Mihai Lucan, fost şef al Institutului de Urologie din Cluj, adus la Bucureşti pentru audieri. Anchetă maraton la DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Audieri maraton noaptea trecută la sediul DIICOT din Capitală în dosarul în care profesorul Mihai Lucan este acuzat că a delapidat un milion de lei din Institutul de Urologie din Cluj. Două persoane au fost reţinute până la această oră. În cursul dimineţii, celebrul medic care l-a operat pe Emil Boc, Ion Iliescu şi Alexandru Arşinel, va fi adus la Bucureşti. Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii mai bine de 12 ore în locuinţa acestuia.

UPDATE Două persoane au fost reţinute până la această oră în dosar. Este vorba despre doi directori din Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Audierile continuă.

Mai mulţi apropiaţi ai profesorului au fost aduşi pe rând în Capitală noaptea trecută pentru a fi audiaţi în dosarul în care medicul este bănuit de un jaf de proporţii, care a durat un deceniu. 

Şi renumitul medic urolog din Cluj-Napoca va fi adus la Bucureşti pentru a fi audiat pentru crearea unui grup infracţional organizat.

Procurorii DIICOT au căutat probe şi în locuinţa fiului său, dar şi în cea a fostului manager al ″Institutului de Urologie şi Trasplant Renal″⁣ din Cluj. Cercetările, începute, ieri dimineaţă la 6 dimineaţa, sunt încă în desfăşurare. 

Acuzaţiile

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în acest dosar mai sunt Valeriu Ciprian Mihai Lucan Dan Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele.   

Perioada vizată este începutul anului 2005 - sfârşitul anului 2016, când, prin faştele lor, suspecţii au prejudiciat institututl cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei.

Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor medicale constând în determinările anatomo-patologice, a spitalizării unui mare număr de pacienţi şi a materialelor/bunurilor cu destinaţie în domeniul sanitar utilizate în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Prima dintre modalităţile efective prin care s-a realizat  delapidarea I.C.U.T.R. a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane (materiale medicale, reactivi chimici, aparatură specifică, activitatea efectivă de specialitate prestată de către personalul medical, utilităţi, etc.) ale laboratorului de analize din cadrul I.C.U.T.R. care au fost utilizate pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale.

O a doua modalitate a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea pre şi post operatorie în cadrul I.C.U.T.R. a pacienţilor asupra cărora au fost făcute intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL.

.A treia modalitate a constat în utilizarea în cadrul SC LUKMED SRL a aparaturii aflată în posesia Institutului de Urologie, respectiv a unui aparat medical performant marca GALIL utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer  prin crioterapia ţesuturilor afectate, activitate ce s-a realizat cu începere din cursul anului 2007 , moment în care reprezentanţii instituluilui şi clinica privată au dispus transferul aparatului în sediul clinicii private fără a se întocmi nici un fel de act, în perioada 2007 – 2013 atât aparatura respectivă, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul I.C.U.T.R. fiins utilizate exclusiv în beneficiul SC LUKMED SRL.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2009, 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul aparatului  GALIL,  în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienţilor le-au fost percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale + alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul constând aproximativ 3.800 euro/ pacient.

​Prejudiciul provocat astfel institutului este de 2.763.429,54 lei.

În total şapte suspecţi şi alte 30 de persoane vor fi audiaţi în dosar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite