Mama celebrului interlop Ghenosu, eliberată din arestul prevetiv. Magistraţii nu au găsit niciun motiv pentru a-i prelungi măsura privativă de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 240 de percheziţii au avut loc, miercuri, 16 mai, în 28 de judeţe în cadrul unei operaţiuni de amploare a procurorilor DIICOT, verificările vizând, printre altele, reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică.
Peste 240 de percheziţii au avut loc, miercuri, 16 mai, în 28 de judeţe în cadrul unei operaţiuni de amploare a procurorilor DIICOT, verificările vizând, printre altele, reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică.

Mama interlopului fugar Florin Pârjol (Ghinea), zis Ghenosu, arestată preventiv imediat după ce oamenii legii l-au scăpat pe acesta în dimineaţa percheziţiilor din "Ziua Z", a fost eliberată, joi. Vasilica Ghinea, în vârstă de 70 de ani, a fost pusă în libertate de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unor surse judiciare.

Magistraşii Curţii de Apel Bucureşti au dispus revocarea măsurii arestului preventiv dispus de Tribunalul Bucureşti la propunerea procurorilor DIICOT.

Decizia a o aresta pe femeie a fost luată după ce miercuri, 16 mai, Ghenosu a fugit de la domiciliul său chiar când oamenii legii i-au bătut în poartă. În prezent, oficialii din Departamentul Intern de Control al IGPR fac verificări privind dispariţia lui Florin Pârjol.

Mama liderului clanului Ghenosu, dar şi ceilalţi 13 suspecţi au făcut contestaţie la măsura arestului preventiv. Deocamdată, nu se ştie ce infracţiuni ar fi săvârşit Vasilica Ghinea ca să fie arestată preventiv.

În cazul liderului clanului Ghenosu şi a altei persoane procurorii au cerut arestarea în lipsă, potrivit Mediafax. Anchetatorii au ridicat de la percheziţii: 19.500 de euro, 34655 de lei, 6 autoturisme, 21 de laptopuri, 2 tablete şi 70 de smartphone-uri, au precizat surse judiciare.

Peste 240 de percheziţii au avut loc, miercuri, 16 mai, în 28 de judeţe în cadrul unei operaţiuni de amploare a procurorilor DIICOT, verificările vizând, printre altele, reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică.

Potrivit DIICOT, acţiunea este rezultatul investigaţiilor derulate în 20 de dosare instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează „destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativă de omor”.

La operaţiune au participat peste 600 de poliţişti. Singura scăpare a fost a Târgovişte, unde Florin Pârjol a reuşit să scape.

Ministrul MAI, Carmen Dan, a promis la Târgovişte că vinovaţii de "scăparea" lui Ghenosu vor fi traşi la răspundere.

Imagine indisponibilă

"Cercul este destul de restrâns, pentru că dacă s-au scurs informaţii, s-au scurs de la ofiţerii care au avut acces la aceste informaţii, inclusiv aici, la Dâmboviţa. Vorbeam de scurgere de informaţii, pentru că am luat în calcul şi această alternativă. Nu spun că aş avea vreo dovadă sau vreo siguranţă că a existat vreo scurgere de informaţii. Mi se pare grav, pentru că nu vorbim doar de măsuri administrative, ci această problemă se situează în mod direct în plan penal. Toată lumea trebuie să înţeleagă că aici nu există rabat. Nu vreau să mă pronunţ înaintea verificărilor. Orice informaţie care a ajuns la Minister, privind activitatea unei structuri, a fost tratată cu maximă seriozitate", a spus Dan.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite