Consiliu de supraveghere provizoriu şi fără buget pe anul 2017. Ce şanse de listare mai are Hidroelectrica în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Speranţele ca cea mai valoroasă companie românească, Hidroelectrica, să se listeze în acest an pe bursă scad vizibil. Compania are acum un consiliu de supraveghere provizoriu, numit pe patru luni, nu are buget pentru anul 2017, iar cei care o administrează nu prea au experienţă în domeniul energiei.

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, era cel mai optimist privind listarea producătorului de energie, spunând că va fi listată pe bursă chiar în acest an. În schimb, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar, spunea că procesul de listare stagnează şi devine din ce în ce mai puţin probabil ca ea sa aibă loc înainte de finalul anului.

Fără buget în 2017

Spusele Konieczny sunt confirmate de ultimele decizii luate în Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc miercuri, 19 aprilie, în timp ce angajaţii pichetau sediul companiei, fiind nemulţumiţi de modul în care a fost condusă compania şi că nu se găsesc resurse pentru majorarea salariilor, deşi profitul a crescut în ritmuri ameţitoare, an de an.

Acţionarii au respins miercuri alegerea unui consiliu de supraveghere pe o durată patru ani, pentru care se înscriseseră oricum doar doi candidaţi pe şase locuri disponibile, hotărând în schimb să aleagă şase membri provizorii ai CS, pe o perioadă de patru luni.

De asemenea, acţionarii nu au avizat bugetul de venituri şi cheltuieli al Hidroelectrica pe 2017,

Sindicaliştii din Hidrosind precizează, într-o scrisoare adresată acţionarilor, care relevă câteva din problemele companiei: „Investiţiile: un capitol care ar putea genera locuri de muncă în Hidroelectrica şi industriile orizontale, dacă ar fi gestionat corect, este lăsat la voia întâmplării. Bugetul de investiţii a fost realizat în proporţie de doar 40% în 2016, iar pentru anul 2017 bugetul planificat este la un nivel de aproximativ 65% din cel planificat pentru anul precedent. În momentul de faţă lipseşte decizia, inclusiv la nivelul acţionariatului, referitoare la investiţiile istorice (investiţii complexe, cu componentă energetică redusă). Lipsa unei politici coerente în acest domeniu urmată de reducerea dramatică a acestei activităţi a generat o criză acută de personal specializat, urmare a concedierilor şi plecărilor din societate pe cale naturală”.

Ce a întârziat listarea

Potrivit sindicaliştilor, listarea la bursă a Hidroelectrica a fost întârziată mai întâi de erorile de procedură ale administratorului judiciar şi judecătorului sindic din 2013, care au dus la rejudecarea tuturor proceselor şi prelungirea artificială a procedurii insolvenţei.

În prezent, potrivit lor, în culise se duce o luptă acerbă pentru schimbarea metodei de listare, din listare prin majorare de capital în vânzare directă de acţiuni. „Schimbarea este solicitată insistent de Fondul Proprietatea şi susţinută de fostul administrator judiciar al societăţii şi ar presupune îndeplinirea unor condiţii preliminare (hotărârea acţionarului majoritar, iniţierea şi aprobarea unei noi hotărâri de guvern), care fac imposibilă listarea în acest an”, susţin ei.

Sindicaliştii mai precizează că, de aproape un an, Hidroelectrica este condusă de un Consiliu de Supraveghere provizoriu, al cărui mandat a fost prelungit repetat. Primele consecinţe directe sunt absenţa unui Directorat numit definitiv, imposibilitatea luării unei decizii privind listarea la bursă, neasumarea unor decizii privind investiţiile amintite, inexistenţa unui plan de management pe termen mediu.

Motiv pentru care reprezentanţii Fondului Proprietatea cereau un Consiliu de Supraveghere numit pe patru luni, cerere care le-a fost respinsă. Reprezentanţii FP considerau că numirea unui alt consiliu interimar în locul unuia pe termen lung nu va face decât să prelungească instabilitatea şi lipsa de predictibilitate pentru companie încă patru luni, generând riscuri majore pentru aceasta. „Extraordinara poveste de succes a Hidroelectrica riscă să fie pusă în pericol de viziuni pe termen scurt”, susţinea Konieczny.

Cine va supraveghea ce mai valoroasă companie românească

Ministerul Energiei a transmis, la finalul lunii martie, şase propuneri de candidaţi pentru noul Consiliu de Supraveghere provizoriu al Hidroelectrica, pe listă regăsindu-se mai degrabă nume controversate decât specialişti din energie.

Potrivit documentului transmis de Ministerul Economiei, cei şase propuşi sunt Ioana-Andreea Lambru, Dorin Liviu Nistoran, Gheorghe Gabriel Gheorghe, Dan Laurenţiu Tudor, Horia Marian Gâmbuţeanu şi Andreea Negru- Ciobanu.

Ioana-Andreea Lambru (32 ani), este, potrivit Hotnews, absolventă a Universităţii Româno-Americană, Relaţii Internaţionale Financiar Bancare. În ianuarie, premierul Sorin Grindeanu a numit-o secretar general adjunct al Guvernului, post pe care l-a mai deţinut în perioada noiembrie 2012-iulie 2014. În perioada 2009-2011 a fost şefa de cabinet a lui Radu Stroe, care ocupa pe atunci funcţia de secretar general al PNL. În mai 2011, Lambru a fost desemnată secretar general adjunct al PNL. Acum este membru ALDE. În noiembrie 2012, a fost numită secretar general adjunct, post din care a fost eliberată din funcţie în iulie 2014, prin decizie a premierului Victor Ponta. În noiembrie 2012 a fost implicată într-un scandal sexual cu un membru PNL.

Horia Marian Gâmbuţeanu (35 ani), absolvent al Facultăţii de Transporturi. În prezent este consilier la Secretariatul General al Guvernului. Din septembrie 2014 până în februarie 2017 a fost consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării. Timp de două săptămâni, în 2015, a fost directorul de cabinet al ministrului Sevil Shhaideh. Pentru perioada martie 2010-septembrie 2014 şi-a trecut în CV că a avut „activităţi pe cont propriu”, la „diferite firme, instituţii şi persoane fizice”. Din 2004 până în 2010 a lucrat ca operator producţie grafică sau ca regizor la Prima TV, Kanal D şi Best Video Broadcast SRL.

Andreea Negru- Ciobanu (36 ani), absolventă a Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (ASE). Are un doctorat în finanţe cu teza „Managementul portofoliului de active financiare în contextul globalizării pieţelor de capital”. În prezent este purtător de cuvânt al ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh. În perioada august 2013- februarie 2017 a lucrat în PR& Comunicare la Transelectrica. Până în 2013 a fost jurnalist. În perioada 2004-2006 a fost jurnalist la Bursa, după care, până în 2010, a ajuns editor-prezentator la Money Channel, în cadrul trustului Realitatea Media. Între 2010 şi 2012 a fost redactor şef la Money Channel, iar între 2012 şi martie 2013 a fost director editorial la Money TV.

Gheorghe Gabriel Gheorghe (46 ani), absolvent al Facultăţii de Drept „Lucian Blaga” din Sibiu. A făcut pregătire şi la Colegiul Naţional de Apărare în 2013. În prezent, este vicepreşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. În perioada octombrie 2013- februarie 2016, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. În perioada ianuarie 2013-aprilie 2013 a fost şeful Direcţiei Antifraudă-Anticorupţie din Ministerul Economiei. Dn octombrie 2012 până în martie 2013, a fost preşedintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. În perioada iulie 2012- ianuarie 2013 a fost şef al Corpului de Control în Ministerul Economiei, instituţia fiind condusă atunci de Daniel Chiţoiu (ALDE). Până atunci a fost comisar la Garda Financiară Sibiu.

Dorin Liviu Nistoran (49 ani), absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti, Electrotehnică. În prezent este director general al Televoice Group SRL. În perioada 2008-2009, a fost preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii. În perioada 2004-2008, a fost deputat PD. În perioada 2001-2004, a fost director general al SC Televoice Group, iar în perioada 2001-2003, consilier general Municipiul Bucureşti. Între 2000 şi 2003 a fost country manager Avenir Telecom SA.

Dan Laurenţiu Tudor (51 ani), absolvent al Facultăţii de Construcţii. În prezent este Director General Adjunct în cadrul ELCEN Bucureşti şi se ocupă cu organizarea şi coordonarea direcţiei tehnice şi a departamentului IT. În perioada 2013-2015 a lucrat, ca şef biou şi ca inspector şef regional, la Inspectoratul de Stat în Construcţii. În perioada iunie 2012- ianuarie 2013, a fost consilier în Ministerul Economiei, în perioada lui Daniel Chiţoiu. Până atunci a lucrat la diverse firme din construcţii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite