FOTO Fostul om al străzii căruia Fiscul i-a pus poprire pe salariu după ce şi-a găsit serviciu. Poliţiştii şi jandarmii, acuzaţi că l-au amendat „fără discernământ“ 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Timişoara care a renunţat la viaţa de vagabond şi şi-a găsit serviciu are poprire pe salariu pentru recuperarea de către Fisc a 44.000 de lei, bani acumulaţi în contul sutelor de amenzi care i-au fost date fără discernământ de oamenii legii în cei zece ani trăiţi pe stradă.

Arpad Kendi, un om care a trăit timp de zece ani pe străzile din Timişoara, a renunţat la viaţa de vagabond în urmă cu an. Ajutat de un om de afaceri din capitala Banatului, bărbatul şi-a schimbat radical înfăţişarea, a primit un acoperiş deasupra capului şi un loc de muncă.


La scurt timp după după ce a găsit putere să-şi schimbe viaţa, problemele l-au năpădit din nou pe omul care, în tinereţe, a fost miner la Lupeni. Zece ani de hoinăreală pe străzi s-au lăsat cu peste 1.000 de amenzi primite de la oamenii legii. Practic, a fost amendat, în medie, o dată la fiecare patru zile. Timişoreanul ar avea de plătit peste 44.000 de lei în contul sancţiunilor, motiv pentru care Direcţia Fiscală a Primăriei i-au pus poprire pe salariu.

„Când am ajuns pe stradă, au început să vină să mă întrebe cum mă cheamă, de unde sunt. Eram oprit aproape zilnic pentru identificare. După identificare, primeam amendă. Îi şi cunoaşteam deja pe poliţişti, la fel şi ei mă ştiau. După ce mi-am refăcut actele şi m-am angajat, am fost anunţat că trebuie să plătesc aceste amenzi. Am zis că trebuie să mă achit de amenzi. Procedura a început. În fiecare lună îmi trag din salariu 350 de lei. Până acum am plătit deja cam 2.000 de lei“, a declarat Arpad Kendi.

image

Ştefan Cojocnean şi Arpi, înainte de schimbare
 

“Sunt multe amenzi date fără discernământ”

Ştefan Cojocnean, singurul român participant la Imposibility Challanger (n.r. - un campionat mondial al sporturilor extreme), este cel căruia Arpad Kendi îi datorează schimbarea. Cojocnean i-a oferit ca locuinţă o anexă din sala sa de sport, iar alături de colegii din BizzClub (n.r. - un club al oamenilor de afaceri din Timişoara) i-a găsit şi loc de muncă.

„Ce mi s-a părut şocant este acest om a primit, de-a lungul a zece ani, peste 1.000 de amenzi. Sunt multe amenzi date fără discernământ. Îmi asum ce spun. El a fost un om paşnic, niciodată violent şi nu a cerşit. Nu s-a înhăitat cu nimeni pentru a face infracţionalitate stradală. Pe mine m-a impresionat chiar blândeţea lui, acest lucru m-a făcut să-l ajut. Ştiam de amenzi şi că sistemul fiscal îl va descoperi. Dar nu mă aşteptam să fie atâtea. Practic, devine plătitor pe viaţă la stat. După ce şi-a revenit, după ce s-a angajat şi a început să plătească dările la stat, acum statul îl decapitează“, a afirmat Ştefan Cojocnean.

image

Ştefan Cojocnean şi Arpi după schimbare
 

“A fost amendat la normă, ca la uzină”

Arpad Kendi spune că a fost amendat de Poliţia Locală, Jandarmerie şi de Poliţia Naţională, deşi oamenii legii ştiau că n-are de unde să plătească.

„Societăţii unde este angajat Arpad Kendi i-a venit înştiinţare de poprire. Am zis iniţial că nu e aşa mare problemă. La un moment dat, am început să număr amenzile, dar am pierdut şirul după două ore şi jumătate. Majoritatea amenzilor sunt pentru vagabondaj şi consum de băuturi alcoolice în spaţiu public. Sunt şi pentru lipsa actelor sau neactualizarea lor. A fost ca la normă, eu în atâţia ani de carieră nu am văzut aşa ceva. Ca la uzină. Sunt unele luate în aceeaşi zi, date de instituţii diferite: Poliţia Locală, Jandarmerie sau IPJ. Am găsit la amenzi date la două-trei zile diferenţă acelaşi agent constatator“, a spus avocatul Robert Szasz, care a aceptat să-l reprezinte pro bono pe Arpad Kendi.

image


Arpi nu este mândru de amenzile încasate

Plângere penală pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale

Răsfoind procesele verbale, avocatul Robert Szasz spune că a descoperit lucruri scandaloase şi că are gând să depună plângere penală pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale.

„Nu este normal ce s-a întâmplat. Ştiau cine este, ştiau că nu face nimic rău, ştiau că nu poate să plătească, dar îl amendau. Am început contestaţia la executare, dar vreau să merg mai departe. Din surse neoficiale ştiu cum s-a procedat. Am confirmare de MAI despre cum discutau între ei. Nu toţi erau de acord să-i dea amenzi. Voi face o plângere penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale. Pentru că, verificând, am descoperit că e acelaşi scris, dar semnătura de la contravenient nu este al lui Arpi. Unde Arpi a recunoscut şi a semnat, se vede constanţa în iscălitură. Sunt procese verbale care au alte semnături. Un ofiţer din Jandarmerie mi-a spus că subalternii făceau astfel de chestiuni. Era convenabil pentru ei. Unde găseai un alt prost care să nu dea de bănuit, să nu fie bătător la ochi? Iar contravenţiile dădeau bine în ochii şefului. Las organele abilitate să se pronunţe care agenţi constatatori se fac vinovaţi. Cu toate că din înşiruirea respectivă se cam vede cine a fost rău-intenţionat“, a adăugat Robert Szasz.

image

Arpi Kendi şi avocatul Robert Szasz
 

Deocamdată fiscul continuă să reţină bani din salaraiul lui Arpi, însă avocatul speră să recupereze o parte din bani.

„Nu ar trebui să facem atâta caz“

Reprezentanţii Jandarmeriei consideră că amenile au fost date respectând legea. „Consumul de alcool este sancţionabil, la fel ca şi trecerea pe roşu de câte ori s-a făcut. Nu ar trebui să facem atâta caz. Din punctul meu de vedere, instanţa care va judeca acest caz are puterea să anuleze de drept amenzile. Nu cred că va întâmpina probleme acest cetăţean. Cunosc cazul, m-a impresionat şi pe mine puterea lui şi a celor care l-au ajutat. Nu pot să mă pronunţ asupra acuzaţiei că s-au falsificat semnături, ar fi un fapt nelalocul lui“, a spus Cristian Marc, purtător de cuvânt al Jandarmerie Timişoara.

image


Fostul om al străzii

Cele mai multe amenzi primite de Arpi sunt date de Poliţia Locală Timişoara. “Conform atribuţiilor pe care le au, poliţiştii locali sunt obligaţi să aplice prevederile legale ori de câte ori se constată încălcarea acestora. Sunt situaţii în care o persoana este depistată de mai multe ori încălcând un act normativ şi în aceste cazuri luându-se măsura legală de sancţionare contravenţionala ori de câte ori se constată acest lucru”, a declarat Dana Seracin, de la Poliţia Locală Timişoara.


S-a intergrat neaşteptat de repede şi de bine
 

Arpad Kendi a fost cândva miner la Lupeni, însă după ce a rămas fără loc de muncă a plecat în Anglia şi Germania. Revenit în ţară, fără locuinţă şi loc de muncă, a ajuns om al străzii. Vreme de zece ani a trăit din mila oamenilor, fără un acoperiş deasupra capului. Acum este însă din nou un cetăţean respectabil.

“Arpi s-a intergrat neaşteptat de repede şi de bine. Sunt foarte mulţumit, lucrează, are unde să stea, face şi sport, citeşte, ascultă muzică. Sunt tot mai mulţi oameni care vor să-l ajute, ba cu mâncare, ba cu haine. De exemplu, două restaurante s-au oferit să-i dea o masă pe săptămână, într-o altă locaţie primeşte zilnic mâncare. Ideea este să îşi poată strange banii, să poată pleca lejer într-o chirie, într-o garsonieră”, a afirmat Ştefan Cojocnean.

image

Arpi a devenit un cetăţean responsabil
 

Citeşte şi:

Schimbare uluitoare în viaţa unui om al străzii. Are o nouă înfăţişare, a reuşit să îşi găsească loc de muncă şi nu mai doarme sub cerul liber FOTO

Transformarea unui bărbat fără adăpost din Timişoara. A fost convins să se bărbierească după cinci ani FOTO

Miracolul Arpi continuă. Fostul om al străzii s-a apucat şi de sport VIDEO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite