Atac asupra românilor: „Haţegan, un ţigan! Probabil, i-am şi găzduit una dintre rudele urât mirositoare!“. Ce a urmat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Haţegan
Ovidiu Haţegan

Arbitrajul centralului din Arad în turul barajului Irlanda de Nord – Elveţia (0-1) i-a indignat pe gazde, iar soţia unui fotbalist nord-irlandez a avut o reacţie şocantă pe Twitter.

Ovidiu Haţegan a viciat rezultatul la Belfast, acordând un penalty pentru un henţ care n-a fost!

În minutul 57, arbitrul român a considerat că mingea l-a lovit în mână pe Cory Evans, deşi reulările au indicat că, de fapt, mingea l-a lovit mai mult în spate pe mijlocaşul de 27 de ani, aflat în propriu careu. Greşeala lui Haţegan i-a ruint pe nord-irlandezi:

*Din penalty-ul acordat eronat, Elveţia s-a impus cu 1-0, iar, diseară (ora 19.00, Digi Sport), porneşte cu prima şansă de calificare la Cupa Mondială.

*Evans, primind galben pentru un henţ care, de fapt, n-a fost, a devenit suspendat pentru returul cu Elveţia.

Având în vedere aceste lucruri, soţia jucătorului nord-irlandez a avut o reacţie jenantă pe Twitter.

Ce a scris?

„Ţigan român curvă. Şi când te gândeşti că Irlanda de Nord probabil că i-a găzduit una dintre rudele urât mirositoare. Curvă nerecunoscătoare“, a scris Lisa Evans.

Dezgustat, probabil, la rândul său, de cuvintele folosite de soţia sa, Cory Evans a luat atitudine prompt.

„În numele soţiei mele, aş vrea să-mi cer ieratre fără rezerve faţă de conţinutul şi limbajul mesajului pe care l-a postat azi-noapte. Comentariile au fost publicate în tensiunea momentului şi nu sunt reprezentative pentru vederile ei“, a spus internaţionalul nord-irlandez.

Iar Lisa Evans a şters mesajul jignitor şi şi-a cerut scuze: „Doresc să-mi cer iertare cu sinceritate tuturor celor pe care i-am jignit cu limbajul din mesajul meu, înţeleg că a fost total inacceptabil. Ar fi trebuit să nu dau frâu liber emoţiilor. N-aş accepta niciodată rasismul de niciun fel“.

Românii au făcut la fel cu Urs Maier!

Postarea iniţială a lui Lisa Evans a declanşat, pe bună dreptate, reacţii vehemente din România.

Doar că, din păcate, în trecut, fanii români s-au comportat la fel. Episodul cu arbitrul elveţian, Urs Maier, cel care a condus partida Danemarca – România (2-2) din preliminariile Euro 2004 e elocvent.

Atunci, suporterii naţionalei au considerat că Maier a prelungit meciul prea mult, permiţându-le nordicilor să înscrie pentru 2-2. Apoi, Maier a primit inclusiv ameninţări cu moartea din România, iar peste ani a povestit totul în cartea sa autobiografică.

„Românii erau convinşi că eu eram vinovat de eşecul lor şi nimic nu putea să le schimbe părerea. Presa românească s-a implicat mult prea mult în această poveste şi mi-a făcut publică adresa de e-mail. Am fost bombardat cu e-mailuri pline de ameninţări dintre cele mai dure. Am încercat să mă apăr, sperând totodată că totul se va termina într-o bună zi. Reacţia lor a depăşit cu mult supărarea normală a unor iubitori de fotbal. Şi ar fi fost de ajuns ca unul dintre ei să-şi pună ameninţările în practică“, a scris centralul elveţian.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite