Sebastian Ghiţă, aflat în arest în Serbia, vrea să fie audiat prin videoconferinţă în dosarul de dare de mită. Avocat: „A zis că doreşte să participe activ la proces”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul lui Sebastian Ghiţă, aflat în arest în Serbia, a cerut, marţi, instanţei supreme ca fostul deputat să fie citat la arestul din Belgrad şi, dacă este posibil, să fie şi audiat prin videoconferinţă în procesul în care este acuzat că i-a dat o casă fostului primar din Ploieşti Iulian Bădescu în schimbul finanţării echipei de baschet Asesoft Ploieşti.

 În timpul procesului de marţi de la instanţa supremă, avocatul lui Sebastian Ghiţă a depus o serie de documente privind locul de detenţie în care se află fostul deputat şi a susţinut că acesta nu a fost citat legal pentru proces şi nu a avut cunoştinţă despre termen.
 
“Am luat legătură cu el şi a zis că doreşte să participle activ la proces, aşa cum a făcut-o până acum de fiecare dată”, a arătat apărătorul lui Ghiţă, care a cerut din acest motiv amânarea procesului.  
 
Avocatul le-a mai cerut judecătorilor ca Ministerul Justiţiei să mijlocească efectuarea unei videoconferinţe cu penitenciarul din Belgrad şi, tot prin minister, Ghiţă să fie citat la arestul din Belgrad. Procurorul DNA a fost de acord cu citarea lui Sebastian Ghiţă în străinătate.
 
Apărătorii lui Ghiţă au mai cerut conexarea cererii de arestare preventivă cu dosarul în care Ghiţă este acuzat că i-a dat o casă fostului primar Iulian Bădescu în schimbul finanţării echipei de baschet Asesoft Ploieşti. Instanţa a fost de acord cu conexarea şi a stabilit termen pentru 6 iunie, până când Ghiţă ar trebui citat în Serbia.
 
În 21 aprilie, procurorii DNA au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a fostului deputat Sebastian Ghiţă şi în dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, căruia i-ar fi oferit o casă pentru a sponsoriza echipa de baschet de la bugetul local. Acesta este al treilea dosar în care procurorii DNA au cerut instanţei arestarea preventivă în lipsă a lui Sebastian Ghiţă, în baza celorlalte două mandate urmând să fie solicitată extrădarea fostului deputat din Serbia.
 
Dacă cererea procurorilor va fi admisă de judecători, acesta ar fi al treilea mandat de arestare preventivă emis în lipsă pe numele fostului deputat PSD, care a fost dat în urmărire în decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie, fiind atunci arestat în vederea extrădării.
 
În iulie 2015, DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu sub acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, susţinut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei.
 
Pentru alocarea acelei finanţări, Iulian Bădescu ar fi  pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, suma din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei.
 
Sebastian Ghiţă are un mandat de arestare preventivă emis în lipsă, în 10 ianuarie, de instanţa supremă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Fostul deputat a fost dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol. Sebastian Ghiţă mai are un mandat de arestare preventivă emis în lipsă de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, respectiv pentru că ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor Teamnet Internaţional şi Asesoft Internaţional sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT.
 
De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal în alte trei dosare de corupţie.
 
În 17 aprilie, autorităţile sârbe au anunţat Poliţia Română că Sebastian Ghiţă a fost arestat în Serbia, în 14 aprilie, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
 
În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.
 
Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug miercuri că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite