Cine este Dănuţ Andruşcă, propunerea pentru Ministerul Economiei. Firma sa a avut contracte cu statul, el este apropiat al baronului PSD de Neamţ Ionel Arsene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuţ Andruşcă, în vârstă de 49 de ani, a fost propus de PSD pentru a prelua funcţia de ministru al Economiei, luându-i locul lui Gheorghe Şimon, care nu s-a evidenţiat în acest post în ultima jumătate de an.

El a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.29 Neamţ, în anul 2016. Activitatea sa parlamentară a fost foarte slabă, cu o singură luare de cuvânt, cea în care a depus jurământul de credinţă la numirea în funcţia de deputat, o singură moţiune depusă şi 46 propuneri legislative iniţiate, din care 3 promulgate legi.

Anterior, a fost preşedinte al Consiliului de Administrare al Conversmin şi administrator special al Cupru Min.

Potrivit Hotnews, Andruşcă este cunoscut ca apropiat al liderului PSD Neamţ, Ionel Arsene, acuzat recent de DNA de trafic de influenţă.

Între 2014 şi 2015 a fost consilier al Secretarului de Stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, un personaj controversat care acum este urmărit penal pentru abuz în serviciu, potrivit Hotnews. Anterior, Andruşcă a fost consilier personal al Secretarului de Stat Maricel Popa, în perioada în care acesta se afla în Departamentul pentru Energie. Ministru în ambele perioade a fost Constantin Niţă (PSD), şi acesta cu probleme penale. În mai 2017 a fost condamnat, în primă instanţă, la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, conform sursei citate.

El a ocupat funcţia de director general la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), unde a fost şi administrator special. A fost demis din funcţia de administrator special în aprilie 2014, în urma unui raport al Corpului de Control al ministrului Energiei de atunci, Răzvan Nicolescu. „Astăzi l-am demis pe administratorul special Dănuţ Andruşca, pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă”, declara Nicolescu, la acel moment.

Totodată, el a fost director general în două companii: Prima dintre ele este ULPROD (Tipul sau sectorul de activitate: Producerea şi comercializarea articolelor tehnice din cauciuc), în perioada 1994-2013. Potrivit SEAP, SC Ulprod Târgu Neamţ a avut 17 contracte cu statul în perioada 2007-2012. Cea de-a doua este ANDORIX (Tipul sau sectorul de activitate Producţie articole din cauciuc), în perioada 1991-1994.

El a fost licenţiat ca economist, în anul 2001, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Economice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite