Ofiţer în rezervă, despre dotările Armatei Române: „În Kosovo, militarii străini îşi făceau poze cu ARO, care avea ca frână bolovanul la roată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei militari care şi-au pierdut viaţa pe 29 iunie, într-un accident rutier, au fost înmormântaţi cu onoruri militare duminică, 2 iulie, în localităţile natale din judeţul Argeş. În acelaţi timp, un ofiţer trecut în rezervă acuză că accidentul a avut drept cauză dotările slabe ale Armatei Române.

Un camion cu 13 miilitari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte Câmpulung Muscel a fost implicat într-un accident rutier extrem de grav pe data de 29 iunie, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeş.

Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se întorceau de la o aplicaţie, s-a răsturnat într-o râpă. În urma incidentului şi-au piedut viaţa trei persoane.  Este vorba despre Mihai Ionuţ Toma, George-Emilian Catană şi Petre Cristian Toader, toţi avansaţi post-mortem la gradul de sublocotenent.

Duminică, 2 iulie, cei trei au fost îngropaţi, iar ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a depus coroane de flori la catafalcurile celor trei. Sublocotenentul Mihai Ionuţ Toma a fost înhumat în cimitirul din localitatea Mioarele, sat Măţău, sublocotenentul George-Emilian Catană - în cimitirul din localitatea Lereşti, sat Voineşti, iar sublocotenentul Petre Cristian Toader - în cimitirul din Cartierul Mărcuş al municipiului Câmpulung, toate din judeţul Argeş.

Plutonierul-major Mihai Ionut Toma avea 38 de ani, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catana, 40 de ani şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader avea 32 de ani. 

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal privind accidentul din judeţul Argeş, în urma căruia şi alţi nouă militari au fost răniţi, arată agenţia de presă News.ro. Reamintim că, în seara incidentului, ministrul de Interne Carmen Dan a declarat că din declaraţiile supravieţuitorilor reiese că autovehiculul ar fi rămas fără frâne.

Florin Paul Valea (43 de ani), un ofiţer arădean trecut în rezervă în martie 2017, de la Unitatea Militară 01218 Timişoara, a vorbit jurnaliştilor Adevărul despre echipamentele foarte vechi folosite de militarii români şi de cât de periculoase sunt aceste dotări.

„Trei militari morţi, şi nu pe un câmp de luptă, ci la ei acasă, în România, ucişi de neputinţa şi indolenţa sistemului, a celor cu grade mari, care, pentru a-şi conserva funcţiile, trec cu vederea gravele nereguli din sistemul militar. Trei militari morţi într-un accident cu un camion DAC, aşa-numitul sicriu pe roţi: fără ABS, ESP, cu aer condiţionat doar dacă deschizi gemurile şi roţi pe sistem de camere (la fel ca vechea Dacie), cu care, în caz de explozie a camerei, devii scavul maşinii, nu mai ai nici un fel de control. În caz că eşti norocos, scapi, în caz contrar, mori sau îi omori şi pe alţii, aşa cum s-a întâmplat acum“.


Florin Valea spune că tehnica folosită de militarii români este una invechită fizic şi moral.

 „Când am intrat în sistemul militar, în 1992, autocamioanele DAC şi ARO erau maşinile de bază, la fel ca şi acum, în 2017, maşini care, la întreţinerile periodice, în loc de piese de schimb şi consumabile primesc doar cârpe, ulei şi câteodată vaselină. Îmi amintesc cu amărăciune, cum în Kosovo, militarii străini îşi făceau poze cu ARO, care folosea ca frână de parcare bolovanul la roată, sau cum am împins, îmbrăcat în uniformă, autobuzul militar fabricaţie 1975, între graniţele dintre România şi Ungaria, sub privirile militarilor unguri care ne aşteptau cu Mercedes G Classe şi VW Transporter. Trebuie să mărturisesc că, în acele momente, ca şi militar te simţi învins de sistem“, mai declară Florin. 

florin valea

Florin Valea FOTO arhivă personală

Acesta mai spune că în anul 2006, pe când era la comanda unui convoi militar care s-a deplasat într-o misiune în Serbia, s-au trezit că le explodează cauciucurile. „Prin Macedonia, din cauza temperaturilor ridicate, au început să explodeze cauciucurile, să fiarbă apa în motoare şi să cedeze piesele. Am rămas în câmp deschis, pe căldură, fără rezerve de apă sau mâncare, care erau alterate. Atunci când l-am sunat pe colonelul din ţară responsabil de misiune, nu l-a interesat dacă avem sau nu probleme de sănătate, să vină cu o soluţie de sprijin, ci ne-a spus să avem grijă la ţinută, cu cine şi ce vorbim că ne aflăm pe un teritoriu străin“, mai spune Florin Valea.


Scenarii de film

Cât despre pregătire, fostul ofiţer spune că, pe hărţi, se fac exerciţii în care se deplasează cu sutele de kilometri, zboară cu avioane, lansează drone, în scenarii luate parcă din studiourile de filme, când însă se deplasează în teren real parcurg de exemplu distanţa Timişoara – Poligonul Tauţ (100 kilometri distanţă) într-un interval de 9 ore.

„În 9 ore am parcurs cu tehnica o distanţă de 100 km în 2015, unii dintre militari având la brâu pistolul Carpaţi, cu care ai mai multe şanse dacă arunci după inamic (poate-l loveşti în tâmplă).  Aceasta este starea reală a tehnicii, stare care continuă să facă victime printre militari. Armata este oglinda unei ţări, iar oglinda noastră este una ciobită, zgâriată care reflectă o imagine distorsionată. O lustruim însă cu atenţie în fiecare an de 1 Decembrie şi o scoatem la expoziţie ca fiind una de cristal, să se bucure copiii şi să mai aducă nişte grade celor cu conexiuni“, conchide Florin Valea. 

Florin Paul Valea a participant la cinci misiuni militare externe şi a fost decorat, printre altele, cu Medalia de Merit a Armatei Americane şi cu Medalia Uniunii Europene.

Vă mai recomandăm: Un ofiţer român care a participat la concursul Masterchef instruieşte armata din Bosnia: „În una dintre misiuni nu am dormit noaptea deloc timp de şase luni“

Daniel Barbu, desfiinţat de încă un militar român: „Ochelarii dumneavoastră ar merită să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite