Subprefect proaspăt numit a cerut primă de instalare înainte să plece în concediu. În trecut, a divorţat ca să-şi păstreze postul de bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doar trei săptămâni de la instalarea în funcţie, Valentina Iosub a intrat în concediu de odihnă. Înainte de a pleca în vacanţă, fostul secretar de consiliu local din comuna ieşeană Tătăruşi a înaintat două cereri pentru facilităţi asigurate de noua funcţie.

Noul subprefect de Iaşi, Valentina Iosub, atrage atenţia prin solicitările făcute în baza funcţiei pe care o ocupă oficial din 8 august 2017. La doar câteva săptămâni de la instalare, Iosub a plecat în concediu de odihnă, nu înainte de a solicita mai multe facilităţi.

Pentru că a ocupat 24 de ani funcţia de secretat al comunei Tătăruşi, iar potrivit declaraţiei de avere Iosub nu deţine locuinţă în Iaşi, noul subprefect a solicitat o primă de instalare de aproape 30.000 de lei şi locuinţă de serviciu. Cererea a fost înaintată prefectului Marian Şerbescu. Şeful Prefecturii a declarat că a luat act de cererea subprefectului şi „urmează ca, după analiza cererii, care se încadrează în litera legii, să dispunem acordarea acestor drepturi”.

Practic, în baza legii Legii 340/2004, „prefecţii şi subprefecţii care nu deţin o locuinţă proprietate personală în municipiul reşedinţă de judeţ în care au fost numiţi beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu 3 salarii de bază brute, precum şi de locuinţă de serviciu corespunzătoare, în condiţiile legii, în baza unui contract de închiriere, pe durata îndeplinirii funcţiei. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu, cele pentru transportul prefecţilor şi subprefecţilor şi al familiilor acestora, la mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului, şi cele de instalare sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului. (3) Contractul de închiriere a locuinţei de serviciu se încheie pe perioada exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect. La data încetării exercitării funcţiei de prefect, respectiv de subprefect, contractul de închiriere încetează de drept“.

Având în vedere că Iosub beneficiază de un coeficient de 7,5 X salariul minim pe economie de 1.450 lei, rezultă un venit brut de 10.875 lei. Astfel, prima de instalare va fi de peste 30.000 de lei brut. „Cerinţele mele sunt în conformitate cu legea. Vineri, când am plecat eu în concediu, nu era, încă, nimic soluţionat. Eu nu am locuinţă în Iaşi şi, ca să poţi să întreţii o locuinţă în Iaşi nu ar fi numai chiria, ci şi utilităţile şi este nevoie de bani. Dacă voi primi aceşti bani, voi vedea la acel moment pe ce îi voi folosi”, a declarat subprefectul Valentina Iosub, pentru reporteris.ro.

Valentina Iosub a fost căsătorită cu primarul din Tătăruşi, Costel Iosub (PSD), iar după apariţia Legii administraţiei locale, în 2001, care interzice relaţiile de rudenie de gradul I între ocupanţii funcţiilor de primar, viceprimar şi secretar al aceleiaşi localităţi, cei doi au divorţat doar pentru a nu pierde funcţia. Deşi divorţaţi, cei doi locuiesc în aceeaşi casă, iar declaraţia de avere a Valentinei arată că deţin mai multe bunuri în comun.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite