Imaginile sărăciei în România. Câmpuri înţesate de oameni care adună cocenii de porumb ca să aibă cu ce se încălzi la iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă, câmpurile din Bărăgan abundă de oameni care adună cocenii lăsaţi în urmă de combinele care treieră porumbul. Acesta este o parte din mesajul care însoţeşte un set de fotografii postate pe Facebook care surprind zeci de oameni răspândiţi pe câmp pentru a aduna cocenii.

Aprovizionarea cu coceni este un obicei mai vechi al sătenilor din Bărăgan, unde iernile sunt mult mai aspre decât în alte regiuni ale ţării, din cauza curenţilor puternici de aer şi a lipsei reliefului. 

Pentru patru, cinci luni geroase, gospodarii din satele de câmpie au nevoie de provizii mari de combustibil. Cum lemnul de foc s-a scumpit foarte mult în ultima vreme, oamenii au găsit alternative, cocenii fiind una dintre variantele convenabile, la fel cum sunt şi tulpinile uscate de floarea soarelui sau porumb.

În această perioadă, cantităţi foarte mari de coceni rămân pe câmp după treierat şi nu costă nimic să-i aduni de pe teren, spre bucuria agricultorilor care se văd astfel cu pământurile curăţate. ”Oamenii vin cu sacii, cu căruţele şi îşi asigură provizii pentru încălzire. E bine de ştiut că aceşti coceni au eficienţă calorică mare, dau la fel de multă căldură cum dă lemnul, în schimb costurile sunt mult mai mici”, ne-a spus Răzvan Nicula, din Smeeni. 

”Câmpurile din Bărăgan în această perioadă abundă de oameni care adună cocenii lăsaţi în urmă de combinele care treieră porumbul. Astfel aceştia îşi fac provizii însemnate de combustibil pentru zilele geroase ale iernii. Cei mai săraci folosesc în loc de lemne doar aceşti ciocani pentru a se încălzi iarna. Cum anul acesta producţia de porumb a fost una record, se aşteaptă ca în următoarea perioadă câmpurile să fie pline de oameni la adunat de coceni pentru foc.”. Facebook/Smeeni
image

Acesta este mesajul care însoţeşte un set de fotografii de pe Facebook cu grupuri de oameni care adună ciocani rămaşi după treierat, pe un câmp din Smeeni. Postarea a generat reacţii din partea internauţilor.

”Înainte să-i facem săraci v-aţi pus vreodată în locul lor? V-aţi gândit că aceşti oameni poate că nu au bani de lemne, că lemnele sunt mai greu de găsit la câmp, că mafia lemnului i-a adus în situaţia asta şi nu numai pe ei? Ştiţi că un metru de lemn a ajuns 300 de lei? Câţi metri poţi lua când minimul pe economie este 1.450? Şi eşti un om cinstit şi nu furi? Şi ai facturile de plată, copii la şcoală,etc”, a scris Nicoleta Ionescu.

Gospodarii din Smeeni şi Brădeanu, care nu au timp sau nu pot merge pe câmp, după treieratul porumbului, pot cumpăra cocenii cu aproximativ 100 de lei căruţa. Este un preţ convenabil, comparativ cu cel al lemnului de foc, care nu scade sub 400 de lei metrul cub.

Potrivit unei statistici recente, un număr de 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc. Dacă în trecut o gospodărie din mediul rural se aproviziona cu 200 de lei/mc, acum a ajuns la 400-450 lei/mc.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite