Turcia nu va returna Afrin regimului de la Damasc, susţine un consilier al lui Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilnur Cevik, înalt consilier diplomatic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că enclava kurdă din Afrin nu va fi transferată înapoi către regimul preşedintelui Assad, dacă armata turcă şi grupările islamiste aliate vor reuşi cucerirea Afrinului.

Până acum forţele kurde au reuşit atacurilor campaniei armatei Turciei, lansată în data de 20 ianuarie şi care până acum a dus la moartea a zeci de civili din Afrin.

„Deci cei ce cred că Assad va recăpăta controlul asupra Afrin-ului şi a tuturor teritoriilor de la graniţa cu Turcia ar trebui să se gândească din nou pentru că o astfel de decizie nu va rezolva niciodată interesele vitale de securitate ale ţării noastre”, a afirmat oficialul turc într-un editorial publicat în cotidianul Daily Sabah, cotidian apropiat regimului lui Erdogan.

„Prin campania din Afrin, Turcia strică calculele regimului Assad, ale PKK-ului şi chiar pe cele ale americanilor. Scopul Turciei este de a elimina complet mişcarea PKK din Siria şi să înapoieze teritoriile proprietarilor de drept, arabii, turkmenii şi kurzii”, a adăugat Cevik.

Grupările kurde din Siria - YPG - a negat orice legătură cu PKK, şi au subliniat faptul că guvernul de la Ankara activ forţele ISIS de ani buni, iar în prezent finanţează grupările jihadiste.

Recent tensiunile dintre Siria şi Turcia au escaladat după ce un convoi al armatei Turciei a intrat în Aleppo escortat de gruparea Hay'at Tahrir al-Sham, cunoscută pentru afilierea la gruparea Al Qaida.

„Kurzii din Siria au dat vina pe Rusia pentru faptul de a fi permis atacul Turciei lansat pe 20 ianuarie. Guvernul rus le-a transmis kurzilor sirieni că au două alegeri: fie predau controlul Afrinului guvernului de la Damasc sau să fie bombardaţi de către turci. Kurzii au ales rezistenţa. Rusia ne ameninţă cu agresiunea Turciei în speranţa că va determina poporul kurd să se supună condiţiilor lor”, a susţinut într-un editorial publicat în presa din Liban Aldar Xelil, oficial kurd.

Administraţiile kurde din nordul Siriei au respins orice fel de condiţii ale regimului de la Damasc pentru redobândirea controlului acestor zone.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite