#UE60: Europa, încotro?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană celebrează cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma. Semnarea tratatului este unul dintre momentele fondatoare ale Uniunii Europene

Astăzi, pe 25 martie, Uniunea Europeană celebrează cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma. Semnarea tratatului este unul dintre momentele fondatoare ale Uniunii Europene, când Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxembourg şi Olanda au fondat „Comunitatea Economică Europeană”, precedesoarea actualei Uniuni Europene. Se întâmpla la doar 7 ani de la istorica „Declaraţie Schuman” a ministrului afacerilor externe al Franţei, Robert Schuman, care a propus înfiinţarea unei organizaţii supranaţionale care să administreze producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Aceasta a fost prima comunitate europeană care arăta angajamentul liderilor europeni pentru cooperare şi integrare a naţiunilor europene. Un angajament pentru a face orice război între Franţa şi Germania „să devină nu numai de negândit, dar şi imposibil din punct de vedere material”.

Astăzi, menţinerea securităţii şi asigurarea prosperităţii şi democraţiei pare a fi mult mai greu de realizat. Recesiunea din 2007-2008 a arătat fisuri în proiectul economic şi monetar european, iar lipsa de coeziune între membrii uniunii a subliniat incapacitatea uniunii de a face faţă crizei datoriilor suverane a membrilor din sudul Europei, iar costurile sociale uriaşe cauzate de recesiune cetăţenilor europeni a dus la pierderea încrederii în proiectul european. Continentul este afectat de un puternic sentiment de nelinişte cauzat de insecuritate economică, ameninţări teroriste şi o evidentă incapacitate a guvernelor europene de a răspunde provocărilor din ce în ce mai diverse cauzate de schimbările globale şi regionale, inclusiv fluxurile migratoare din vecinătatea sudică a continentului şi conflictul hibrid-subversiv cu Rusia. Mai mult decât atât, societăţile europene sunt victime clivajelor sociale în creştere, a apariţiei miscărilor şi ideologiilor care promovează extremismul şi folosesc tehnici populiste pentru a-şi atinge scopurile, nu prea diferite de cele apărute în Europa interbelică. Şi dacă nu ar fi suficient, construcţia europeană este pe cale să intre într-o negociere grea şi imprevizibilă cu unul dintre cei mai importanţi membri, Marea Britanie. Negocierile pentru #Brexit odată cu invocarea articolului 50 de către prim-ministrul Theresa May şi vor dura cel puţin doi ani, perioadă în care atât Londra cât şi Bruxelles-ul vor trebuie să investească resurse politice şi instituţionale semnificative.

Într-adevăr, Uniunea Europeană trebuie să răspundă unor provocări semnificative, precum şi să găsească soluţii la o mulţime de probleme, dar nu totul este atât de rău. Economia europeană pare să îşi fi revenit, cu o creştere a PIB-ului în mai toate statele europene. Şomajul este în scădere, deflaţia a lăsat loc inflaţiei scăzute, iar încrederea în starea economiilor europene este şi ea în creştere, chiar şi în statele cele mai afectate de recesiune. În vecinătatea sudică, extinderea Daesh a fost oprită, iar forţele moderate din Siria recâştigă terenul pierdut în ultimii ani. Acest lucru nu va încheia conflictul sau criza umanitară din regiune, dar cel puţin nu o vor amplifica. Pe plan intern, există semne că valul populist poate fi izolat, iar partidele extremiste ţinute la distanţă de puterea executivă. Săptămâna trecută, olandezii au respins retorica lui Geert Wilders, liderul extremei drepte, şi au oferit o majoritate partidelor moderate. În Franţa, independentul şi centristul Emmanuel Macron conduce în ultimele sondaje şi se aşteptă să câştige cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. În Germania, CDU/CSU şi SPD vor continua să guverneze împreună, cel mai probabil, sub conducerea cancelarului Angela Merkel sau a social-democratului Martin Schulz, a cărui nominalizare a produs un reviriment al centru-stângii germane.

Europa va fi construită pe seama crizelor şi va reprezenta suma soluţiilor la aceste crize.

Exceptând resurgenţa populismului european, problemele de securitate rămân printre cele mai stringente chestiuni ce trebuie rezolvate de statele europene. Recentele atacuri de la Londra şi conflictele continue din Siria, Libia (unde statul a încetat să mai existe ca entitate reală) şi Ucraina au arătat nevoia pentru un răspuns coordonat şi comun al statelor europene. UE trebuie să răspundă acestor ameninţări semnificate în mod colectiv, ca o entitate unită, protejând securitatea europenilor şi apărând drepturile omului. Aceste crize sunt şi o ocazie pentru consolidarea proiectului european. Cooperarea militară şi în domeniul securităţii a devenit un subiect la modă în cancelariile europene şi în sălile de şedinţă de la Bruxelles. Dar discuţiile trebuie să se transforme în proiecte şi iniţiative tangibile, care nu numai să ofere instrumente eficiente şi eficace pentru combaterea ameninţărilor, dar şi să asigure unitatea europeană şi continuarea integrării.

Chiar dacă Europa încă dă semne de boală, europenii trebuie să îşi reamintească scopul iniţial al proiectului european: menţinerea păcii pe continent. Istoria comună a arătat că acest scop suprem al construcţiei europene se poate realiza cel mai eficace prin asigurarea prosperităţii şi dezvoltării statelor europene, precum şi prin eliminarea barierelor care ne separă. Istoria europeană a arătat în nenumărate rânduri cum crizele şi recesiunile au reprezentat momente catalizatoare pentru continuarea integrării. Crizele actuale sunt oportunităţi istorice pentru consolidarea procesului de integrare, urmărind în acelaşi timp evitarea capcanelor naţionaliste şi populiste. După cum spunea Jean Monnet, unul dintre părinţii fondatori ai UE, „Europa va fi construită pe seama crizelor şi va reprezenta suma soluţiilor la aceste crize”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite