Curaj şi viziune pentru relansarea industrială românească

Într-un context regional şi european agitat, cu tensiuni sociale crescânde şi chestiuni economice cu rezultat incert (multe industrii sunt obligate să se reinventeze sau să se desfiinţeze), România are o şansă istorică de a deveni un exemplu concret de bune practici (stabilitate, predictibilitate şi coerenţă) şi creştere economică prin prisma unei strategii de relansare industrială. Pentru asta e nevoie de curaj şi de viziune însă.

Din păcate, când spui anii ’90 în România, ne vine în minte tranziţia haotică şi nu de puţine ori, necinstită, de la un comunism plin de lipsuri şi neajunsuri la un capitalism sălbatic, în care singura regulă a jocului a fost bătaia de joc la adresa capacităţilor naţionale din varii industrii. Rezultatul? Faliment prin delăsare, faliment prin hoţie (sunt celebre exemplele de fabrici întregi vândute la preţ de fier vechi) sau faliment prin proasta gestiune sau rea-intenţie (competitor străin fără niciun interes să investească într-o industrie şi într-o comunitate).

Trăgând linie pe harta evoluţiei economico-industriale a ţării, anii 2000 au dus la consolidarea capitalului extern prin diverse privatizări ce nu au ţinut cont de un plan pe termen mediu al diverselor companii sau ramuri. Capitalul intern a fost, de multe ori, dezavantajat sau pur şi simplu ignorat pe nedrept, ajungându-se la un apogeu de tristă amintire: a apărut un sentiment de puternică dezorganizare pe măsură ce marii industriaşi ai anilor ’90 sau 2000 erau condamnaţi şi ajugeau la închisoare. Păcatele se plătesc, problemele socio-economice însă necesită rezolvare. Fabrici întregi au rămas fără busolă pe plan naţional, regional şi mai ales global, unde competitivitatea şi nişarea produselor constituie factori cruciali care fac diferenţa între profit sau faliment.

România are nevoie de un reset strategic, de o relaţie corectă între planul politic şi capital, atât cel local cât şi cel străin, şi vestea bună e că există o nouă generaţie de antreprenori români în creştere, cu ambiţii locale dar şi internaţionale, de export, indiferent de industria la care privim: fabrica de vagoane Arad, magazinele Dedeman, compania de transport Eurolines, fabricile Mobexpert, produsele Musette şi exemplele de succes pot continua.

Doar cu o strategie puternică şi asumată la nivel instituţional, cu planuri concrete şi coerente de business şi cu o abordare proactivă pe termen mediu şi lung, România va avea de prosperat prin intermediul antreprenorilor şi noilor săi industriaşi.

Practic, ne aflăm într-un moment T0: e important, mai important ca oricând, să gândim strategic reindustrializarea României, pe baze realiste. Este la fel de important să dăm oportunitatea capitalului român să crească pe principii sănătoase (inclusiv cu capitalizare parţială din străinătate) şi să revigorăm comunităţi din varii judeţe ale ţării: nu mai trebuie să avem „oraşele pierdute”, ci investitori responsabili: asta înseamnă comunităţi fericite unde e de muncă, vin bani la buget şi există profitabilitate pentru un investitor căruia îi pasă.

Sunt convins că doar cu o strategie puternică şi asumată la nivel instituţional, cu planuri concrete şi coerente de business şi cu o abordare proactivă pe termen mediu şi lung, România va avea de prosperat prin intermediul antreprenorilor şi noilor săi industriaşi. Ţara noastră are nevoie de poveşti de succes pentru a-şi recăpăta şi reclădi încrederea investiţională. Mă bucur să fac parte dintr-un capitol mic, dar însemnat al acestei poveşti macro: industria chimică. Din acest punct de vedere, cu foarte multă muncă şi prin numeroase investiţii am reuşit să construim un jucător relevant la nivel regional şi chiar internaţional.

Desigur, nu ne vom opri aici – măsura americană „think big” trebuie să se aplice şi industriei chimice întocmai pentru a reda strălucirea şi relevanţa ce defineau în anii ’80 această ramură. E nevoie de consolidare industrială în următoarele luni, dar şi de investitori cărora să le pese de România şi de comunităţile locale. De aceea, cred cu tărie că dacă există un consens între planul politic şi cel economic pentru un plan coerent de reindustrializare, România va avea doar de câştigat.