Câţi bani ar putea primi un deţinut încarcerat în condiţii improprii. „Nu facem şcoli, nu facem spitale, premiem infractorii. Bravo, România!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi nu văd cu ochi buni iniţiativa ministrului Justiţiei de a acorda despăgubiri băneşti deţinuţilor care au executat o parte sau întreaga pedeapsă în perioada 2012 – 2017.

Posibilitatea acordării unor sume de bani celor pe care îi păzesc îi revoltă cu atât mai mult cu cât, la nivelul Penitenciarului Iaşi, la finele lunii februarie, existau peste 6.400 de ore suplimentare neplătite angajaţilor. De asemenea, la finele lui 2017, cei 400 de angajaţi aveau restante aproape 600 de zile de concediu de odihnă.

„Cei care vor câştiga cei mai mulţi bani sunt cei care au fost răi afară, dar răi şi la puşcărie. Cei care au dus perioada detenţiei în termen, care nu au beneficiat de eliberare condiţionată. Nu facem şcoli, nu facem spitale, premiem infractorii. Bravo, România! Noi, sindicatul de la Iaşi, dacă legea trece, în mod cert vom cere şi noi despăgubiri. În ce condiţii au stat ei, în aceleaşi condiţii am făcut şi noi serviciul. Statul român are bani să dea la deţinuţi, dar colegilor mei care au muncit nu le poate plăti orele suplimentare“, a spus  Dorin Scarlii, liderul de sindicat al angajaţilor de la Penitenciarul Iaşi.

La Iaşi, reprezentanţii închisorii au precizat că nu au realizat încă o statistică cu privire la posibila despăgubire a deţinuţilor. Toţi deţinuţii care au trecut pe aici vor avea drept la compensaţie, întrucât închisoare ieşeană nu are niciun spaţiu care să respecte normele CEDO.

Câţi deţinuţi de la Iaşi ar putea primi bani 

În perioada iulie 2012 - octombrie 2017, au fost puşi în libertate 2.541 de deţinuţi din închisoare ieşeană. Cifra se raportează la perioada pentru care România îşi propune să plătească daune deţinuţilor. Aşadar, cei peste 2.500 de deţinuţi eliberaţi doar la Iaşi, fie că vor primi bani pentru o zi sau pentru cinci ani de detenţie, ar urma să fie beneficiari ai viitorului act normativ anunţat de ministrul Tudorel Toader. Făcând o medie, raportat, de pildă, la suma de 5 euro, pentru o pedeapsă medie de 2 ani şi jumătate petrecută în acest interval, fiecare deţinut eliberat de la Iaşi ar putea primi în jur de 4.500 de euro

Tudorel Toader nu a precizat, concret, o sumă pe care deţinuţii ar putea-o primi, însă a exemplificat cazul Ungariei şi Italiei, ca posibile modele, ţări care ar fi acordat câte 5 euro pe zi deţinuţilor care au executat pedepsele în condiţii improprii, invocând şi alte ţări, care ar fi mers până la 8 euro/zi. În argumentaţia sa, ministrul justiţiei invocă decizia-pilot a CEDO, din 2012, prin care s-a stabilit că România a încălcat articolul 3 din Convenţia Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante.

Deşi trebuia să ia măsuri pentru a rezolva problema penitenciarelor încă de atunci, abia în 2017 ţara noastră a adoptat un set legislativ de compensaţie a deţinuţilor care au executat pedeapsa în condiţii improprii, Legea 169/2017, - contestată şi ea în spaţiul public -, prin care s-a stabilit că, pentru fiecare lună de închisoare executată în condiţii improprii, deţinutului i se scad 6 zile din pedeapsă.

Pentru că între 2012 şi 2017, cât timp decizia CEDO a fost în vigoare, au fost deţinuţi care au fost eliberaţi condiţionat sau la termen, deci nu au beneficiat de compensaţia prevăzută de Legea 169/2017, ministrul justiţiei, rectorul suspendat al Universităţii „Al.I. Cuza“, Tudorel Toader, a lansat ideea acordării unor sume de bani celor care eliberaţi de la momentul emiterii deciziei pilot a CEDO şi până la intrarea în vigoare a Legii 169.

Începând cu 19 octombrie 2017, după intrarea în vigoare a Legii 169/2017, 190 de deţinuţi au fost eliberaţi din Penitenciarul Iaşi, condiţionat sau la termen (în ambele cazuri au beneficiat de reduceri de pedeapsă).

Citeşte şi:

Cât de respectaţi au ajuns să fie fugarii, inculpaţii, foştii şi viitorii puşcăriaşi în România!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite