Declaraţia şocantă a unui bărbat care-şi abuza de cinci ani fiica adolescentă: „Nu e viol, eu mă urc peste ea şi ea stă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 40 de ani din comuna bistriţeană Dumitra a fost arestat vineri pentru 30 de zile, după ce s-a aflat că acesta îşi viola cu regularitate fiica adolescentă de 14 ani. Adolescenta îndura abuzurile sexuale ale părintelui încă de când avea 9 ani. Cea care a alertat poliţia a fost mama fetei, care a fost anunţată de cele întâmplate printr-un SMS.

Vineri, un bărbat de 40 de ani din comuna Dumitra (Bistriţa-Năsăud) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol. Totul după ce s-a aflat că acesta îşi abuza cu regularitate fiica de 14 ani. Adolescenta le-ar fi povestit poliţiştilor că este abuzată încă de când avea 9 ani. 

Totul a ieşit la iveală după ce bărbatul şi-a violat fiica, iar aceasta nu a mai putut suporta chinuirile la care era supusă şi şi-a anunţat mama printr-un SMS de cele întâmplae. Femeia s-a sfătuit cu cumnata sa şi sora bărbatului şi au hotărât să anunţe poliţia. 

Datele oferite de către copilă poliţiştilor ar fi fost confirmate de un examen medico-legal, spun surse din interiorul poliţiei. 

Mai mult, bărbatul ar fi recunoscut că îşi abuzează fiica, însă acesta nu ar fi privit cele întâmplate ca fiind viol. Întrebat de ce şi-a violat propria fiică, acesta i-a şocat până şi pe poliţişti spunând: „Nu este viol, eu mă urc peste ea şi ea stă”.  

Adolescenta de 14 ani este cea mai mare dintre cei trei copii pe care îi are cuplul. Se pare că atât bărbatul, cât şi mama copiilor au grave probleme cu băutura, motiv pentru care Direcţia pentru Protecţia Copilului a vrut de mai multe ori să ia copiii din familie. 

Primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan este dispus să îi ajute pe copii, însă spune că va face tot ce poate ca cei trei copiii să fie luaţi din familie şi să nu mai rămână în grija mamei. 

„Mâine (n.r. duminică) vor veni cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi cred că vor lua copiii din familie. Nu este posibil să mai rămână alături de mamă, nu au nicio şansă cu femeia aceea. Până şi ieri (n.r. vineri) când a mers la poliţie era beată de nu te puteai înţelege cu ea”, a declarat pentru Adevărul primarul Gheorghe Bălăjan. 

Bărbatul de 40 de ani acuzat de viol mai are antecedente penale. Acesta a mai fost închis pentru furturi mărunte. Cu banii obţinuţi acesta îşi cumpăra băutură. Şi alocaţiile celor trei copii tot pe băutură mergeau. 

Ca o coincidenţă macabră şi mama adolescentei ar fi trecut prin aceleaşi orori când a fost doar un copil, fiind la rândul său abuzată sexual de către tatăl său. 

Vă mai recomandăm:

Cum a fost pedepsit un adolescent care a violat un băiat de 9 ani

I-a oferit un drum spre casă, însă a sechestrat-o în locuinţa sa şi a violat-o. Ororile prin care a trecut o copilă de 16 ani

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite