Maia Sandu: Obiectivul PAS este să schimbe puterea în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul de bază al Partidului Acţiune şi Solidaritate la următoarele alegeri este să obţină cât mai multe voturi în Parlament pentru a schimba puterea. Declaraţia a fost făcută de preşedinta PAS, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Maia Sandu susţine că îşi doreşte să creeze o listă care să-i ajute să atragă cât mai multe voturi în Parlament.

„Acesta este unul din obiectivele de bază şi al doilea – cu această echipă să putem să facem tot ce ne propunem. Noi ne dorim o echipă în care să se regăsească cât mai mulţi alegători ai Republicii Moldova, în care să aibă încredere cât mai mulţi oameni”, a afirmat liderul formaţiunii.

În opinia ei, dacă actuala guvernare rămâne la putere, atunci procesele democratice vor degrada şi mai mult în Republica Moldova.

„Noi venim nu doar să schimbăm puterea, noi venim să construim ceva aproape de la zero. Această guvernare distruge absolut totul – instituţiile statului, principiile pe care ar trebui să se construiască o societate. Lucrurile care va trebui să le facă acest Parlament nu vor fi simple şi este important să avem acolo inclusiv oameni care vor fi votaţi, oameni în care cetăţenii au încredere şi oameni care ştiu cum să rezolve problemele mai departe”, spune Maia Sandu.

Preşedinta PAS susţine că cea mai mare provocare pentru Republica Moldova actualmente este că oamenii pleacă din ţară. Aceştia pleacă pentru că le este preluată afacerea, pentru că sunt hărţuiţi, pentru că nu au unde să se angajeze.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite