Un pakistanez a încercat să agreseze sexual o fată de 12 ani din Suceava: întâi i-a oferit 10 lei pentru un sărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un individ de 20 de ani, din Pakistan, care locuieşte în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi încercat să agreseze sexual o minoră în vârstă de 12 ani.

La sfârşitul săptămânii trecute, un pakistanez în vârstă de 20 de ani, de la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru că ar fi agresat sexual o copilă de 12 ani.

Individul a abordat fata în apropierea Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, propunându-i în engleză să-i ofere un sărut în schimbul sumei de zece lei. Minora l-a refuzat şi a fugit într-o scară de bloc din apropiere. Ea a fost urmărită de pakistanez, care ar fi încercat să o sărute cu forţa.

Copila a început să ţipe, moment în care agresorul a lăsat-o în pace şi a plecat din scara respectivă. Minora a fugit imediat acasă, unde i-a povestit mamei sale ce a păţit. Femeia a sunat în secunda următoare la 112, reclamând cele întâmplate.

Poliţiştii au deschis imediat o anchetă, descoperind că autorul faptei este un cetăţean pakistanez în vârstă de 20 de ani. El a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de agresiune sexuală. După ce ordonanţa de reţinere a expirat, tânărul a fost lăsat în libertate sub control judiciar.

Anchetatorii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul.

Alte ştiri pe această temă:

Justiţia germană a hotărât primele condamnări în cazul atacurilor sexuale comise în Koln de Revelion: un an de închisoare cu suspendare

Drama copleşitoare a unei refugiate din Coreea de Nord: „La 9 ani am văzut-o pe prietena mamei mele executată pentru că se uitase la un film hollywood-ian“

Autorităţile germane susţin că au prevenit repetarea asalturilor sexuale de la trecerea dintre ani din 2016

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite