Fermierul care a salvat CAP-ul comunei la Revoluţie şi-l conduce fără întrerupere din 1970. „Când a picat comunismul, dacă nu semna lumea să rămână, aş fi plecat“
0
Francisc Mozer conduce una dintre ultimele asocieri cooperative de producţie din România care a supravieţuit trecerii de la comunism la capitalism.
Una dintre ultimele cooperative agricole de producţie (CAP) funcţionale în România este cel din comuna sătmăreană Petreşti. Întreprinderea agricolă colectivă este condusă de Francisc Mozer (72 de ani), preşedinte al CAP-ului încă din 1970.
Acesta a menţinut în viaţă construcţia comunistă şi a dezvoltat-o în capitalism, având acuma o fermă de peste 1.000 de capete de animale. Mozer povesteşte că avea 23 de ani când a ajuns la CAP-ul din Petreşti, după absolvirea studiilor de agronomie, iar Revoluţia l-a prins preşedinte al cooperativei, având în administrare peste 1.500 de vaci de lapte, sute de gâşte şi peste 2.500 de hectare de teren în lucru.
”Dacă nu semna lumea să rămână în CAP, plecam”
„Aici, în 1990, cum a picat comunismul am pus un caiet la poartă să se noteze toţi cei care vor să rămână în CAP cu terenurile. Din 2.500 de hectare cât erau, am rămas cu 2.200 de hectare de teren, pe care le lucrăm şi în prezent. În 1992 ne-am organizat ca formă juridică, având acelaşi RO şi în prezent”, afirmă Francisc Mozer. Cooperativa se numeşte, în prezent, Societatea Agricolă Petreşti.
Cele 2.200 de hectare de teren sunt deţinute de peste 600 de fermieri din zonă. Aceştia se asociază în cadrul societăţii fiindcă nu ar putea administra singuri culturile agricole din cauza costurilor uriaşe ale utilajelor agricole. În schimbul terenurilor sau a animalelor cedate cooperativei, micii fermieri din comuna sătmăreană primesc o cotă parte rezonabilă din profit. În 2016, afacerea administrată de Mozer a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane de euro, iar pentru 2017 a fost estimată o creştere, înainte de calculul oficial, de până la 2,4 milioane de euro.
„Am avut ocazia să plec, să rămân la nemţi, când acolo era lux şi aici era sărăcie, dar nu am vrut. Dacă nu semnau oamenii să rămână în asociaţie aici, plecam, nu aş fi continuat sub nici o formă. Ferma asta are istorie, a fost înfiinţată în 1956, iar primele importuri le-am făcut în 1970. Atunci, am adus 200 de vaci din rasa Bălţată Germană, iar în 1974 am mai adus în 200. De atunci, nu am mai importat nimic, ne producem singuri aici totul, doar material de inseminare”, mai afirmă preşedintele CAP-ului.
Acesta consideră că unul dintre secretele continuităţii CAP-ului din Petreşti a fost faptul că populaţia din zonă este în majoritate şvabă, aceştia fiind, în opinia lui Mozer, mai ordonaţi şi mai coerenţi în acţiuni. Acest lucru l-a ajutat să ducă mai departe structura şi să-i asigure succesul şi în România capitalistă.
În prezent, la CAP-ul din comuna Petreşti sunt în jur de 1.040 de animale, atât pentru lapte cât şi animale de carne, incluzând aici toate categoriile, de la vaci şi tauri adulţi până la cei de câteva zile.
Mozer Francisc (dreapta) îşi vinde vitele doar la firme ce fac export, deranjat de faptul că românii vreau doar rebuturi FOTO Adrian Caraba
„Avem 1.040 de animale aproximativ, e greu să le ţin numărul cu exactitate pentru că zilnic fată câte o vacă. Lucrăm acum 2.060 de hectare de teren, suficient pentru a produce hrana necesară animalelor, dar ar fi nevoie de vreo 5.000 de hectare ca să facem o agricultură aşa cum trebuie, profitabilă şi adevărată. Avem 150 de angajaţi, iar aici eu am o problemă, să zicem aşa: nu ştiu să refuz pe nimeni când mi se cere un loc de muncă, că mereu zic că unde pot plăti 150 de persoane, mai plătesc una sau două. Am atât personal calificat - ingineri agronomi, medici veterinari, cât şi personal care lucrează doar pe întreţinerea grajdurilor şi are grijă de animale. Dar cam toţi sunt harnici. Unii mai pleacă în străinătate, alţii pleacă şi se întorc, cam avem câţi ne trebuie, dar plecarea asta mă supără pe mine”, mai afirmă Francisc Mozer.
Pe fermierul-şef îl mai supără şi faptul că animalele crescute autohton nu mai sunt apreciate în ţară, unde se caută doar carne ieftină, indiferent de calitate. Spune că a ajuns să vândă la intermediari, care vând mai departe în Grecia, pentru că abatoarele româneşti îi cer doar rebuturile şi oferă preţuri derizorii.
Apa minerală, mai scumpă ca un litru de lapte
„Chiar recent m-a sunat cineva de la Baia Mare că i-ar trebui doi tăuraşi, dar nu ceva de calitate, zicea să-i dau ceva de care nu am nevoie, care nu are şanse să plece la export, e bine şi dacă au probleme la picior sau orice alte probleme. I-am zis că eu aşa ceva nu am. Cei care cumpără de la mine sunt intermediari sau firme de export, care duc mai departe marfa la export, în Grecia în principal. Diferenţa de preţ e foarte mare şi ei apreciază marfa de calitate. Aici în România mi se cumpără doar vaci cu defecte, aici mă refer la picioare rupte de la greutate, sau alte probleme, nu de sănătate a animalului, ci cu defecte. Noi le numim vaci reformă”, îşi spune oful Francisc Mozer.
Şi pe lângă acest lucru pe Francisc Mozer îl supără situaţia în care a ajuns societatea actuală, când un litru de apă minerală a ajuns mai scump decât un litru de lapte.
„Eu nu calculez în lei preţurile şi profitul. Eu mă gândesc aşa, băbeşte, că înainte, pentru un kilogram de grâu, primeam trei litri de motorină. Ei, acuma câte kilograme de grâu trebuie să vând eu pentru un litru de motorină, dacă grâul meu merge cu 30-40 sau maxim 50 de bani? Eu aşa calculez lucrurile, prin ceea ce produc. Păi am ajuns să mi se plătească laptele cu 70 de bani litrul! E mai scumpă apa minerală”, îşi spune oful fermierul.
Marea grijă a acestuia e că nu ştie cine va conduce CAP-ul atunci când el nu va mai fi, dat fiind faptul că fiul său e agronom în Germania şi după 13 ani de negocieri de a se întoarce, n-a reuşit să-l convingă.
„Acum nici nu vreau să mai vină, sincer, nu mi-aş dori să se întoarcă, că aici nu e susţinută această activitate. Aici nu e nimeni de partea agricultorului, ci mai mult împotriva lui. Şi nu e încurajat omul de rând să muncească. Sincer, la Petreşti, avem un sol atât de bun, că mie îmi e şi ruşine să iau subvenţii de la stat la cât de bun e solul. Dacă pe pământul acesta nu putem produce încât să trăim şi să câştigăm, nu merităm să îl lucrăm, dar problema e că lumea nu mai vrea să lucreze”, se revoltă uşor fermierul.
Fonduri europene n-a accesat, şi asta nu pentru că nu şi-ar fi dorit sau nu ar fi încercat, dar niciodată nu a fost declarat eligibil, deşi deţinea o serie de dotări, precum grajdurile, utilajele, el cerând banii pentru modernziarea aparaturii, dar după ce a fost refuzat de la finanţare de trei ori a şi renunţat să mai încerce, considerând că interesul acestora nu e de a menţine ceva existent, ci de a crea doar concurenţă, motiv pentru care continuă să ducă ferma mai departe doar din ceea ce se produce în cadrul ei.
Se încarcă comentariile...
