Revoltă cu privire la modul în care se fac lucrările pe DN 73 spre Râşnov şi Bran. Nu vezi picior de muncitor, dar faci 5 km într-o oră din cauza semafoarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petiţie care este adresată autorităţilor centrale a fost postată pe internet şi vizează modul în care se desfăşoară lucrările de reparaţii la DN 73 Braşov-Râşnov-Bran. Oamenii se plâng că nu văd muncitori pe teren, dar că sunt semafoare şi stau la cozi interminabile. Aşa s-a ajuns ca distanţa până la Cristian (5 Km) să fie parcursă într-o oră în loc de 10 minute.

Petiţia semnată deja de 369 de oameni este adresată ministrului transporturilor Răzvan Cuc, directorului CNAIR Ştefan Ioniţi şi premierului Mihai Tudose. Oamenii se plâng de faptul că lucrările se fac cu viteza melcului, în timp ce traficul în zonă a ajuns un coşmar. DN 73 a intrat în reparaţii vara aceasta după şapte ani de aşteptare. Lucrările ar trebui finalizate anul viitor şi costă 111 milioane de lei.

„DN73 este şoseaua ce leagă Municipiul Braşov de Municipiul Piteşti având o lungime totală de 133 de kilometri. Este unul dintre cele mai pitoreşti drumuri din Romania, traseul acestuia, de la nord la sud, trecând prin următoarele localităţi: Braşov, Cristian, Râşnov, Bran, Rucăr, Câmpulung şi Piteşti. De asmenea DN73 face parte din drumul european E574. Fiind un drum turistic extrem de important acesta este traversat în weekenduri de mai mult de 15.000 de maşini pe zi pe traseul Braşov, Cristian, Râşnov, Bran, Moieciu şi Fundata. Proiectul de modernizare a DN73 a demarat încă din anul 2014, fiind finanţat din fonduri europene. Din cauza demersurilor birocratice şi a apariţiei unor lucrări neprevăzute, lucrările de modernizare s-au derulat cu încetinitorul“, se arată în petiţia semnată de Mihai Pascu.

Şanţuri periculoase şi cum să faci o oră pe un drum de 5 km

„În urmă cu două luni, mai exact pe data de 18 iunie, după o perioadă de lungă aşteptare în care s-au făcut doar reparaţii curente pentru a se mai acoperi gropile din asfalt, au fost demarate lucrările de modernizare pe tronsonul Cristian-Braşov. Primele lucrări realizate în suprafaţa carosabilă au constat în frezarea mai multor şanţuri de-a lungul drumului pentru casetele de lărgire, la o distanţă de o jumătate de metru de acostament. După săparea acestora nu s-a mai efectuat nicio lucrare timp de peste o lună!!! Din cauza ploilor şanţurile au devenit adevărate cratere, conducătorii auto fiind nevoiţi să circule cât mai aproape de axul drumului, uneori chiar dincolo de el, riscul de incidente rutiere mărindu-se considerabil.

Recent au început lucrările mai ample. Timp de o săptămână o bandă de circulaţie a fost blocată pe o lungime de aproximativ 750 metri şi au fost instalate semafoare. În afară de blocarea benzii şi de amplasarea semafoarelor nu s-a întâmplat nimic; niciun utilaj care să lucreze, nici urmă de picior de muncitor. O săptămână traficul a fost bulversat degeaba!!! Apoi au fost efectuate săpături pentru consolidarea acostamentului, realizarea casetei de lărgire a drumului şi asfaltarea acestuia pe o porţiune de 750 metri, pentru o singură bandă. Recent lucrările pe această zonă au fost abandonate, iar şantierul s-a deschis la 1km, spre Braşov. După cum era de aşteptat au apărut şi problemele, traficul desfăşurându-se îngreunat din cauza coloanelor care se formează la semafoare. Astfel s-a ajuns ca un drum de la Cristian la Braşov să dureze o oră, în loc de 10 minute“, se mai arată în petiţia braşovenilor.

Braşovenii cer verificarea lucrărilor

Singura posibilitate de a scăpa de aglomeraţia dintre Braşov şi Cristian este aceea de a ocoli prin Ghimbav, pe DN 73B, dar şi această variantă a devenit extrem de aglomerată. Semnatarii petiţiei atrag atenţie că la 20% dintre fabricile private din Braşov se ajunge pe acest drum şi că peste trei săptămâni începe şcoala şi şoseaua va fi şi mai aglomerată. Ei cei Ministerului Transporturilor să verifice periodic stadiul lucrărilor.

„Ne bucurăm de faptul că acest drum se repară şi se modernizează, dar suntem extrem de indignaţi şi îngrijoraţi de modul în care aceste lucrări sunt realizate, de faptul că şantierul stagnează nejustificat, nefăcând altceva decât să blocheze şi să îngreuneze circulaţia pe acest sector de drum extrem de tranzitat. Vă rugăm să luaţi măsurile necesare pentru ca stigmatul "Made in Romania" să fie înlăturat prin seriozitate şi prin ridicarea standardelor în managementul lucrărilor de construcţii de drumuri, tehnologice şi de calitate ale companiilor care au contractat această lucrare şi nu numai“, se mai arată în petiţie. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite