Începe „Litoralul pentru toţi“. Cât te costă o săptămână la mare în extrasezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costineşti

În perioada 14 mai – 14 iunie se va desfăşura programul „Litoralul pentru toţi”, un program care se adresează tuturor turiştilor români, oferind o plajă largă de opţiuni şi tarife. Hotelierii încearcă în acest mod să lungească sezonul estival şi să dea posibilitatea anumitor persoane să vină la mare la preţuri scăzute. Acelaşi program se va derula şi în luna septembrie.

Litoralul pentru toţi este un program care a pornit undeva prin anii 2002 la iniţiativa patronatului din turism. Este un program social, în care statul nu a investit niciodată, singurul program social susţinut de privaţi exclusiv. În general, când spui social, te gândeşti la stat, dar aici nu au nicio legătură nici autorităţile locale, nici cele centrale”, declară Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Preţuri la fel ca în 2017

„Litoralul pentru toţi” cuprinde zeci de hoteluri din aproape toate staţiunile, cifra exactă nefiind clară deoarece majoritatea hotelierilor aleg să facă contracte de promovare a ofertei direct cu agenţiile de turism. „Unele hoteluri au inclus direct în contractele cu agenţiile de turism şi nu mai comunică centralizat. Practic profită de noi. Ţin cont de recomandările noastre, nu modifică tarifele, doar că nu ne mai anunţă că mai participă la program pentru a avea o situaţie clară”, spune Dragoş Răducan.

Desigur, în funcţie de anumite facilităţi pe care un hotel le oferă, preţurile pot suferi modificări. Traian Bădulescu, consultant în turism, consideră că „Litoralul pentru toţi” este o oportunitate pentru turişti să vină la mare la preţuri scăzute. „O cameră goală presupune costuri şi atunci e mai bine să o umpli chiar dacă nu ai profit. Litoralul pentru toţi nu este un program care să genereze profit. Este făcut ca să ţină, totuşi, hotelurile deschise şi în extrasezon. Poate un turist place un anume hotel şi se întoarce acolo sau îl recomandă şi la alţii. În plus este un rulaj care cel mai probabil nu ar fi fost în această perioadă.”

Tarifele de anul acesta, propuse de FPRT pentru 6 nopţi de cazare, pentru o singură persoană, sunt la fel ca şi cele din 2017. Astfel, în staţiunea Mamaia sau Eforie sejurul poate începe de la 205 lei (fără mic dejun, la hotel de o stea) şi să ajungă la 605 lei la un hotel de 5 stele.

Pentru staţiunile din Sudul litoralului - Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche - tarifele pentru o persoană pleacă pentru un sejur de la 159 de lei (hotel de o stea) şi ajung la 469 de lei la hotelul de 5 stele cu mic dejun inclus.

Printre hotelurile care au oferte incluse în programul „Litoralul pentru Toţi” se numără: Perla, Voila, Delta (în staţiunea Mamaia), Apollo, Fortuna, Cupidon (Eforie Nord) sau Sunquest şi Sanda (Venus). Tot în Mamaia, hoteluri precum Dorna sau Modern au oferte all inclusive.

Marea Neagră stabilopozi Mangalia Sursa foto Valerian Şărînga Virmajuuri

Cine vine la mare în extrasezon

„Sunt mai multe tipuri de turişti care vin prin programul Litoralul pentru toţi. Sunt cei care nu au nevoie de baie în mare şi stat la soare, ci au nevoie de plimbare şi aerosoli. Aici intră persoanele în vârstă. În iunie încep să vină familii cu copii care au scăpat de şcoală pentru că profită de tarifele mici. Cât plăteşti în vârf de sezon pentru 3 zile, acum plăteşti pentru 6. Ne încurcă puţin şi şcoala că se termină târziu”, mai spune Dragoş Răducan care ne asigură că nici un hotelier nu face în această perioadă profit, dar că deschid doar pentru promovare şi lungirea sezonului.

Traian Bădulescu îi include în categoria turiştilor care aleg să vină la mare în această perioadă şi pe tinerii care preferă să plătească mai puţin. „Cunosc cazuri din ceilalţi ani ai unor tineri cu bani care au preferat să vină prin acest program în Mamaia. Nici măcar nu stăteau toată perioada dar preferau să cheltuiască mai puţin pe cazare şi să dea mai mult pe distracţie. Nu este neapărat o singură categorie. Sunt şi familişti cu copii care vor Litoralul pentru toţi, nu sunt neapărat pensionari sau oameni cu puţini bani, sunt oameni care vânează reduceri, iar acest program este recunoscut pentru asta”, spune consultantul în turism.

Cazinoul din Constanţa Foto Marian Sterea

Atracţii turistice în extrasezon

Conform prognozelor meteo, în lunile mai şi iunie, în Dobrogea temperaturile vor fi puţin peste media climatologică, ceea face ca turiştii să se bucure de soare şi căldură. Şi apa mării începe să se încălzească.

În funcţie de staţiunea aleasă, cei care aleg litoralul în această perioadă, au posibilitatea, pe lângă plimbările pe plajă, statul la soare sau la piscina hotelului, să viziteze oraşele din apropiere. „Dacă un turist merge în Mamaia, Eforie, Saturn sau Mangalia are ce face, pentru că sunt oraşe în proximitate. Mai rău este în staţiunile care nu au oraşe lângă, mai ales cele din Sudul Litoralului unde sezonul începe mai târziu, aproape de luna iulie. Mai sunt şi hoteluri unde turistul are la dispoziţie piscină, spaţii de joacă pentru copii etc.”, spune Traian Bădulescu.

Din păcate pentru turişti, spune Dragoş Răducan, în multe staţiuni mulţi operatori economici nu vor deschide odată cu hotelierii. Este vorba de cei care au tonete, beach baruri sau diverse magazine mai mici. Primăriile dau autorizaţii cu dată de începere târzie pentru tonete, beach baruri şi alte chestii din astea. Vine turistul la mare, noi îl primim, deschidem hotelurile şi el nu are ce face  pentru că ceilalţi participanţi la actul de turism vin în iulie. În Bulgaria se spune da, deschidem staţiunea pe 15 mai şi toată lumea este în poziţie. Ai sau nu turişti, toată lumea deschide”, adaugă prim-vicepreşedintele FPTR.

O alternativă la plimbarea pe plajă sau statul la soare ar fi vizitarea anumitor atracţii turistice din judeţul Constanţa: mănăstiri precum Dervent, Peştera Sfântului Andrei, Crucea, Costineşti, 23 August, Cetatea de la Adamclisi şi Monumentul Tropaeum Traiani, Cetatea Histria  muzeele din Constanţa (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Marinei Române, Muzeul de Artă), Delfinariul şi Microrezervaţia din Constanţa, centrul istoric din Constanţa sau Faleza Cazinoului.

Principiul vânzării pachetelor în cadrul acestui program este „primul sosit, primul servit”. Turiştii pot achiziţiona serviciile direct de la hotelieri sau prin intermediul agenţiilor de turism.

Tarifele recomandate FPTR pentru Mamaia şi Eforie Nord:

Hotel 1* fără mic dejun:  205 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 2* fără mic dejun:  235 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 3* fără mic dejun:  265 lei /6 nopţi/persoană
 
Hotel 2*  cu mic dejun:  315 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 3*  cu mic dejun:  425 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 4*  cu mic dejun:  485 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 5 * cu mic dejun:  605 lei /6 nopţi/persoană

Tarifele recomandate pentru Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche:

Hotel 1* fără mic dejun: 159 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 2* fără mic dejun: 179 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 3* fără mic dejun: 199 lei /6 nopţi/persoană
 
Hotel 2*  cu mic dejun:  269 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 3*  cu mic dejun:  329 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 4*  cu mic dejun:  379 lei /6 nopţi/persoană
Hotel 5 * cu mic dejun:  469 lei /6 nopţi/persoană

Tarifele maximale recomandate pentru varianta ALL INCLUSIVE:
 
Hotel 3* ALL INCLUSIVE: 765 lei / 5 nopţi /persoană
Hotel 4* ALL INCLUSIVE: 875 lei / 5 nopţi/ persoană
Hotel 5 *ALL INCLUSIVE: 985 lei / 5 nopţi /persoană

Pe aceeaşi temă:

Dezmăţ pe litoralul românesc. „Cunosc multe fete care au ajuns să se prostitueze pentru droguri“

FOTO VIDEO Litoralul pe stil vechi. Cum a devenit România raiul turismului în anii '70: „Aveam 1,5 milioane de turişti străini pe sezon“

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite