Studiul pentru liniştea părinţilor îngrijoraţi de relaţiile online ale copiilor: „Comunicarea mediată de tehnologie poate oferi beneficii adiţionale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii sunt îngrijoraţi de activităţile online ale adolescenţilor FOTO pixabay.com
Părinţii sunt îngrijoraţi de activităţile online ale adolescenţilor FOTO pixabay.com

Mulţi părinţi sunt îngrijoraţi de cât de mult timp petrec adolescenţii pe telefon, distribuind fotografii cu ei şi implicându-se în alte activităţi online cu prietenii lor. Cu toate acestea, potrivit unui studiu, multe dintre aceste comportamente digitale servesc aceluiaşi scop şi au aceleaşi calităţi fundamentale ca relaţiile faţă în faţă.

Mulţi părinţi sunt îngrijoraţi de cât de mult timp petrec adolescenţii scriind mesaje pe telefon, împărtăşind selfie-uri şi se implicându-se în alte activităţi online cu prietenii lor. Cu toate acestea, potrivit unei sinteze a cercetărilor recente realizată de Universitatea California, Irvine (UCI), multe dintre aceste comportamente digitale servesc aceluiaşi scop şi cuprind aceleaşi calităţi fundamentale ca relaţiile faţă-în-faţă.

„Creşterea interacţiunii dintre colegi în spaţiul cibernetic a dus la creşterea preocupării conform căreia prieteniile adolescenţilor de azi sunt mai puţin serioase şi un substitut inadecvat pentru cele din trecut care presupuneau prezenţa personală", a declarat Stephanie Reich, profesor asociat UCI şi coautor al studiului.

„Multe contacte între adolescenţi sunt mediate prin tehnologie şi pot oferi prietenilor mai multe ocazii suplimentare decât în spaţiile offline de a-şi petreace timpul împreună, de a-şi împărtăşi gândurile şi afişa afecţiunea.”
 

Reich, alături de doctorandul şi autorul principal, Joanna Yau, au identificat şase caracteristici principale ale prieteniilor offline - dezvăluirea de sine, validarea, camaraderia, sprijinul, conflictul şi rezolvarea conflictului – şi au făcut o paralelă cu caracteristicile prieteniilor digitale. Pentru fiecare calitate, ei au remarcat modurile în care interfeţele online corespund sau diferă de comunicarea faţă în faţă. Rezultatele sunt detaliate în numărul din luna mai a Adolescent Research Review, citat de Scicence Daily – LINK.

Avantajele şi dezavantajele mediului cibernetic

Reich şi Yau au constatat că schimburile digitale oferă mai multe beneficii în anumite zone şi pot produce riscuri sporite în altele. În plus, contactul online îmbunătăţeşte camaraderia între prieteni prin conversaţii care pot continua pe parcursul zilei şi a nopţii fără a-a deranja pe ceilalţi şi oferă, de asemenea, mai mult timp pentru a-şi controla emoţiile şi pentru a se calma înainte de a concepe şi trimitere un răspuns la o remarcă supărătoare. Pe de altă parte, prieteniile pot fi afectate de bârfe şi zvonuri, care se răspândesc mult mai rapid şi mai departe prin spaţiul cibernetic.

„Comunicarea digitală poate spori complicaţiile comportamentului datorită permanenţei informaţiilor şi a vitezei cu care călătoreşte, dar la bază, prieteniile par să aibă aceleaşi caracteristici cheie", a spus Reich. „Majoritatea adolescenţilor interacţionează electronic cel mai adesea cu indivizii pe care îi consideră prieteni offline. Deci, mai degrabă decât reducerea intimităţii în aceste relaţii, comunicarea mediată de tehnologie poate oferi beneficii adiţionale adolescenţilor, deoarece conexiunile apar atât faţă în faţă, cât şi online", concluzionează cercetătorii.

Citeşte şi

De ce cumpără extrovertiţii mai multe bunuri de lux. „Personalitatea pare a fi un factor important în modul în care oamenii gestionează resursele limitate“

De ce nu am evoluat astfel încât să trăim pentru totdeauna: misterul îmbătrânirii a fost dezvăluit

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite