Cum poate fi citită toată Biblia într-un an: „Dacă Biblia se află numai în bibliotecă sau pe noptieră, îmi foloseşte puţin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale multor creştini la fiecare început de an este citirea întregii Biblii până la finalul anului. Pentru cei care doresc cu adevărat să facă acest lucru, există planuri zilnice de lectură, astfel încât Biblia să fie citită într-un an.

Procurarea unei Biblii în perioada comunistă era o adevărată provocare. Cu ajutorul unor organizaţii din afara ţării, în România au ajuns, însă, clandestin, foarte multe Biblii. Odată cu căderea comunismului, procurarea unei Biblii nu a mai fost o problemă, fiind posibilităţi nenumărate de a avea Sfânta Scriptură. De la Biblia pe telefon, până la variantele audio sau chiar variante de Biblii adaptate pentru copii, Cuvântul Lui Dumnezeu este foarte accesibil.

La fiecare început de an, mulţi creştini îşi propun să citească Biblia de la Geneza la Apocalipsa. Pentru cei care vor să facă acest lucru au fost întocmite planuri cu versetele care trebuie citite în fiecare zi, astfel încât până la finalul anului, Bibila să poată fi terminată. Spre exemplu, în prima zi din an ar trebui citite primele două capitole din Geneza. Conform acestui plan, care înseamnă citirea a aproximativ patru capitol pe zi, în 12 octombrie ar trebui terminat Vechiul Testament, urmând ca din 13 octombrie să înceapă citirea Noului Testament, iar până la finalul anului să fie terminată şi Apocalipsa. Planul poate fi descărcat de AICI.

Pentru cei care nu vor să citească Biblia în ordinea cărţilor ei, o pot face şi „pe sărite”, fiind întocmit şi în acest sens un plan care, dacă este respectat, garantează citirea Bibliei într-un an. Acest plan poate fi descărcat de AICI.  Pentru cei mai ambiţioşi există un plan de citire a Bibliei în trei luni. Ioan Ciobotă, un timişorean care lucrează în cadrul unui radio creştin din Timişoara, a înregistrat toată Biblia pentru cei care vor să aibă variantă audio pe un CD şi să asculte în maşină. În varianta audio, întreaga Biblie poate fi ascultată în 90 de ore.

„Dacă Biblia se află numai în bibliotecă sau pe noptieră, atunci îmi foloseşte puţin. Cineva a spus odată: «Poţi flămânzi la o masă pusă, dacă nu mănânci ceea ce se află pe masă». Dacă transpunem aceasta asupra Bibliei, înseamnă că pot flămânzi din punct de vedere spiritual, chiar dacă posed Cuvântul lui Dumnezeu. Este trist că în ţările în care poate fi procurat foarte uşor, Cuvântul lui Dumnezeu este citit foarte puţin.  Ce facem cu Biblia în casă? O citim zilnic? Acceptăm gândurile ei? Avem timp pentru clipe de linişte împreună cu Sfânta Scriptură, în ciuda faptului că avem mult de lucru? Este Biblia într-adevăr hrană pentru sufletele noastre?”, susţine pastorul timişorean Samuel Tuţac, într-un mesaj prin care îi încurajează pe creştini să citească Biblia. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite