Juncker: Sintagma „limba moldovenească“ pe site-ul Comisiei Europene este o eroare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posibilitatea de a selecta limba moldovenească, alături de cea română, ca limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, în secţiunea dedicată Consultării privind viitorul Europei, este „o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greşită în sistem”, a declarat preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, şi se regăseşte într-un răspuns la întrebarea adresată de către europarlamentarul Andi Cristea, transmite IPN.

Existenţa „limbii moldoveneşti” ca profil lingvistic în procesul de consultare lansat de Comisia Europeană a fost semnalată de către europarlamentar în luna mai a acestui an. Situaţia menţionată a fost remediată ulterior, Andi Cristea solicitând la acel moment explicaţii şi precizări din partea preşedintelui Comisiei Europene. În răspunsul pentru europarlamentarul român, Jean-Claude Juncker confirmă existenţa unei greşeli: „Faptul că în consultarea online privind viitorul Europei s-a menţionat limba moldovenească este o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greşită în sistem”.

Referindu-se la răspunsul primit, Andi Cristea a menţionat că instituţiile europene au datoria să transmită întotdeauna mesajul corect, indiferent de context. „Situaţia legată de existenţa limbii moldoveneşti pe site-ul Comisiei a fost o eroare administrativă corectată în timp util, dar este esenţial ca asemenea greşeli să nu se repete pentru a nu legitima o serie de narative periculoase”, a declarat Andi Cristea, citat într-un comunicat de presă al biroului oficialului de la Bruxelles.

Conform deciziei Curţii Constituţionale de la Chişinău, din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este limba română, decizia conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite