Strategii de comunicare: Referendumul împotriva votului mixt şi schimbarea de agendă după înfrângerea PSRM/Dodon

Igor Dodon presedinte.md

Orice acţiune - inclusiv una politică, comunicaţională, informaţională – se judecă după finalitate. Are un obiectiv, o planificare, nişte mijloace de exprimare, instrumente, oameni, resurse şi, în final, o concluzie, o realizare. Abia ceea ce se obţine după derularea acţiunii este definitoriu pentru a marca faptul că am avut la bază o politică bună sau mai puţin bună.

Unii ar spune că, dacă scopul e bun, politica e bună. Nu, nu este aşa. Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Intenţia bună sau drumul bun nu fac o politică bună, aşa cum o politică bună nu e una care arată bine în birou, dar e inaplicabilă în realitate sau, odată aplicată, determină aberaţii majore şi efecte secundare nefaste.

De exemplu, în România, ideea votării preşedinţilor Consiliilor Judeţene direct, de către toată populaţia judeţului, într-un singur tur, a fost o politică bună la nivelul planificării, la nivelul implementării. Crea posibilitatea ca cel mai votat candidat într-un tur să fie preşedinte de Consiliu Judeţean sau primarul unui oraş, chiar dacă nu obţinea majoritatea, să conducă judeţul sau oraşul, şi-i dădea o postură mai importantă şi mai solidă politic decât deputatului sau senatorului, ales tot uninominal, dar, evident, cu un număr mai redus de voturi, pentru că acoperea un colegiu mai mic decât un judeţ sau un oraş mare.

Ierarhia politică creată era un lucru bun, pentru că lăsa la nivel local forţa politică în partid şi coordonarea reprezentării în Parlament. Însă finalitatea s-a dovedit a fi profund nefastă: s-au născut sau s-au consacrat baronii locali, oamenii cu forţă mai mare decât conducerea partidului, iar aceştia au preluat partidele, mai ales cei din judeţele care au câştigat cele mai multe voturi pentru partid. Ghiciţi ce, cele mai multe voturi se aduc din judeţele cele mai sărace, cele mai puţin dezvoltate, mai conformiste, mai ascultătoare, cele conduse discreţionar, fără centre universitare, fără intelighenţie, fără societate civilă vie şi activă, fără spirit critic. Acolo unde existau aceste ingrediente, victoria nu mai era posibilă în mod absolut, procentele erau mai reduse, deci şefii acelor judeţe nu erau în competiţia centrală la preluarea conducerii partidului. Rezultatul a fost unul dezastruos pentru calitatea reprezentării şi conducerii centrale a partidelor.

Votul mixt a fost adoptat acum aproape jumătate de an. Într-un mod forţat, rapid, contrar recomandărilor europene, fără a ţine cont de opoziţie, fără un consens larg. Dar a fost adoptat.

Revenind acum la Republica Moldova, am asistat în urmă cu două zile la lansarea iniţiativei unui referendum împotriva votului mixt. Societatea civilă, susţinută de un număr de partide politice – PCRM, PPDA, PN – au lansat ideea strângerii a 200.000 de semnături pentru un referendum care să anuleze votul mixt. O iniţiativă civică cu fundament profund politic, relevantă ca exerciţiu de coagulare politică şi transpartinică. Tipul de iniţiativă care pregăteşte majorităţi. Însă această iniţiativă comportă câteva elemente de discutat.

Mai întâi, votul mixt a fost adoptat acum aproape jumătate de an. Într-un mod forţat, rapid, contrar recomandărilor europene, fără a ţine cont de opoziţie, fără un consens larg. Dar a fost adoptat. Ne menţinem opinia că nu există argumente legale solide care să justifice o asemenea schimbare prin cifre, studii sociologice şi precedente. Din contra, votul mixt şi cel uninominal favorizează partidul de pe prima poziţie, PSRM în cazul de faţă. În plan real, alegerea subliniază o prezumţie de malversaţiuni, utilizarea de resurse ale statului în campanie sau cumpărare de voturi pentru a compensa procentele pe care le primeşte votantul individual de partid. Ideea că am câştigat toate alegerile locale şi, deci, pe constituenţe mai mici, voi câştiga şi alegerile generale, cum consideră PDM în evaluările sale, nu e sustenabilă, pentru că alegerile generale nu sunt alegeri locale, politica se face la centru, chiar dacă oamenii sunt aleşi local. Iar la centru contează imaginea reprezentanţilor de partid.

Dar să vedem care sunt problemele referendumului împotriva votului mixt. Mai întâi, implică societatea civilă într-o iniţiativă de care profită doar partidele politice. E gata societatea civilă implicată să-şi asume susţinerea acelor partide politice care i se asociază, cu care se asociază şi care vor profita de această schimbare? Precedente există. Alianţa Civică din România a susţinut şi s-a asociat Convenţiei Democratice, opoziţiei democratice, împotriva partidului fost comunist, FSN, partidului stat, şi a dat şi Preşedintele în 1996, pe Emil Constantinescu. Dar acea asociere a avut altă relevanţă şi alt nivel de prestigiu, o altă miză – combaterea comunismului într-un stat ieşit de sub dictatura comunistă. Este motivaţia de astăzi prestigioasă şi motivantă pentru societatea civilă care a iniţiat proiectul? Este asocierea cu pleiada de partide relevantă şi înălţătoare prin scop?

Admiţând prin absurd că un asemenea referendum ar trece, care e finalitatea? Ce se întâmplă cu votul? Nimic!

Apoi, referendumul pe o temă tehnică, care nu aduce venituri, bunăstare şi avantaje cetăţeanului Republicii Moldova, pe care nu o înţelege, a cărei miză e simpla bătălie politică, e unul sortit eşecului. Oricâtă mobilizare s-ar face, oricâtă tehnologie de comunicare pe tema „combaterii Oligarhului Rău care a Capturat Statul“ ar răspândi, referendumul nu are sorţi de izbândă. Din contra, e menit să compromită prin eşec. E adevărat că partidele politice au şansa mobilizării, cu un an înaintea alegerilor, a propriului mecanism din teritoriu şi a propriului electorat, dar asta poate obosi inutil şi poate afecta eficienţa acţiunilor reale de construcţie instituţională în teritoriu. În plus, în cazul concret al PPDA, care pare a fi motorul şi destinatarul iniţiativei, mesajul e şi mai complicat, pentru că arată scindarea recent formatei fragile alianţe cu PAS şi „alte partide“, deoarece decizia la nivelul acestora era contrară referendumului, şi la sfatul înţelept al preşedintelui PPE, Joseph Daul. Or, ieşirea din rând a lui Andrei Năstase la câteva zile după parafarea superficială şi neconvingătoare a alianţei PAS-PPDA, nici măcar mediatizată şi susţinută ca alianţă şi explicată practic cum funcţionează în perspectiva alegerilor, nu arată decât fragilitatea alianţei pro-europene şi nonconformismul, ca să nu spun egoismul politic al lui Năstase.

Apoi, admiţând prin absurd că un asemenea referendum ar trece, care e finalitatea? Ce se întâmplă cu votul? Nimic! Referendumul nu face decât să marcheze o voinţă politică, un sondaj mai mare, dar trebuie o lege în Parlament care să treacă şi să anuleze legea alegerilor existentă. Nu cred că există perspectiva pentru adoptarea unei asemenea legi până la alegerile parlamentare. În fine, chiar şi în această situaţie, s-ar încălca regulile democratice şi recomandările Comisiei de la Veneţia care spun că sistemele electorale nu se schimbă cu mai puţin de un an înaintea scrutinului electoral. Or suntem în acest an fatidic (recursul la ideea de „referendum legislativ“, care ar ţine loc de lege, e o copilărie, e complet neconstituţională, Constituţia spunând clar cum se adoptă legile şi cine adoptă legile în Republica Moldova. A mai încercat-o şi Dodon cu modificarea atribuţiilor sale constituţionale).

La nivel practic, iniţiativa mai creează două efecte majore. Mai întâi, deturnează acţiunea partidelor. În loc să dezvolte filialele, să selecteze candidaţii, să depună efortul necesar pregătirii alegerilor, în an electoral (şi Republica Moldova va intra formal în an electoral în 30 noiembrie) partidele se ocupă de strâns semnături pentru referendum. Realist, după ce ai pierdut o bătălie – votul mixt – ar trebui să-ţi sufleci mânecile şi să te pregăteşti de războiul alegerilor generale, în condiţiile date, nu să conteşti până în pânzele albe regulile jocului. Şi nu cred că sunt prea multe resurse încât partidele de opoziţie să-şi permită să paraziteze acţiunea principală a pregătirii candidaţilor pentru noul tip de vot cu un referendum fără finalitate.

Lansarea iniţiativei împotriva votului mixt nu face decât să schimbe agenda, să schimbe naraţiunea predominantă, care se mişcă către falia pro/anti-Oligarh, către pretinsa „naţiune civică moldovenească“

În fine, şi cel mai grav, iniţiativa lansată imediat după înfrângerea PSRM şi a lui Igor Dodon la referendumul pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă are un rol în schimbarea de agendă comunicaţională. Referendumul a promovat naraţiunea orientării strategice Est versus Vest, o naraţiune care aşază partidele pro-europene pe aceleaşi poziţii, dincolo de rivalităţile lor putere-opoziţie. Mai mult, subliniază şi faptul că împreună înfrâng orientarea pro-rusă, pro-uniunea eurasiatică (ce-o mai fi asta acum). A avut şi un rol coagulant, şi unul conciliant, dacă vreţi.

Ei bine, nu s-au stins bine ecourile şi lansarea iniţiativei împotriva votului mixt nu face decât să schimbe agenda, să schimbe naraţiunea predominantă, care se mişcă către falia pro/anti-Oligarh, către pretinsa „naţiune civică moldovenească“, acoperind marele eşec al PSRM pentru a relansa o naraţiune favorabilă lui Igor Dodon şi aceluiaşi PSRM. Cu mâna societăţii civile, nu-i aşa, într-o acţiune legitimă, genuină, salutară, responsabilă şi de aplaudat. Doar că finalitatea este o acţiune majoră de comunicare politică în favoarea preşedintelui pro-rus al Republicii Moldova.