Avocaţii au protestat faţă de aplicarea în exces a arestului preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocaţii au protestat marţi, 26 iunie, faţă de aplicarea în exces a arestului preventiv. Ei spun că, în ultima perioadă, pentru judecători a devenit o regulă să aplice măsura preventivă sub formă de arest în privinţa clienţilor lor. Magistraţii admit demersurile procurorilor fără să le examineze şi resping recursurile avocaţilor.

Apărătorii mai spun că sunt inumane şi degradante condiţiile în care sunt deţinuţi cei pe care îi apără. Protestul a fost organizat la Curtea de Apel Chişinău, de Ziua Internaţională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii, transmite IPN.

Avocaţii declară că, deşi sunt parte a proceselor de judecată, procurorii şi judecătorii nu îi iau în considerare, sunt mai mult o bifă în timpul şedinţelor. Apărătorii acuză că s-au înteţit şi atacurile la adresa lor. Aceştia au pledat pentru elaborarea unei iniţiative legislative care să permită urmărirea penală a avocaţilor doar cu acordul Uniunii Avocaţilor.

Eduard Digore, avocat, a spus că în cadrul şedinţelor de judecată se atestă o ruptură totală între judecător, procuror şi avocat. Judecătorii admit fără examinare demersurile procurorilor, iar recursurile depuse de către avocaţi sunt ignorate. Eduard Digore a pledat pentru un dialog deschis între părţi despre starea justiţiei din Republica Moldova.

Preşedintele Centrului de Resurse Juridice, avocatul Vladislav Gribincea, a spus că protestul avocaţilor este un indicator pentru autorităţi, care arată că justiţia din Republica Moldova nu lucrează în interesul cetăţenilor. Avocatul a propus colegilor de breaslă să se solidarizeze şi, dacă starea de lucruri nu se va schimba în urma protestului, să boicoteze cauzele în care se examinează aplicarea sau prelungirea arestului.

Şi avocatul poporului Mihail Cotorobai s-a solidarizat cu acţiunea de protest a avocaţilor. Într-o declaraţie remisă presei, ombudsmanul menţionează că în activitatea sa a constatat aceleaşi încălcări ale dreptului la libertate şi siguranţă, şi deţinerea persoanelor în condiţii inumane şi degradante. Mihai Cotorobai sprijină eforturile pentru impulsionarea instanţelor de judecată să respecte prevederile legii ce ţin de aplicarea măsurii preventive sub formă de arest.

Procuratura Generală menţionează într-un comunicat de presă, remis după acţiunea de protest, că în 2017 instanţele judecătoreşti au aplicat 19,3 mii de măsuri preventive. Cele mai multe au vizat obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanţa de judecată – în privinţa a 6,3 mii de persoane. Arestarea preventivă a fost aplicată în privinţa a 2,4 mii de persoane.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite