Tendinţele sezonului toamnă-iarnă 2017. Recomandările designerului care le îmbracă pe Lora, Ianna şi Cristina Cioran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Todor este designerul mai multor vedete din România
Mihaela Todor este designerul mai multor vedete din România

Mihaela Todor, designer român şcolit la Milano, cu aproape un deceniu de experientă, ne spune ce se poartă în sezonul toamnă-iarnă 2017 – 2018.

 „Vorbim despre un sezon permisiv cu toate tipurile de siluete, cu toate gusturile. De la gym-retro, lolita-look, country-style până la future-hippie şi stilul suprarealist, avem, cu siguranţă, de unde alege ce vom purta în această toamnă-iarnă”, spune designerul Mihaela Todor.

Ce se poartă în sezonul toamnă-iarnă 2017 – 2018:

Influenţe din anii ’20

Franjurii, paietele şi penele, elementele caracteristice acelei perioade sunt acum în trend pentru rochiile cocktail.

Art-to-wear

Adevarate opere de artă prin intarsii magistrale, folosite pentru combinaţii de croiuri, suprapuneri, pliuri.

Gym-retro

Aici regăsim jachete şi pantaloni de jogging din jersey, bumbac şi catifea.

Bal-mascat

Rochii de seară şi cape din catifea brodată, crinoline contemporane.

Lolita-look

Pentru iubitoarele de glitter, volane şi culori pastel.

Country-style

Cămăşi în carouri şi fustele vichy, bandane la gat, curele din piele şi cizme cu vârfuri ascuţite.

Suprarealist

Elemente gen ochi, buze, mâini, aplicate pe rochii şi pe tocuri.

Future-hippie

Combinaţii de pantaloni baggy cu top-uri din material crosetate, fusta din denim cu buzunare aplicate

„În privinţa culorilor, putem vorbi despre o paletă largă. Roşu-grenadine este vedeta absolută. Putem opta apoi, fără să dăm greş, între roz-prăfuit, bej, albastru, verde şi gri“, adaugă designerul.

Printre vedetele îmbrăcate de Mihaela Todor se numără Lora, Ianna, Cristina Cioran, Cristina Soloc sau Sonia Trifan .

„Am obsesia calitatii şi fiecare detaliu minor contează  enorm pentru mine. Aţa şi fermoarele trebuie să fie produse de anumite firme, balenele din corsete le import din Italia,  precum şi 90% din ţesăturile cu care lucrez. Ador materialele preţioase, fine, care pun în valoare feminitatea. Creez haine pentru toate tipologiile de siluete feminine“, a spus designerul român.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite