VIDEO Sarmizegetusa Regia a fost redeschisă. Marea surpriză pe care au avut-o turiştii în fosta capitală a Daciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape o lună în care accesul publcului a fost interzis în Sarmizegetusa Regia, timp în care a fost refăcut marele templu circular, aşezarea dacică din Munţii Orăştiei i-a întâmpinat din nou, pe turişti, cu porţile deschise.

De vineri dimineaţă, Sarmizegetusa Regia şi-a redeschis porţile pentru turişti, după aproape o lună în care intrarea în situl antic a fost interzisă, pe durata lucrărilor de refacere a Marelui Sanctuar Circular. A fost înlocuită, în acest timp şi balustrada de fier de pe marginea drumului antic pavat, cu una din lemn.

Turiştii care au vizitat, vineri, Sarmizegetusa Regia au avut accesul gratuit. Până la 1 decembrie, situl va fi deschis între orele 09.00 -18.00. Va rămâne deschis pe durata întregului an, chiar dacă după 1 decembrie vizitarea se va face după un „program de iarnă”.

Una dintre surprizele pe care le-au avut vizitatorii monumentului UNESCO a fost legată de vechii stâlpi din stejar ai templului circular, montaţi la începutul anilor 1980 pentru a-i ajuta pe vizitatori să îşi facă o idee despre volumul sanctuarului şi înlocuiţi în luna octombrie, cu alţi 117 stâlpi de stejar. Vechii stâlpi au fost transformaţi în bănci, amenajate în apropierea vestigiilor din incinta sacră.

Fagii seculari continuă să fie un pericol pentru integritatea monumentelor din sit, iar în ultimele zile, mai mulţi arbori bătrâni s-au prăbuşit în apropierea acestora.

image

Sarmizegetusa Regia, vechea capitală a Daciei pre-romane, datează de peste două milenii, iar ruinele ei se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.

image
image
image
image

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Primele imagini cu Sarmizegetusa Regia, după refacerea Marelui Templu. Cum s-a schimbat capitala Daciei

Sarmizegetusa Regia va fi deschisă publicului, după aproape o lună de la începerea lucrărilor de reabilitare a Marelui Sanctuar Solar.

Semnal de alarmă pentru cetăţile dacice: autorităţile sunt acuzate că au ascuns adevărul la UNESCO despre starea lor

O mulţime de date false despre situaţia cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei au fost introduse în raportul trimis la UNESCO, astfel că adevărul despre starea aşezărilor antice, a fost ascuns, susţine arheologul dr. Aurora Peţan. În schimb, au fost omise problemele legate de căutătorii de comori care au devastat siturile şi de degradarea acestora.

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite