Cezarism şi Sultanat prin democraţie: Erdogan şi AKP domină Turcia la centenarul Ataturk

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale şi parlamentare din Turcia, care au marcat un început de epocă la Ankara, marcată democratic prin votul a circa 88% din alegători, cu o prezenţă a diasporei la urne de peste 45%.

Un început de epocă pentru că deja vorbim despre un preşedinte şef al executivului cu puteri extinse, după modificarea constituţiei, un super-preşedinte care-l apropie de cezarism sau sultanat, ca să fim în zona culturală orientală, cu prerogative inedite: numeşte direct înalţii oficiali, miniştri, vicepreşedinţii, joacă şi rol de premier care dispare din eşafodajul turc, are puterile de a interveni în sistemul legislativ, poate impune starea de urgenţă – din care încă nu am ieşit, după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, numeşte jumătate dintre judecătorii Curţii Constituţionale. În plus, echilibrul puterilor în stat este alterat odată ce Preşedintele nu poate suferi moţiune de cenzură, unul dintre atributele Parlamentului care i-a fost amputat.

Voturile şi diviziunile societăţii turce au rămas desenate pe aceleaşi linii de forţă cunoscute, naţionaliştii împotriva kurzilor, respectiv seculariştii împotriva islamului politic, deci a rolului crescut al religiei în societate. Ca să nu vorbim despre diferenţele între marile oraşe - Istanbul, Ankara şi Izmir, acolo unde şi referendumul de modificare a Constituţiei a fost respins - şi zona rurală din Antalya şi profunzimile Turciei muntoase de sud-est. Contracandidaţii lui Recep Tayyip Erdogan în care publicul a pus încrederea s-au schimbat radical în timpul campaniei, şi de unde fostul ministru de Interne, doamna Meral Akşener, domina speranţele la începutul de campanie - acum din partea partidului Iyi, nou înfiinţat - marea revelaţie s-a dovedit candidatul kemaliştilor seculari din Partidul Republican al Poporului, Muharrem Ince, un profesor care a reuşit să-şi crească susţinerea de la 10 la peste 30% în alegeri.

Astfel că, în afara fostului preşedinte Abdullah Gul, cel care părea speranţa iniţială în a i se opune lui Erdogan, omul care fusese de acord să candideze în numele opoziţiei cu condiţia să fie susţinut de către toţi jucătorii încă din primul tur (cu excepţia partidului kurd), doamna Akşener a preluat statutul de speranţă dar a încheiat campania la puţin peste 7%, reuşind cu greu să-şi aducă partidul în Parlament, depăşind la limită pragul de 10%. În final, Muharrem Ince s-a detaşat clar drept speranţă şi candidat cu perspective, fiind un parlamentar vechi, cu 16 ani deja în Legislativ, care preia natural frâiele şi leadershipul opoziţiei.


FOTO AFP

Imagine indisponibilă

Din punctul de vedere al alegerilor parlamentare, AKP a atins doar 42,4%, în timp ce naţionaliştii de la MHP, parteneri la guvernare şi care au susţinut candidatura lui Erdogan în prezidenţiale, au obţinut 11,2%, noua majoritate nefiind una constituţională, după toate aparenţele, iar partidul lui Erdogan fiind deja dependent de naţionalişti. Lipsa unei majorităţi constituţionale e deja inutilă, modificările la legea fundamentală au avut deja loc. În opoziţie, Partidului Popular Republican (CHP), a obţinut 22,4%, Iyi Party a obţinut 10,1% iar partidul kurd HDP, 11,1%. O situaţie debalansată clar în Parlament.

Preşedintele Erdogan a devansat cu un an şi jumătate alegerile la termen. De asemenea, inovaţia actualelor alegeri este votul concomitent pentru preşedinte şi Parlament, în alegerile generale. Motivul acestei grabe l-a reprezentat situaţia economică internă a Turciei care se degradează şi are nevoie de reforme ce se anunţă dureroase şi costisitoare. Deja economia a fost principala temă a campaniei, odată ce inflaţia în domeniul alimentelor a ajuns la 30%, rata şomajului tinde să crească, fiind deja de 10,1%, cu 17,1% rata şomajului la tineri, care reprezintă 16,1% din populaţie, fiind vorba despre o ţară musulmană, cu demografie explozivă. Inflaţia generală a ajuns la 12,5%, iar deprecierea lirei turce este de asemenea, galopantă.

Atenţia asupra schimbărilor intervenite este majoră şi trebuie să privim cu atenţie această nouă situaţie şi evoluţiile de la Ankara şi din Regiunea Extinsă a Mării Negre şi noi.

Fireşte că cea mai gravă problemă, de impact la nivelul populaţiei educate, dar şi criticată puternic la nivelul partenerilor europeni şi aliaţilor din NATO, este represiunea după tentativa de lovitură de stat. Pe fondul stării de urgenţă, există 50.000 de persoane arestat,e iar 140.000 de funcţionari publici şi militari au fost suspendaţi din funcţii ori demişi. E adevărat că tribunalele de recurs verifică aceste cazuri şi se produc reabilitări, dar procesul este lent, iar mutarea funcţionarilor în privat a generat debalansări puternice şi drame individuale multiple în societate.

Nu trebuie uitată aici nici situaţia de securitate, afectată în mod substanţial de războiul sirian şi prezenţa a 3,5 milioane de refugiaţi în Turcia, de acţiunile de factură teroristă ale PKK, partidul muncitorilor din Kurdistan, şi de cele ale Daesh-Stat Islamic, la care se adaugă extrema stângă mai puţin vizibilă de nişte ani. În privinţa situaţiei din regiune, Turcia resimte problema perspectivei unor formule autonome kurde în Siria, de unde divergenţele cu SUA, închise de curând pe baza unui acord reciproc, dar şi presiunea Rusiei, prin militarizarea Crimeei şi întărirea prezenţei în Estul Mediteranei, cu presarea Turciei din două părţi. Soluţia sa a fost angajarea Rusiei şi formule de cooperare extinse, uneori în detrimentul sau cu criticile majore ale aliaţilor din NATO.

Situaţia noii Turcii, pe baza noului statut şi a Constituţiei noi, urmează să fie evaluată în timp. Însă deja atenţia asupra schimbărilor intervenite este majoră şi trebuie să privim cu atenţie această nouă situaţie şi evoluţiile de la Ankara şi din Regiunea Extinsă a Mării Negre şi noi, printre multele probleme interne, fiind relevant Parteneriatul Strategic cu Turcia şi perspectiva de a menţine Turcia angajată şi bunele relaţii la strâmtori.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite