A murit Nicolae Lupescu, jucător legendar al Rapidului, component al generaţiei Mexico 1970, tatăl lui Ionuţ Lupescu

A murit Nicolae Lupescu, fostul jucător de legendă al Rapidului, alături de care a câştigat primul campionat din istoria echipei giuleştene, în 1967.

Nicolae Lupescu a murit la vârsta de 76 de ani. El a jucat vreme de 10 ani, între 1962 şi 1972, pentru Rapid Bucureşti, alături de care a câştigat campionatul în 1967. 

În 1970, el a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din Mexic 1970, jucând în toate cele trei meciuri. 

Nicolae Lupescu a avut doi copii şi este tatăl fostului mare internaţional Ionuţ Lupescu.

În iuluie 2014, el a acordat un interviu pentru Adevărul Weekend, care poate fi citit integral AICI

Nicolae Lupescu

Data şi locul naşterii: 17 decembrie 1940, Bucureşti

Cariera:

A jucat la Rapid Bucureşti (1962-1972) şi Admira Wacker, în Austria (1972-1976).

A figurat de 234 de ori în echipa Rapidului, pentru care a marcat 8 goluri, devenind unul dintre jucătorii emblematici ai clubului bucureştean.

A câştigat cu Rapid un titlu de campion naţional (1966-1967), o Cupă a României (1971-1972) şi două Cupe Balcanice (1964-1965 şi 1965-1966).

A fost inclus de 21 de ori în echipa naţională a României, pentru care a marcat 2 goluri.

A fost titular în toate cele trei meciuri susţinute de România în Mexic, la Campionatul Mondial din 1970.

Ulterior, a devenit antrenorul Rapidului în două mandate, 1978-1980 şi 1985-1986.

Weekend Adevărul“: Pe unde aţi început să jucaţi fotbal?

Nicolae Lupescu: Pe Şoseaua Antiaeriană, unde m-am născut. Pe câmpul ăla am învăţat fotbal. În piciorul gol am jucat. Căci adevăratul fotbal se învaţă în piciorul gol. Să simţi mingea, ca brazilienii. Unde e acum Stadionul Steaua era un lac, pe vremea aia. Jucam fotbal pe câmp şi după aia ne aruncam în lacul ăla cu apă limpede.

Aţi fost sărac în copilărie?

Nu, am trăit bine. Tata a fost mecanic la IREB şi mama rictuitoare – lucra acasă feţe din piele de antilopă pentru cizmari. Mama câştiga de zece ori mai bine decât tata. Ei s-au despărţit, iar eu şi fraţii mei – mai am un frate şi o soră – am rămas cu mama. Eu am ieşit strungar în 1956 cu un salariu de 877 de lei. Am şi cartea de muncă.

Cum aţi ajuns rapidist?

Când eram mic nu ţineam cu nicio echipă. Prima dată am dat probe la Steaua. Nu m-au primit. Au zis că n-am stofă de fotbalist. Am tăcut din gură şi am ajuns la Rapid. Nea Căliţă (n.r. – Nicolae) Roşculeţ era antrenor la Rapid şi rector la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Ţinea la mine mult şi m-a luat din Divizia B, de la Flacăra Bucureşti. La Rapid am stat rezervă o jumătate de an. După aia am intrat în echipă şi n-am mai ieşit vreme de 12 ani, tată.

E adevărat sloganul ăsta care se foloseşte, „Rapid – farmecul vieţii“ ?

Nu e domn’e! Se tot dau mari ăştia... Pancu, Şumudică. Bat cu pumnul la inimă. Asta e vrăjeală. Eu n-am făcut în viaţa mea aşa ceva. Şi îmi pare rău că am stat la Rapid atâta timp, că am ieşit cu o pensie de mizerie.

Cât aveţi pensie?

10 milioane jumate. După 40 de ani muncă!

Vă pare rău că aţi jucat la Rapid...

Păi da bineînţeles! Sincer îmi pare rău. Dacă jucam la Steaua sau la Dinamo, poate azi eram colonel şi aveam pensie 60-70 de milioane. Chiar şi titlul l-aş da... Rapidul nu s-a îngrijit de mine. M-au vândut la Admira Wacker, au luat pe mine 40.000 de dolari, iar la pensie nu mi-au calculat ăia cinci ani cât am jucat în Austria. M-au pus să aduc adeverinţă şi eu nu mai am de unde să iau hârtiile alea. Cinci ani nu mi i-au băgat la pensie. Poate mai luam şi de acolo vreo sută şi ceva de lei.

Nu v-aţi bucurat când aţi luat titlul cu Rapid?

Domn’e, am avut noroc... ce să mai. Bine că a făcut Dinamo cu UTA 0-0! Noi jucam la Ploieşti, cu Petrolul. Ăştia ne-au luat tare că le băgase şi Dinamo ceva bani să ne încurce. În minutul 20 ne-a dat unu’ o bară de s-a întors mingea la centrul terenului. M-am închinat: „Doaaaamne, bine că n-a intrat în poartă!“. Îmi aduc aminte că tot meciul m-a înjurat unu’ Costică şi nu mai ştiu cum, extremă stângă. Cum îl chema, măi? Hai, mă, zi-i, Costică...