Alexandru Tănase: Vlad Plahotniuc poate să devină prim-ministru. Nu văd niciun fel de restricţii în acest sens VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase, afirmă că nu vede nicio problemă ca Vlad Plahotniuc să devină prim-ministul Republicii Moldova, dacă acesta va avea sprijinul parlamentar necesar şi dacă funcţia repectivă va fi vacantă.

„Domnul Plahotniuc este liderul Partidului Democrat. Dacă această funcţie va fi vacantă (de premier) şi domnul Plahotniuc va obţinere susţinerea necesară din partea Parlamentului el poate să devină prim-ministru. Eu nu văd niciun fel de restricţii în acest sens. În general nu văd nicio problemă ca oricine să devină prim-ministru, dacă el are sprijin politic”, a declarat Alexandru Tănase sâmbătă, 30 decembrie, în cadrul proiectului de autor al Inessei Dermenji „Veacul absurdului” (Век Абсурда) difuzat pe ImpactTV.

În alt context, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a comentat despre ce l-a motivat să accepte să fie candidatul guvernării la funcţia de ministru al Justiţiei.

„Sunt lucruri faţă de care nu sunt de acord fundamental. Mie mi-a fost dată posibilitatea să schimb aceste lucruri. Eu consider că, atunci când ai posibilitatea de a schimba ceva, trebuie să profiţi de această ocazie”, a precizat Tănase.

Fiind întrebat ce părere are vizavi de lista noii componenţe a Guvernului Filip, Alexandru Tănase a spus că, după părerea sa, toţi sunt oameni profesionişti care cunosc foarte bine activitatea funcţiei la care au fost înaintaţi.

Amintim că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 19 decembrie, despre iniţierea remanierilor în Guvernul de la Chişinău. Democratul a precizat că se doreşte formarea unei echipe de tehnocraţi în Executiv. 

Potrivit preşedintelui PDM, şapte nume noi se vor regăsi în Cabinetul de Miniştri, printre cele mai sonore fiind ex-premierul Iurie Leancă, fostul prim-ministru Chiril Gaburici şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase.

După ce a semnat joi, 21 decembrie, decretul de demitere din funcţii a şase miniştri din Guvernul Filip la propunerea Executivului, Igor Dodon a refuzat să numească în funcţii noile candidaturi propuse de către prim-ministru. Preşedintele şi-a motivat decizia prin faptul că aceştia au probleme de integritate.

Igor Dodon a respins joi, 28 decembrie, şi pentru a doua oară candidaturile Guvernului la funcţiile de miniştri. Potrivit şefului statului, „Majoritatea candidaţilor propuşi au demonstrat inconsecvenţă, lipsă de profesionalism şi oportunism regretabil în funcţiile şi activităţile desfăşurate anterior”.

În aceste condiţii, Parlamentul Republicii Moldova s-a adresat Curţii Constituţionale pentru a identifica o soluţie, deoarece noii miniştri nu pot fi numiţi în funcţie fără ca preşedintele ţării să semneze un decret în acest sens.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite