Săpunaru: Terenul a fost greu, dar am încercat să obţinem cât mai mult din acest meci şi am reuşit să câştigăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Căpitanul echipei naţionale Cristian Săpunaru a declarat, marţi seară, că gazonul de pe arena Ion Oblemenco nu a fost în cele mai bune condiţii, dar jucătorii României au încercat să obţină cât mai mult din meciul amical cu Suedia şi au reuşit să câştige.

„A fost greu, terenul a fost greu, dar am încercat să obţinem cât mai mult din acest meci şi am reuşit să câştigăm. Cosmin a implementat tactica să fim mai agresivi, ne aşteptam la două victorii, sperăm să ne calificăm la CE şi nu doar să ne calificăm, ci să facem o figură frumoasă acolo. Te simţi fotbalist cu altfel de suporteri şi sperăm să vină cât mai mulţi spectatori la meciurile următoare“, a declarat Săpunaru la Pro X.

Reprezentativa României a învins, marţi seară, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Suediei, calificată la Cupa Mondială, într-un meci amical disputat la Craiova.

Golul a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 57, cu un şut din careu, la colţul lung.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite