Urmele trecutului recent

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, spre final de ianuarie, a avut loc o nouă licitaţie cu obiecte care au aparţinut sau au fost folosite de Nicolae şi Elena Ceauşescu. Nu este prima dată când mă întreb, inclusiv pe căi administrative, cum s-a ajuns aici.

Nu acuz pe nimeni şi fac diferenţa dintre obiecte relevante şi altele cu însemnătate redusă sau chiar fără semnificaţie, dar pentru un viitor Muzeu Naţional al Crimelor Comunismului în România (MNCCR) problema unor posibile exponate este esenţială. Nu pot accepta, de pildă, situaţia în care carnetul de membru PCR a lui NC să fie vândut pur şi simplu la un privat, aşa cum nu cred că este în regulă ca alte asemenea artefacte – repet: altele decât eventualele cadouri din partea liderilor politici afini din întreaga lume – să devină inaccesibile. Nu putem privatiza istoria.

Situaţia este şi mai scandaloasă în cazul unor situri întregi. Mergând în ultimii ani vară de vară la Periprava, unde IICCMER desfăşoară campanii de recuperare a resturilor umane ale foştilor deţinuţi politici înhumaţi acolo, constat cum urmele fostului centru de comandă – din care doar o mică parte este salvat sub forma unui hotel – care controla lagărele şi punctele de lucru din Deltă se degradează văzând cu ochii. Am mers la pas, însoţit de un fost deţinut politic de acuitatea lui Octav Bjoza, şi am reconstituit mental şi la picior ceea ce ar trebui, de fapt, să fie un memorial.

Schimbăm decorul, dar nu şi tematica. În contextul marcării celor trei decenii de la revoltele de Braşov din noiembrie 1987, am văzut un film documentar. Am observat şi de data aceasta faptul că nu mai ai „dovezi“. Platforma fostei fabrici „Steagul Roşu“, de unde a pornit manifestarea, este pe cale să cedeze locul unui mare proiect imobiliar. Am fost bucuros să văd că, totuşi, poarta este încă în picioare. Motiv să întreb dacă nu intră sub incidenţa protejării patrimoniului cultural şi mărturiile istoriei recente.

Această întrebare, deloc retorică, este valabilă şi pentru fosta închisoare de femei de la Mislea, pentru Fortul 13 Jilava, pentru fosta puşcărie „istorică“ de la Galaţi, pentru Gherla, pentru sediile Securităţii din capitalele de judeţ, pentru casele conspirative, pentru morgile şi spitalele unde au ajuns ai noştri în decembrie 1989 şi după aceea. Locurile unde s-a consumat răul în cea mai cumplită formă sunt şi cele unde poţi învăţa, rapid şi în profunzime deopotrivă, lecţia libertăţii. Motiv să protejăm urmele trecutului recent şi să ne folosim pedagogic de ele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite