Municipiul în care se nasc de trei ori mai puţini copii ca în 1990. Cum a evoluat în 25 de ani populaţia oraşelor din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Petroşaniului. FOTO: Primăria Petroşani.
Centrul Petroşaniului. FOTO: Primăria Petroşani.

Cele mai mari municipii din Hunedoara au o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită, iar numărul naşterilor a scăzut vertiginos, arată rapoartele Institutului Naţional de Statistică.

Hunedoara se numără printre cele mai urbanizate judeţe din ţară, având şapte municipii (Hunedoara, Deva, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Brad şi Orăştie) şi şapte oraşe (Petrila, Haţeg, Călan, Simeria, Uricani, Geoagiu şi Aninoasa). Judeţul s-a dezvoltat în a doua parte a secolului trecut pe baza industriei miniere şi metalurgice, iar declinul industrial din ultimii ani s-a resimţit puternic asupra populaţiei. Rapoartele Institutului Naţional de Statistică arată cât a scăzut şi îmbătrânit populaţia celor mai mari oraşe din judeţ, în ultimele două decenii şi jumătate.

Hunedoara – mai multe morţi ca în anii 1990
Municipiul Hunedoara avea în anul 1992 peste 86.000 de locuitori. La 1 ianuarie 2017, populaţia cu domiciliul în Hunedoara era de 73.634 locuitori, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică, publicat pe insse.ro. 17.000 de locuitori ai Hunedoarei au vârste de peste 60 de ani. În 1992, în Hunedoara avea 8.000 de locuitori cu vârste de cel puţin 60 de ani.

În 1992, 48.000 de locuitori ai Hunedoarei aveau vârste sub 35 de ani. În ianuarie 2017 erau înregistraţi 27.000 de copii şi tineri. În Hunedoara anului 1990 s-au născut 1.252 de persoane, iar anul trecut doar 524. Puţin peste 600 de localnici au murit în Hunedoara anului 1990. Anul trecut aici au murit 866 de persoane. De altfel, în anii 1990, anual numărul celor decedaţi în Hunedoara era de 600 – 700 de persoane.

Deva – numărul vârstnicilor s-a dublat
Municipiul Deva înregistra 78.697 de locuitori în 1990, iar în prezent a ajuns la 69.924 locuitori, după domiciliu, potrivit rapoartelor publicate pe insse.ro. Dintre locuitorii Devei, 17.612 au vârste de peste 60 de ani. În ianuarie 1992, numărul lor era de 8.713. Tot atunci, în Deva erau 41.000 de oameni cu vârste sub 35 de ani. În prezent sunt 21.000. În Deva anului 1990 s-au născut 844 de persoane, iar în 2016 doar 544. În Deva anului 1990 au murit 664 de oameni. Anul trecut au murit 833.

Petroşani – de trei ori mai puţini copii
Municipiul Petroşani avea peste 50.000 de locuitori în 1992, iar în prezent populaţia lui este de 42.710 locuitori, din care peste 9.100 au vârste de cel puţin 60 de ani. În 1992, numărul celor trecuţi de 60 de ani era de 5.446. În urmă cu 25 de ani, în Petroşani locuiau 28.500 de tineri. În prezent locuiesc doar puţin peste 16.000. În Petroşani, în anul 1990, au venit pe lume 803 copii, iar anul trecut doar 277. În Petroşani, în 1990 au murit 441 de oameni, iar anul trecut au decedat 517 oameni, potrivit rapoartelor Institutului Naţional de Statistică.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fotografia de poveste din Hunedoara anilor 1960. Nikita Hruşciov a vizitat oraşul oţelarilor într-o limuzină de lux

O imagine rară, veche de peste cinci decenii, reconstituie unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Hunedoarei. În vara anului 1962, liderul URSS de la acea vreme, Nikita Hruşciov, a vizitat oraşul, iar aproape întreaga populaţie a fost mobilizată pentru a-i ura „bun venit”.

FOTO Adevărata faţă a Hunedoarei din 1960. Oraşul oţelului a fost copleşit de muncitori, iar mii de oameni locuiau în cartierele de barăci insalubre

Un document cu caracter secret în anii 1960, păstrat în prezent la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, oferă informaţii preţioase şi mai puţin ştiute despre istoria recentă a Hunedoarei. La sfârşitul anilor 1950, autorităţile din Hunedoara se confruntau cu o situaţie ieşită din comun: oraşul devenise supraaglomerat, iar în ciuda investiţiilor masive, administraţia făcea faţă cu greu creşterii populaţiei.

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite