Primăria Târgovişte, nemulţumită de cum se lucrează pe Centura Târgoviştei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Târgoviştei, Cristian Stan, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că firma care lucrează la Centura Târgoviştei se mişcă extrem de încet, din cauza lipsei de capital.

„În momentul de faţă se lucrează sub poduri. Se lucrează la Teiş, iar la Petru Cercel se dau grinzile jos, deci se lucrează la grinzi... Nu e ritmul pe care l-aş fi dorit, nu vă ascund lucrul acesta. Avem întâlniri în fiecare zi, şi astăzi avem întâlniri cu ei, dar suntem obişnuiţi cu asemenea relaţie beneficiar – constructor. Aşa a fost întotdeauna şi pe PIDU şi pe Complexul de Nataţie. Prima dată ne-am înţeles, după aceea ne-am certat, iar la sfârşit ne-am înţeles din nou. Asta e situaţia”, a declarat resemnat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

Ar fi vrut un avans

Lipsa capitalului de lucru este cauza principală pentru care firma câştigătoare a proiectului lucrează atât de încet, crede edilul.
 

„Capitalul de lucru pe care ei ar trebui să-l aibă, nu-l au, şi  vor să le dăm noi avansul. Eu nu le dau avansul până nu-mi aduc măcar materialele în şantier, să pot să fac măcar custodie la materiale. Aici e toată discuţia. În momentul de faţă le lipseşte capitalul de lucru care să le permită să intre în forţă. Eu regret că nu au participat cei de la Coni la Centură, din raţiuni pur obiective, pentru că ei aveau forţă financiară să grăbească lucrurile. Acesta este singurul constructor serios pe care l-am întâlnit. Din păcate, noi, în Dâmboviţa, nu mai avem constructori care să poată să facă faţă unei astfel de lucrări”, a conchis primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Primăria Târgovişte a dat startul lucrărilor la Centura Târgoviştei în luna iulie 2017, proiect care a bătut pasul pe loc în ultimii ani. În primă fază au fost abordate lucrările la pasajul Petru Cercel, una din etapele cele mai importante ale proiectului. 

"Ţinând cont de starea actuală a pasajului şi în conformitate cu expertiză tehnică, pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă a circulaţiei sunt necesare o serie de lucrări de mare anvergură, inclusiv înlocuirea suprastructurii cu grinzi prefabricate noi şi realizarea plăcii de suprabetonare, executarea dispozitivelor antiseismice, realizarea de rosturi de dilataţie noi, hidroizolaţie nouă, amenajarea trotuarelor şi a părţii carosabile etc. Am încredere că, până la sfârşitul anului viitor, municipiul Târgovişte va beneficia de o centură modernă şi sigură, care va oferi participanţilor la trafic condiţii optime de utilizare", a precizat primarul Cristian Stan.

image

Termenul de finalizare a lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Târgovişte este 2018.

Din cauza întârzierii proiectului s-au cheltuit fonduri europene aferente realizării a 27% din lucrări, pentru restul de bani necesari Primăria Târgovişte accesând un credit. În cazul în care lucrările nu vor fi gata până la sfârşitul anului 2018 se vor pierde banii europeni cheltuiţi pentru lucrările realizate până acum, respectiv 27% din întreaga construcţie.

image

Proiectul european accesat în 2009 de municipiul Târgovişte avea fonduri de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei nerambursabili. Iniţial, partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul de execuţie încheiat cu CAST SRL din cauza întârzierii foarte mari a lucrărilor. Lucrările au fost abandonate din 2012. La acel moment lucrările la centură erau efectuate în proporţie de aproape 27%.

În vara anului 2015 a fost organizată altă licitaţie, iar câştigător al procedurii de achiziţie a fost asocierea SC Good Prod S.R.L. şi SK 13 Patstroy JSC. Timp de trei luni nu s-a realizat mai nimic în teren, singurele lucrări fiind în mare parte înlocuiri de borduri. După aceea lucrările au fost oprite.

Termenul de finalizare a centurii ocolitoare a Târgoviştei este 2018. Când se vor relua lucrările
Termenul de finalizare a centurii ocolitoare a Târgoviştei este 2018. Când se vor relua lucrările
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite