano-German, Polonia sau Ungaria. Totodată, statele feudale ale Europei răsăritene, în special, erau ameninţate în permanenţă de Imperiul Otoman, o uriaşă forţă asiatică, care la jumătatea secolului al XV-lea stăpânea Balcanii şi făcea numeroase incursiuni la nord de marele fluviu. În acest context, principatele medievale româneşti, Moldova şi Ţara Românească, erau state marginale, cu o importanţă redusă.
În general, aşa cum arată istoria românilor, principalul scop al voievozilor munteni sau moldoveni era păstrarea independenţei şi atenuarea influenţei şi intruziunilor otomane.
Necesitatea supravieţuirii între mari puteri ale timpurilor a modelat politica statelor medievale româneşti. Lungi perioade de timp, stabilitatea politică a lipsit cu desăvârşire, lideri mulţi şi neînsemnaţi se perindau pe tronul celor două ţări româneşti, la cheremul sultanilor sau regilor din zonă. Iluştrii anonimi într-o Europă dominată de mari personalităţi politice şi militare. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei românilor, s-au ridicat voievozi, lideri politici şi militari, care au reuşit să uimească întreaga Europă, intrând în legendă. Ei sunt voievozii care au devenit faimoşi fie prin cruzimea lor, fie prin vitejia lor fără seamăn.
”Athleta Christi”, un erou european
Unul dintre cei mai faimoşi şi cunoscuţi voievozi români este fără îndoială Ştefan cel Mare. Voievodul moldovean, nu a fost însă doar o personalitate locală sau regională, imporantă doar pentru istoria românilor. Aşa cum o arată mărturiile contemporanilor, din secolul al XIV lea, Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, a fost o personalitate de anvergură europeană. Prin victoriile sale împotriva turcilor, mai ales cea de la Vaslui din 1475, dar şi prin prosperitatea şi avântul cutural care caracteriza Moldova epocii sale, Ştefan al III lea Muşat a ajuns să fie lăudat de mai toţi oamenii politici, cronicarii şi călătorii vremii. Una dintre cele mai importante aprecieri vine din partea papei în persoană. Mai precis, după bătălia de la Vaslui, în care Ştefan a umilit armata otomană, papa Sixt al IV-lea i-a acordat titlul de ”Athleta Christi”(n.r. Campionul lui Hristos). Distincţia era însoţită de numeroase elogii. „Faptele tale săvârşite cu înţelepciune şi vitejie, contra turcilor infideli, inamici comuni, au adus atâta celebritate numelui tău,încât eşt în gura tuturor şi eşti în unanimitate foarte mult lăudat. ”, îi scria papa marelui voievod moldovean. Totodată, Ştefan cel Mare era descris de contemporanii săi europeni drept un războinic fără pereche şi un bărbat glorios.
”Vestită era la popoarele vecine vitejia şi norocul palatinului Ştefan, pentru destoinicia lui în ale războiului şi strălucite erau isprăvile lui împotriva turcilor, tătarilor şi ungurilor.", scria Bernard Wapowski un cronicar polonez. Un alt călător străin călugărul dominican Petru Ranzanus scria că Moldova era stăpânită de un ”bărbat de o energie fără pereche, numele căruia era Ştefan”. Erau totodată cronicari care sugerau că voievodul moldovean ar fi fost cel mai nimerit prin meritele şi importanţa sa să conducă lupta principilor creştini ai Europei contra otomanilor. ”O, bărbat demn de admirat,întru nimic inferior ducilor eroici,pe care atât îi admirăm.(...)După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze primul rang şi conducerea lumii întregi şi demnitatea de comandant şi conducător al comunităţii creştine împotriva turcului ”, scria cronicarul polonez Jan Dlugosz. Mai mult decât atât, dincolo de calităţile sale războinice, Ştefan era privit ca un lider înţelept şi blând cu poporul său. ”Este un om foarte înţelept şi demn de mare laudă, foare iubit de supuşi, căci e blând şi drept, foarte vigilent şi darnic”, scria Dogelui Veneţiei, medicul italian Matteo Muriano, venit la Suceava pentru a-l trata pe Ştefan cel Mare. Nu în ultimul rând, voievodul moldovean era apreciat inclusiv de adversarii săi. Regele Poloniei, Sigismund I, martor la dezastrul armatei poloneze în Codrii Cosminului, l-a numit pe Ştefan al III lea Muşat, ”cel Mare”.
Mihai Pătraşcu, voievodul sărac dar viteaz
Un alt voievod foarte renumit în istoria românilor, un adevărat simbol, este Mihai Pătraşcu supranumit ”Viteazul”. La fel ca şi voievodul moldovean, Ştefan al III lea Muşat, Mihai Viteazul a fost renumit inclusiv în Europa vremurilor sale. A fost unul dintre cei mai apreciaţi principi europeni ai sfârşitului de secol XVI. Aşa cum o arată şi supranumele său, Mihai, voievodul Ţării Româneşti era renumit în special pentru vitejia sa arătată în luptă dar şi pentru calităţile de comandant militar. ” Se aude că oastea transilvană ar fi coborât în Valahia pentru a se uni cu cea condusă de Mihai, de al cărui curaj cunoscut s-au speriat într-atât turcii, încât când constată tot ce au pierdut armatele lor, lucrul acesta îl fac cu mare frică.„, scria călugărul franciscan Eustachio Fontana trimisul cardinalului Cinzio Aldobrandini în 1596, relatând victoriile militare ale lui Mihai contra turcilor. Inclusiv împăratul romano-german Rudolf al II lea aude de vitejia principelui valah. ” Cât priveşte persoana acestui principe, el este un domn cu inima deschisă, viteaz, fără şovăire, doritor de isprăvi şi care nu s-ar lăsa oprit în cale de nimic”, îi scria împăratului, Eich Lassota, şeful mercenarilor imperiali. Tot lui Rudolf al II lea îi este adresată o scrisoare a comisarilor imperiali Mihail Szekely şi David Ungnad.
În textul acestei depeşe sunt lăudat calităţile militare ale voievodului muntean. Acesta deja ocupase Transilvania, scrisoare fiind trimisă în 1600. ” Ca generalissim, în problemele militare ale acestor locuri, voievodul este cum nu se poate mai bun”, scriau comisarii imperiali. Faima voivodului român a ajuns până şi la urechile englezilor. De exemplu ambasadorul englez Edward Barton îi scria Elisabetei I, regina Angliei despre victoria de la Călugăreni a lui Mihai Viteazul. Diplomaul britanic este siderat de faptul că un voievod sărac a reuşit să facă ceea ce nu au reuşit marii principi ai Europei. ”Nu vreau să dau crezare oamenilor de jos, care vorbesc de un număr foarte mare, ci dau crezare numai relatărilor unor turci de certă importanţă, care m-au asigurat că n-au trecut [înapoi] cu vizirul decât 6000 oşteni. De aceea fac apel la discreţia Înălţimii Voastre, să judece câţi au mai rămas în urmă, dacă vizirul nu ar fi putut avea cu el mai puţin de 200.000, deoarece s-a lăudat că având asemenea forţe cucereşte creştinătatea. Cu siguranţă, Excelenţă, că este un fapt demn de luat în consideraţie şi de perpetuă faimă: ceea ce n-au putut să realizeze aşa de mulţi împăraţi, regi, prinţi, a realizat Mihai, cel mai neînsemnat şi mai sărac dintre domnitori, să învingă armatele marelui sultan”, scria acesta în 1595. Acestea sunt doar o parte din consideraţiile elogioase despre marele voievod muntean.
Vlad, tatăl şi fiul celebritate şi infamie
Faimoşi în toată Europa au fost cu siguranţă voievozii din neamul Drăculeştilor. În special Vlad Dracul şi fiul său Vlad al III lea zis şi ”Ţepeş”. De faimă s-a bucurat în primul rând Vlad Dracul, fiu al lui Mircea cel Bătrân şi domn al Ţării Româneşti între 1436-1442 şi 1443-1447. A fost mai mult un cavaler al Apusului decât un domn sadea. A trăit în lumea turnirurilor şi a cavalcadelor. Mai mult decât atât a fost primit şi în Ordinul Dragonului, o confrerie cavalerească, de factură militaro-religioasă, întemeiată de împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg în 1387. De altfel Vlad Dracul înainte de a ajunge domn a locuit în Sighişoara, fiind un supus al regelui Sigismund în aceea perioadă monarh al Ungariei. Totodată Vlad Dracul a luptat alături de cruciaţi împotriva turcilor la sud de Dunăre. A ajuns să susţină însă politica otomană în cea de-a doua domnie forţat de împrejurări, fiind pentru această schimbare de politică pedepsit de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara.
Fiul său Vlad al III lea Ţepeş a ajuns şi el cunoscut în toată Europa, dar din păcate, ca un despot crud şi sadic. Şi totul din cauza zvonurilor şi poveştilor publicate de germanii supăraţi că voievodul muntea ajuns pe tron, i-a pedepsit pe saşii braşoveni. Mai precis din cauză că aceştia din urmă adăposteau pretendenţi la tron, Vlad Ţepeş le-a ridicat privilegiile comerciale. Mai mult decât atât, a tras în ţeapă pe tţi negustorii saşi care nu au plătit vama cuvenită. Poveştile semi-fantastice despre Vlad Ţepeş, au fost publicate la Strassbourg în anul 1500 de Matthias Hupfuff şi distribuite în Europa. ”Aici se povesteşte chiar o îngrozitoare, înspăimântătoare istorie despre sălbatecul tiran Dracula Voievod. Cum a tras el oameni în ţeapă şi i-a fript şi cu captele într-un cazan i-a fiert”, se arată chiar la începutul acestei broşuri. Apoi sunt descrise toturile la care ar fi supus Vlad Ţepeş pe cei nevinovaţi. ”Înspăimîntãtoare, îngrozitoare, de nespus torturi a născocit el. A pus să fie traşi împreună în ţeapă mamele cu pruncii sugând la sân, pînă ce pruncii mureau zbătându-se la sânul mamelor; el a spintecat apoi mamelor sânii şi a împins pruncii cu capetele prin aceştia şi, astfel, i-a tras în ţeapă pe amândoi”, este doar unul dintre pasajele din cartea tipărită la Strassbourg.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
