An aproape sterp pe Autostrada Lugoj - Deva: doar 16 kilometri au fost deschişi. Proiectul va avea doi ani de întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor a confirmat că lucrările la cele trei tronsoane aflate în şantier, de pe Autostrada Lugoj - Deva, nu vor fi finalizate în acest an, aşa cum estimau constructorii şi oficialii inisterului la începutul anului 2017.

Anul 2017 nu va mai aduce inaugurări ale unor sectoare din Autostrada Lugoj – Deva, în ciuda promisiunilor şi estimărilor făcute la începutul acestui an de constructori, de fostul minisru al Transporturilor, Răzvan Cuc şi de oficialii Companiei Naţionale de Andministrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Sosit în inspecţie pe şantierul Autostrăzii, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a confirmat că finalizarea celor trei tronsoane aflate în şantier va întârzia cu cel puţin doi ani faţă de termenul stabilit iniţial, în 2013, de fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi antreprenori, respectiv 27 mai 2016.

„Data de 31 mai 2018 mi se pare una rezonabilă pentru finalizarea acestor lucrări. Cei care nu vor respecta termenele vor fi penalizaţi conform prevederilor contractuale”, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe. În martie 2017 au fost inauguraţi 16 kilometri din Lotul al doilea al Autostrăzii Lugoj – Deva. Mai sunt în lucru circa 60 de kilometri, dar şi două ecoducte, a căror finalizare a fost estimată de Ştefan Ioniţă, directorul general al CNAIR, pentru anul 2020.

„Estimez că lucrările, în totalitate, inclusiv şi ecoductele vor fi finalizate, cel mai devreme, în trei ani. Deci termenul cel mai rapid pe care pot să îl înaintez pentru o circulaţie neîntreruptă pe tronsonul de autostradă dintre Deva şi Lugoj este sfârşitul anului 2020”, a declarat Ştefan Ioniţă, directorul general al CNAIR.

Patru ani de lucrări
Lucrările pe cele trei loturi ale viitoarei autostrăzi din vestul ţării au demarat la sfârşitul anului 2013 şi la începutul anului 2014 şi trebuiau finalizate, potrivit contractelor dintre Compania de Autostrăzi şi constructori în luna mai a anului trecut.

Lotul II, între satele Coşevita şi Traian Vuia, va avea o lungime de 28,6 kilometri, valoarea contractului  fiind de 562,73 milioane lei. În martie 2017 au fost deschişi traficului rutier primii 16 kilometri, însă potrivit raportului din luna mai al CNAIR, segmentul de 14 kilometri rămas în construcţie va fi realizat până în martie 2020, din cauza nevoii de construcţie a pasajelor pentru urşi, realizate printr-un proiect separat.

Lotul III este realizat între Coşeviţa şi Ilia şi va avea 21,1 kilometri, valoarea proiectului fiind de 578 de milioane de lei, fără TVA.

Lotul IV, între Ilia şi Şoimuş (Deva), va avea 22,1 kilometri, costul său fiind estimat la 419,4 milioane lei fără TVA.

Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanovita, de 27,4 kilometri a costat 681,04 milioane lei şi a fost inaugurat în decembrie 2013.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini aeriene spectaculoase cu şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. Cum s-a lucrat pe tronsonul lovit de ghinion

Finalizarea Lotului IV al viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva a fost anunţată pentru decembrie 2016, dar cele mai recente imagini aeriene publicate cu şantierul autostrăzii arată cât de mult mai au constructorii de lucrat.

VIDEO Imagini de coşmar surprinse pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. De ce se tem şoferii care trec pe lângă versant

Şantierul Autostrăzii Lugoj – Deva creează probleme mari şoferilor care circulă pe Drumul Naţional 76 Deva – Oradea. Un versant este decopertat, în aceste zile, iar bucăţi de bolovani se prăvălesc până la marginea şoselei. Norii de praf acoperă drumul naţional şi pun în pericol siguranţa trecătorilor.

Grota cu lilieci care a blocat construcţia autostrăzii Lugoj - Deva a fost astupată. Câte vieţuitoare au fost salvate

Liliecii găsiţi „responsabili” pentru întârzierea cu peste un an a lucrărilor la viitoarea autostradă Lugoj – Deva, au fost luaţi din peştera în care se adăposteau, situată în Şoimuş, pe Lotul IV. Grota a fost astupată, iar în perioada următoare vor putea demara lucrările în zonă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite