Raport FMI: România va înregistra creştere economică în 2018, dar şi preţurile se vor majora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FMI

România va înregistra şi în acest an o creştere economică, deşi mai mică decât anul trecut, dar şi preţurile vor creşte pe măsură, estimându-se însă o scădere a ratei şomajului, se arată în raportul semestrial al Fondului Monetar Internaţional.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,4% la 5,1%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit celui mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Potrivit acestuia, Malta şi România vor înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%.

Pe de altă parte însă, în 2019, FMI se aşteaptă la o încetinire semnificativă, la 3,5%, a creşterii PIB-ului României.

Pe ansamblu, Europa va înregistra o expansiune economică de 2,7% în 2018 şi de 2,3% în 2019, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă şi România, va consemna un avans al PIB de 4,3% în 2018 şi de 3,7% în 2019.

„Perspectivele de creştere pentru Europa emergentă, estimate acum la aproape 6% în 2017, ar urma să se modereze la 4,3% în 2018 şi 3,7% în 2019, sprijinite de mediul extern favorabil, condiţiile financiare avantajoase şi cererea mai solidă pentru exporturi din zona euro”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în sus, până la o inflaţie de 4,7%, de la 3,3% cât se estima în octombrie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să se atenueze în 2019 până la 3,1%.

FMI a modificat şi prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3,7% din PIB în 2018 (de la 2,9% din PIB previzionat în octombrie). Pentru anul viitor, instituţia se aşteaptă ca deficitul de cont curent să se situeze tot la 3,7% din PIB.

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata şomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 4,6%, faţă de 5,2% cât estima anterior. De asemenea, în 2019 rata şomajului va fi tot de 4,6%, conform prognozei instituţiei financiare mondiale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite