Direcţia Silvică Suceava cere înapoi 17.000 de hectare de pădure de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Silvică Suceava va depune la judecătoriile din judeţul Suceava 560 de dosare prin care cere să fie anulate titlurile de proprietate asupra 16.800 de hectare de pădure aflate în posesia parohiilor sucevene. În plus, silvicultorii suceveni vor să primească şi profitul obţinut în ultimii trei ani din exploatarea pădurilor respective.

La începutul anilor 2000, Guvernul României condus de Adrian Năstase a oferit fiecărei parohii din judeţul Suceava câte 30 de hectare de pădure. Direcţia Silvică (DS) Suceava a pregătit nu mai puţin de 560 de dosare de anulare de titluri de proprietate ce urmează să fie înaintate către judecătoriile din Suceava. 

Dacă cererile înaintate de juriştii DS Suceava vor fi aprobate, Fondul Forestier Bisericesc va trebuie să înapoieze şi profitul obţinut în ultimii trei din exploatarea pădurilor pe care le aveau în administrare.

Săptămâna aceasta judecătoriile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei vor fi „bombardate” cu astfel de dosare. 

Până la soluţionarea acestor litigii, cele 16.800 de hectare de pădure vor trece în administrarea Romsilva şi nu vor mai fi gestionate de fondul silvic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

„Precum se ştie, aceste suprafeţe au fost până acum administrate de Direcţia Fondului Forestier Bisericesc  – Regie Autonomă, care are în componenţă ocoalele silvice bisericeşti  Ilişeşti  şi Silva Bucovina de la Fălticeni. Practic, de săptămâna viitoare, imediat după depunerea dosarelor la instanţe, terenurile forestiere vor fi preluate în administrarea statului român, prin Romsilva – Direcţia Silvică Suceava”, a explicat directorul tehnic al DS Suceava, Valerian Solovăstru.

Concret, DS Suceava doreşte ca titlurile de proprietate asupra celor 16.800 de hectare de pădure să devină nule şi în plus, să obţină contravaloarea masei lemnoase exploatate în ultimii trei ani de pe respectivele suprafeţe de pădure.

La începutul acestui an, Direcţia Silvică Suceava a câştigat definitiv un alt proces avut cu Fondul Bisericesc din Bucovina, proces ce s-a desfăşurat pe parcursul a 16 ani de zile. Fondul Bisericesc, reprezentat de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, dorea să i se retrocedeze nu mai puţin de 167.000 de hectare de pădure.

Alte ştiri pe această temă:

O nouă bătălie pierdută de ÎPS Pimen, în lupta pentru pădurile Bucovinei. Cele 160.000 de hectare rămân ale statului

Reacţia lui ÎPS Pimen la pierderea definitivă a pădurilor din Bucovina: „A fost un proces făcut după calapodul justiţiei din timpul regimului comunist“

Elanul justiţiar al lui ÎPS Pimen, domolit la Curtea Constituţională. Cum au respins magistraţii 14 dintre cele 84 de contestaţii primite pachet de la Suceava

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite